Ultimul mare suprarealist, celebrat la Londra

Institutul Cultural Român din Londra celebrează geniul poetic al unuia dintre cei mai importanţi scriitori români, Gellu Naum, la 100 de ani de la naştere, printr-un program ce reuneşte proiecte de teatru, literatură şi fotografie.

La sfârşitul acestei săptămâni, în 24 octombrie, la Leicester Square Theatre, în inima West-End-ului londonez, de acum scena consacrată a producţiilor româneşti prezentate în spaţiul britanic, va avea loc spectacolul N(AUM) cu Oana Pellea şi Cristina Casian, în regia Marianei Cămărăşan, o adaptare irezistibilă după textele celui din urmă reprezentant de seamă al suprarealismului european. Scenografia montării este semnată de Vladimir Turturică, luminile de Ştefan Vasilescu, iar sunetul de Horia Murgu.

Incursiunea teatrală în opera lui Gellu Naum va fi urmată, săptămâna viitoare, în 29 octombrie, de un eveniment cu titlul Gellu Naum: Drumeţul incendiar, avându-i ca protagonişti pe scriitoarea şi criticul literar Simona Popescu, poetul britanic şi unul dintre traducătorii lui Naum în limba engleză Stephen Watts şi actriţa Andreea Păduraru. Cu această ocazie, va fi deschisă, în galeria ICR Londra, o expoziţie de portrete fotografice ale marelui poet, realizată cu sprijinul Fundaţiei Gellu Naum.

Spectacolul N(AUM), aflat şi în selecţia oficială a ediţiei de anul acesta a Festivalului Naţional de Teatru, este un itinerar teatral în universul spectaculos, paradoxal, plin de umor şi mister al celebrului scriitor. Slujită cu aplomb şi subtilitate de interpretările Oanei Pellea şi Cristinei Casian, montarea se bazează pe un colaj de fragmente de poezie, proză, interviuri şi amintiri ce reconstituie cu fidelitate imaginarul de o originalitate frapantă al unuia dintre marii creatori europeni ai secolului XX.

N(AUM) este o producţie UNTEATRU găzduită la Bucureşti de Teatrul Metropolis şi realizată cu ajutorul Raiffeisen Bank şi al Fundaţiei Gellu Naum. Spectacolul este prezentat la Londra cu sprijinul Guvernului României şi al Institutului Cultural Român.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.