Ucraina: companiile străine, invitate să administreze vămile corupte

Urmând exemplul președintelui Poroșenko, prim-ministrul Ucrainei Arseni Iațeniuk propune, cu titlu de experiment, a invita companiile străine să administreze cele mai corupte vămi din Ucraina, scrie Independent.md.

Această inițiativă îndrăzneață a fost lansată de premierul Iațeniuk în cadrul prezentării publice a proiectului de reformare a Serviciului fiscal de stat, informează agenția UNIAN.

„Îndemn Ministerul finanțelor și conducerea Serviciului fiscal de stat să inițieze un experiment la anumite posturi vamale. Vă propun să lansăm un proiect-pilot și să invităm companii din străinătate, pentru ca ele să administreze anumite vămi. Astfel de experiențe au avut avut loc deja în Bulgaria și în alte țări”, a menționat Iațeniuk.

„La etapa inițială, vom identifica vămile cele mai corupte. O altă etapă ar fi transmiterea lor în administrarea companiilor sus-menționate. Atunci noi vom vedea imediat care va fi rezultatul activității acestor vămi”, a punctat premierul ucrainean.

Amintim că experiența invitării de specialiști străini în țară pentru posturi-cheie a fost inițiată de președintele ucrainean Petro Poroșenko. El a invitat mai mulți foști demnitari europeni și nu numai, ca ex-președintele prooccidental al Georgiei, Mihail Saakașvili, care a devenit recent și guvernator al regiunii Odesa.

Menționăm că Ucraina îi are în funcţii-cheie și pe alți cetățeni străini. Printre ei – Nathalie Jaresko, Ministră a Finanțelor, ucraineancă care a locuit mai bine de 30 de ani în SUA şi care a revenit acasă pentru a pune umărul la salvarea ţării, dar şi letonul Aivaras Abromavicius, care e ministru al Economiei.

Un alt lituanian, Algirdas Semeta, fostul comisar european pentru impozitare, uniune vamală, audit şi antifraudă, se ocupă de reformele anticorupţie, fiind considerat practic al treilea om ca putere în Ucraina, după preşedintele Poroşenko şi premierul Iaţeniuk.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.