Spectacole de neratat la Festivalul Internațional de Teatru „FEST(in) pe Bulevard”

Zile savuroase, momente emoționante și multă, multă comedie la FEST(in) pe Bulevard. Acesta ar fi rezumatul, în câteva cuvinte, al celei de a cincea ediții a Festivalului Internațional de Teatru, organizat de Nottara. După o săptămână cu trei-patru spectacole în fiecare zi, a venit vremea ca teoreticienii să intre în scenă. A opta zi a Festivalului s-a deschis cu colocviul Critica de teatru, între print și online, prima dintre cele două Întâlniri AICT.RO, aflate la ediția a III-a.

Pentru că în acest weekend vremea a fost frumoasă, la ora 14.00, Teatrul Nottara îşi propune să ofere un eşantion din „recolta” de spectacole pregătite pentru delectarea diverselor gusturi teatrale. Având aşadar locul desfăşurării şi personajele principale (bulevardul şi trecătorii) s-a propus un eveniment stradal (susţinut muzical, ca de obicei, live) care să explice – din mers – mecanismul unui casting performant (pentru rolul de spectator) și care să implice prezenţa actorilor teatrului în ipostaze desprinse din rolurile lor. Replici, definiţii, gânduri, idei sau visuri, toate bine „coapte”, gata de a vă atesta participarea (şi amintirea) acestui inedit concurs de selecţie pentru cel mai important rol al stagiunii: acela de spectator special al Teatrului Nottara.

Mult aplaudat a fost spectacolul Weissbrotmusik de Sasha Marianna Salzmann, în regia lui Nick Hartnagel, o producție germană a Companiei Theater Strahl din Berlin. Inspirat de cazul bătăușilor de la metroul din München, textul relatează povestea a trei tineri care se regăsesc într-o lume ale cărei teme și conflicte nu sunt ale lor. Ei nu pot gestiona această realitate. Situațiile se agravează tot mai mult. Aron, Nurit și Sedat au crescut în Germania, dar nu se simt acasă aici. Prinși între prietenie și trădare, tărâm patern și dragoste de mamă, între rădăcini și viitor, cad în hățiș și se luptă pentru direcție și scop. Sunt cool și amuzanți, au toane, se delectează cu o iarbă din când în când și împing lucrurile la limită. Spectacolul prezintă dificultățile pe care le au tinerii în a se orienta între locul de origine și cel de reședință, în a-și găsi propria poziție în cadrul amestecului de culturi și religii. Textul a primit Premiul Wiener Wortstaetten 2009 și a fost pus în scenă la BAT Berlin și la Nestroyhof Viena. Distribuția este compusă din Randolph Herbst, Bardo Böhlefeld, Christine Smuda, Claudia Lietz și Bernd Ocker Hölters.

Seara, la Sala Horia Lovinescu, publicul s-a bucurat să vadă Exploziv de Elise Wilk, în regia lui Andrei Măjeri, o producție a Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova. Un spectacol despre tineri și crizele lor dintotdeauna, scris pe un ton sincer, care impresionează prin autenticitatea personajelor. Într-o școală cu principiul diversității, o clasă multiculturală (cu afro-americani, latino și un evreu victimă a bullying-ului), apare noul elev, Denis, care schimbă ierarhiile, devenind preferatul fetelor, mai influent decât șeful clasei, carismatic, rebel și autentic. Denis este singurul care se revoltă, nu acceptă presiunea falsă a părinților, are curaj să-l înfrunte pe directorul care predă lecția după carnețel, exercită fascinație inclusiv asupra psiholoagei școlii. Spectacolul Exploziv este o poveste despre o vârstă fragilă – adolescența, cu visele și nesiguranțele ei, o poveste despre prietenie și prima dragoste, despre relația părinți-copii și cea elev-profesor, despre raporturi de putere între colegii de clasă și dorința de popularitate. Lucru știut, Elise Wilk are un fler special în a surprinde tonul și problemele tinerilor. Dinamic, plin de muzică și de dans, spectacolul de la Craiova se dovedește din cale afară de antrenant. Spectatorii ies cu zâmbetul pe față și cu inima sus. Distribuția este formată din Natașa Raab, Raluca Păun, Marian Politic, Romanița Ionescu, Ioana Manciu, Monica Ardeleanu, Alex Calangiu, Ștefan Cepoi, Cătălin Miculeasa și Andrei Ștefănescu.

Burlaci şi burlăciţe

Ultimul spectacol al zilei a fost o producție a teatrului-gazdă, Burlaci şi burlăcițe de Hanoch Levin, în regia Alessandrei Giuntini. Este vorba despre două cupluri, care se gândesc, amândouă, la căsătorie. Dar căsătoria nu e treabă ușoară, așa că numai și gândul de a merge la Oficiul Stării Civile poate stârni coșmaruri. Spectacolul este o autentică mostră de Commedia dell’Arte, explicabilă prin originea regizoarei Alessandra Giuntini. Machiajul puternic al actorilor, costumele care exagerează anumite părți ale corpului, picanteria limbajului, asociate cu fantasticul situației, creează o imagine umflată, deformată și deloc flatantă a umanului, dar care rămâne în limitele unei comedii inteligent scrise și excepțional interpretate. Textul și spectacolul – sexiste, burlești, dar cu o adiere de poetic luat în răspăr – sunt un comentariu mușcător în jurul responsabilității umane, al angajamentului față de ceva „serios”, aruncând în aer stereotipurile și lăsând în urma lor un oftat sau un chicot. O comedie care eliberează și, totodată, pune pe gânduri. Distribuția este formată din actorii Vlad Gălăţianu, Daniela Minoiu, Alexandru Mike Gheorghiu, Corina Dragomir, Sebastian Ghiţă și Bogdan Budeş.

Teatrul Nottara își invită publicul la încă o zi de „FEST(in) pe Bulevard”. Festivalul Internațional de Teatru a ajuns la a zecea zi, care a debutat cu un colocviu.

Călătoria

Primul spectacol din program aparține teatrului-gazdă: Călătoria, după Constantin Abăluță. O producție neconvențională ce poartă semnătura regizorului Gavriil Pinte. Admiratorii acestuia vor recunoaște dintr-o privire amprenta sa stilistică, fie și numai datorită faptului că spectacolul este o odisee, o călătorie inițiatică prin București.

Regizorul Gavriil Pinte ne lămurește ce cuprinde programul: „Călătorie de aducere-aminte, spre locurile de demult, poate din copilărie (un paradis pierdut?)… un fel de odisee… o altă trecere prin infern (unul aproape edenic)… o încercare de recuperare a timpului pierdut şi o luare de rămas-bun… Călătorim cu speranţa că o călătorie se poate face drum, iar drumul – cale”. Publicul a făcut această excursie alături de actorii Ion Haiduc, Ion Grosu, Dani Popescu, Anda Caropol, Anca Bejenaru, Cristian Nicolaie, Ioana Calotă, Raluca Jugănaru Grosu, Cristina Juncu și Alexandra Aga. Ce invitație la călătorie poate fi mai bună decât aceea a scriitorului Constantin Abăluță? „Așadar, dragi spectatori, astă seară veți întreprinde, alături de mine, o călătorie propulsată de elicea lui Urmuz și de mustața lui Caragiale, pe străzile unui București aflat sub zodia metamorfozei, conglomerat de cioburi patriarhale care se străduie să coaguleze o lume nouă”.

De la ora 18.00, la Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu, publicul va putea vedea dramatizarea unuia dintre textele preferate în lumea largă: Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry, în regia lui Peter Kerek și scenografia Iulianei Vîlsan, o producție a Teatrului German de Stat din Timișoara.

Micul prinţ, un spectacol pentru cei mici şi pentru cei mari

Micul prinț este bine-cunoscuta poveste pentru copii mai mici și mai mari deopotrivă, despre prințul care, venind de pe o planetă îndepărtată, le pune oamenilor întrebări aparent simple. Întrebări care ne privesc pe toți și care ne conduc spre revelația unui adevăr unic: ne amintesc să privim totul cu inima, să căutam esența lucrurilor ascunse în viață, să ne punem sub semnul întrebării tabieturile și să ne asumăm răspunderea pentru ceea ce iubim. Regizorul Peter Kerek dă viață acestei povești într-o montare plină de fantezie și de imagini emoționante, aproape fără cuvinte, acest lucru nealterând deloc caracterul profund poetic al întâmplărilor evocate. În viziunea regizorului, „Micul prinț este povestea unei îmbrățișări. Micul prinț este povestea unei plecări fără întoarcere. Micul prinț este povestea celui mai bărbat dintre bărbați. Este povestea unui pilot de avion. Micul prinț este povestea unei transformări din bărbat în copil și din copil în femeie și din femeie iar în bărbat. Micul prinț nu este o poveste pentru copii. Micul prinț este o poveste prea frumoasă. Micul prinț este o poveste prea deșteaptă. Micul prinț este o poveste kitsch-oasă. Micul prinț este o salvare. Micul prinț este o iluzie. Micul prinț e peste tot. Micul prinț nu e”.

Distribuţia este formată din actorii Richard Hladik, Rareș Hontzu, Olga Török, Silvia Török, Enikő Blénessy, Ioana Iacob, Oana Vidoni, Anne-Marie Waldeck, Isa Berger, Boris Gaza, Daniela Török, Dana Borteanu, Radu Brănici, Aljoscha Cobeţ, Isolde Cobeţ, Konstantin Keidel, Horia Săvescu, Tatiana Sessler-Toami, Radu Vulpe, Harald Weisz, Vladimir Socolovici și Franz Kattesch. Spectacolul este urmat de discuții cu publicul, moderate de Ambasadoarea acestei ediții a Festivalului, îndrăgita Andreea Marin, și de directoarea Teatrului Nottara, Marinela Țepuș.

Tot în secțiunea „Criza pubertății, criza adolescenței”, de la ora 20.00, la Teatrul Nottara, Sala George Constantin, este programat spectacolul Debela/ Thick Chickde Silvija Šesto Stipančić, în regia Snježanei Banović, o producție a Companiei Kazalište Mala scena, Zagreb (Croația). Spectacolul se concentrează asupra vieții fascinante a Ladei, o fată de cincisprezece ani. Debela/ Thick Chickîncearcă să ofere răspunsuri la următoarele chestiuni: supraponderabilitate, prietenie, experiența primei iubiri, încurcături cu un prieten din străinătate, petreceri și tot ceea ce presupun acestea, un frate cu propriile probleme, părinții cu ale lor, școala și tot ce implică procesul maturizării. Distins cu Premiul „Ivana Brlić Mažuranić” și „Časna Lista IBBY-a”, romanul care a stat la baza dramatizării a fost bestseller timp de câteva luni. Spectacolul le este recomandat tuturor celor care vor să se simtă bine!

Regizoarea Snježana Banović își explică astfel succesul: „În urmă cu nouă ani, când am început să lucrăm la acest spectacol, nu ne-am imaginat că va atrage diferite tipuri de public, de toate vârstele, pentru atât de mult timp. Am dorit și am reușit, prin genul muzical și prin textul extrem de amuzant, dar ironic al lui Silvija Šesto, să înveselim publicul tânăr, dar, în același timp, să punctăm probleme mai serioase cu care se confruntă adolescenții. Tot mai mulți tineri sunt victime ale modului consumerist de viață și ale standardelor de frumusețe, promovate de reviste pe prima pagină, care duc la numeroase probleme alimentare ce pot fi foarte periculoase și afectează întreaga familie. Sunt bucuroasă că mulți oameni care au vizionat spectacolul, mai ales adolescenți, și-au văzut reflectate propriile probleme”. Distribuția este formată din Lukrecija Tudor, Anja Matkovic, Luka Juricic și Pasko Vukasovic. Spectacolul este urmat de discuții cu publicul, moderate de jurnalistul radio Luana Pleșea.

Amatorii de texte noi, interesante, nemaijucate până acum la noi, vor avea ocazia să participe, la ora 19.00, la Teatrul Țăndărică, la spectacolul-lectură Cetățenie de Mark Ravenhill, în regia lui Erwin Șimșensohn. Comedia dulce-amăruie despre maturizare urmăreşte povestea complicată a unui tânăr adolescent aflat în căutarea identităţii sexuale. Tom visează că este sărutat de o persoană pe care nu reuşeşte să o identifice: este bărbat sau femeie? Prietenii şi colegii săi îl tachinează în permanență, mai ales atunci când află că şi-a petrecut noaptea cu Amy, una dintre colegele sale. Tom devine din ce în ce mai confuz, nereuşind să găsească răspunsul de care are nevoie. Cu dialoguri autentice şi pline de umor, piesa surprinde, într-un mod inteligent şi sensibil, confuzia prin care trece personajul principal. Distribuția îi cuprinde pe actorii Cătălin Ștefan Bucur, Vlad Todorov, Horia Fedorca, Ciprian Nicula, Șerban Gomoi, Mihaela Mardare, Bianca Babașa, Ioana Budu, Cristina Negucioiu și Cristina Juncu. Spectacolul este urmat de discuții cu publicul, moderate de criticul de teatru Oana Cristea-Grigorescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.