Șeful CJ Gorj, acuzat de incompatibilitate și fals în declarații

Agenția Națională de Integritate îl acuză pe președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu de încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, precum și săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată.

Conform ANI, Ion Călinoiu s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deținut simultan cu funcția de președinte al CJ Gorj următoarele calități: expert pe termen scurt în cadrul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, în perioada 1 septembrie — 15 decembrie 2012; expert pe termen scurt — expert comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social/expert consorțiul regional Sud-Vest Oltenia la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, în perioada 1 iunie—31 iulie 2013.

ANI susține că Ion Călinoiu a încălcat dispozițiile legale potrivit cărora „funcția de (…) președinte (…) al consiliului județean este incompatibilă cu: (…) orice alte (…) activități remunerate, în țară (…) cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale”.

De asemenea, Ion Călinoiu este acuzat că nu a menționat în declarațiile de avere depuse la datele de 11 iunie 2013 și 12 iunie 2014 veniturile obținute în baza contractelor încheiate cu Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic și Inspectoratul Școlar Județean Gorj.

În acest sens, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.