Când birjarul doctorului veterinar din comuna vecină se întâlnea cu un subiect medical, îşi freca nasul şi zicea: „Băi, fraţilor, boala asta nu-i de nasul meu. Mă mănâncă şi mă scarpin, dar degeaba!”.
Birjarul doctorului îşi vedea lungul nasului. Ştia că porcul bolnav poate fi tratat cu un fir de spânz tras prin pavilionul urechii. Dar când era vorba de pastile şi la injecţii zicea: „Stop! Nu-i de nasul meu!”. Şi se freca insistent pe protuberanţa sa uscată şi roşie.
Cam aşa s-a întâmplat şi cu Elena Udrea. S-a aventurat în abordarea unei boli complicate care nu-i de nasul ei. Turism pe seama lui Nicolae Ceauşescu e ca injecţia făcută porcului fără să ştie dacă se potriveşte cu diagnosticul animalului. Să aduci străinii să se plimbe la Scorniceşti şi la zidul execuţiei de la Târgovişte e un fel de idee rezultată din scărpinatul unei mahalagioaice care s-a hotărât să scoată trei lei în plus pe seama comunismului.
Conform unei gândiri behăite, străinii pot fi luaţi ca proştii de la Aeroportul Otopeni şi duşi la Scorniceşti, la Târgovişte şi pe Bulevardul Primăverii (unde Elena Udrea, complexată şi ea de personalitatea Elenei şi a cizmarului Ceauşescu, şi-a tras şi ea repede un teren la doi paşi de vila în care stă şi Traian Băsescu) pentru a vedea cu ochii lor elemente din biografia celui mai cunoscut brand din România.
O fi Ceauşescu cel mai cunoscut brand românesc. Asta aşa ca scărpinare preţioasă pe creier lustruit. Conform unei asemenea meditaţii răsărite din puţine celule, şi Hitler ar fi cel mai cunoscut brand al Germaniei. Ca atare, turismul la mormântul dictatorului, la locul sinuciderii şi pe la terenurile de joacă ale copilăriei sale nu numai că ar aduce oarece bani de pe la gură-cască, dar ar fi şi un punct bifat în programul ministerului german de turism (dacă o fi existând). La mintea Elenei Udrea nu mai rămâne decât să ne pregătim pentru un traseu roşu al dictatorilor. S-o luăm pe la mormintele lui Lenin, Stalin, Brejnev, Tito şi Ceauşescu, un popas pe la Hitler fiind un fel de bonus german cuplat cu niţel shopping. La toate acestea, de ce nu ar cumpăra statul român toate drepturile editoriale pentru editarea unor albume cu imagini din viaţa lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu?
Cam asta ar rezulta din întâlnirea unor netoţi cu istoria unei ţări măcinate de un totalitarism cumplit. Şi multe alte perle pe care le putem lăsa în plata Domnului.
În acelaşi timp, istoria comunismului românesc poate fi abordată ca un pretext turistic. Fie sub forma unui mare tur, fie pe segmente şi domenii. Sau ca pretext pentru călătorii documentare, teze de doctorat sau studii de civilizaţie modernă. De ce românii n-ar organiza călătorii de documentare prin puşcăriile comunismului, plus o vizită la Sighetu Marmaţiei? Sau un tur de cunoaştere a serviciilor secrete din anii comunismului. Cu Rahova, cu arhive, cu case conspirative, cu Poarta Albă, cu Grădiştea şi cu vizitarea unor unităţi militare ale securităţii? Nu se poate? De ce? Funcţionează şi acum? Au schimbat doar numele?
Ce are Elena Udrea cu aşa ceva? Serios! Ce are raţa cu avionul?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.