Titlurile doctorale nu pot fi retrase nici dacă persoana respectivă recunoaşte că a plagiat

Academia de Informaţii ”Mihai Viteazul” a anunţat că nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul instituţiei au cerut retragerea titlului de doctor, printre aceştia fiind, potrivit unor surse, foştii miniştri Radu Stroe şi Mihai Stănişoară dar şi Bogdan Licu, adjunct la Parchetul General.

„Pe parcursul analizei, Consiliul Ştiinţific a constatat faptul că un număr de nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” au renunţat la titlul de doctor, în baza Legii nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unor cereri de renunţare formulate în perioada 3 – 7 martie a.c. şi înregistrate la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în data de 10 martie a.c. În acest mod a fost anulat, prin efectul legii, obiectul evaluării punctuale a tezelor elaborate de către cei nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale”, se arată într-un comunicat de presă al Academiei de Informaţii.

Noul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, a confirmat existenţa cererilor de retragere a titlurilor de doctor în cazul celor nouă, precizând că în prezent nu pot fi retrase pe baza soliciărilor de renunţare, scrie MEDIAFAX.

„Noul regulament prevede faptul că tot aceasta structură (n.r. CNATDCU), prin comisiile de specialitate trebuie să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei (…). Pentru moment regulamentul nu ne permite ca doar pe baza unei renunţări din partea persoanelor în cauză să putem retrage titlurile respective. Titlurile nu pot fi retrase nici în cazul în care persoana respectivă recunoaşte că a încălcat drepturile academice. Poate să recunoască dar consiliul naţional trebuie să dea acest verdict. Trebuie o analiză care va fi făcută curând”, a declarat Mircea Dumitru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.