Umorul tragic din războaiele noastre

Dacă te-ai juca de-a războiul, ai fi sârb sau bosniac? Regizorul bulgar Alexander Morfov a revenit la Teatrul Național din București cu montarea „No Man’s Land“, lansată la finalul anului trecut.

Povestea întâlnirii dintre soldatul sârb și bosniacii rătăciți între liniile frontului a cunoscut o variantă cinematografică și a câștigat Premiul Oscar pentru film străin din 2001, imediat după „Crouching Tiger, Hidden Dragon“. Pentru că au și Balcanii legendele lor cu eroi zburători și fete pe care le-am dus cândva la film și la cofetărie, cu tot cu frații lor. Și apoi, cine are arma hotărăște cine a început războiul.

Spectacolul de la Național se hrănește din plin din tensiunile care se scurg treptat în poante și glume în jurul celui care stă la propriu cu fundul pe o mină. Nu e nevoie să fie oficial un timp de război ca să se formeze taberele: muzică rock și ritmuri tradiționale, zgomot de divertisment și liniște, „ca să auzim cine a dat ordin să se tragă“. Experiența soldatului și lipsa de pricepere a recrutului și inevitabilul „voi ați început războiul“ se transformă repede în baricade între care se fac afaceri, se schimbă ironii și focuri de armă și iar se fac afaceri.

Petrecere cu execuție

Protagoniștii montării sunt actori care sunt de urmărit prin tot ce apar. Richard Bovnoczki este unul dintre acei artiști rari pe care te surprinzi urmărindu-i cum ocupă un personaj și o situație cu tot corpul. Ciki, din „No Man’s Land“, în varianta sa, este soldatul care trece prin diferite stadii ale supraviețuirii. De cealaltă parte, Ciprian Nicula, în Nino, vine cu toate stângăciile celui prins într-un război la care nu doar că nu se pricepe, dar nici nu are vreo șansă să iasă din el altfel decât traumatizat. Alături de ei, Mihai Călin petrece cam toată piesa țintuit la pământ, rulând de acolo replici și reacții. Trimiterile la „Catch 22“ sau „Mash“ și la orice a mai căutat o perspectivă inedită (cu mai mult sau mai puțin umor) asupra mecanismelor care te mută din modul prietenesc în cel războinic se fac automat, treaba actorilor fiind aici tocmai aceea de a convinge că dramele personale își păstrează consistența în spatele perdelelor de ironie și sarcasm.

No Man’s Land. Foto Florin Ghioca

Cei mai cuminți Ștrumpfi

Gluma cea mai reușită ar putea fi regăsirea trupelor ONU cu căștile lor albastre sub numele cunoscuților eroi de desene animate.

Cum menținerea păcii e vecină cu evitarea implicării până se termină meciul de fotbal de la televizor și cu plimbatul jurnaliștilor pe marginea tranșeelor, aventurile multinaționale se ridică la înălțimea „spiritului“ balcanic în teritoriul nimănui.

„Un umor pe care pot foarte bine să îl compar cu umorul evreiesc, fiindcă ambele au aceeași rădăcină și reprezintă un fel de armă secretă pentru situații ca aia din Bosnia și mai ales de la Sarajevo, unde nu aveam arme să ne apărăm, o situație pe care lumea internațională o trata cu ipocrizie. Am fost în război patru ani, mureau zilnic oameni, trebuia să găsim o modalitate de a rezista, iar pentru noi modalitatea asta era umorul, o armă foarte bună, fiindcă umorul pune o distanță între tine și respectiva problemă“, declară dramaturgul.

Alexander Morfov este de mai bine de un deceniu principalul regizor al Teatrului Național din Sofia. În prezent, semnează zeci de spectacole care se joacă în Bulgaria, Letonia, Rusia, Macedonia și în România. Pe scena Naționalului bucureștean a mai montat „Vizita bătrânei doamne“, de Friedrich Dürrenmatt, cu Maia Morgenstern și Mircea Rusu în rolurile principale, și „Furtuna“, de William Shakespeare, cu Ion Caramitru în rolul Prospero și Mihai Călin în rolul Caliban, rol pentru care actorul a primit și un Premiu UNITER în 2015.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.