Un refren la modă: Liviu Dragnea, propunere de premier

N-au încă proiecte conturate în perspectiva alegerilor parlamentare, dar cele două mari partide, PSD și PNL, au intrat deja în zodia calculelor de imagine pentru campania electorală viitoare. Să vină sau nu în toamnă în fața electoratului cu o propunere de premier pe post de aspirator de voturi? PSD a dat deja un prim răspuns în privința strategiei pe care o va urma în acest sens, în timp ce liberalii bălmăjesc încă, dar au trecut la prima încăierare pe această temă.

PSD: Nicio propunere oficială în campanie, Dragnea – varianta de televizor

Declarațiile publice făcute până acum arată că alegerile parlamentare din 2016 vor aduce o schimbare de strategie în privința candidatului de premier. Vremurile în care Călin Popescu Tăriceanu era candidatul asumat de prim-ministru al Alianței D.A., iar Victor Ponta al USL au apus. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că partidul său nu va veni cu o variantă de premier în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, dar nu a exclus posibilitatea ca el însuşi să fie propus premier dacă PSD va reuşi să formeze o majoritate în toamnă.

„Noi n-o să prezentăm o propunere de premier în această campanie electorală din mai multe motive. În primul rând, nu sunt alegeri pentru funcţia de prim-ministru. În al doilea rând, scoatem pe piaţă un nume care va fi ţintă şi, până în ziua alegerilor, s-ar putea să nu mai existe din punct de vedere mediatic. Trei – avem cu toţii exemplul nefericit, şi nu îl atac pe Cătălin Predoiu, care s-a tot vehiculat, s-a tot spus, s-a auto-proclamat premier al PNL. Mi s-ar părea o abordare care nu e foarte sănătoasă. Şi, patru: te duci în alegeri, s-ar putea ca după ce ai câştigat alegerile să nu poţi face majoritate şi atunci de ce să vânturi un nume? Cel mai important este un program de guvernare pe care noi o să-l facem şi care va cuprinde pentru prima dată toate investiţiile până la nivel mic din fiecare sat, oraş, judeţ”, a spus Dragnea la Antena 3.

Pe de altă parte, răspunzând unei întrebări, Dragnea a precizat: „Nu exclud varianta ca eu să ajung premier, dacă exclud varianta asta, ar însemna să nu mai avem mobilizare în partid. Dar nu e țelul meu în viață”.

De aici până la sarabanda declarațiilor pro sau contra Liviu Dragnea „premier” n-a mai fost decât un pas.

Varianta Dragnea „premier” a fost îmbrățișată imediat la televizor de Victor Ponta, aflat într-un conflict mocnit cu liderul PSD.

„Voi sprijini, din toată inima, să fie premier Liviu Dragnea, dacă face alianță cu ALDE. Eu cred că PSD și ALDE vor guverna mai bine decât a făcut-o USL”, a spus Victor Ponta marți seară la România TV, precizând că el nu este pregătit însă să facă parte dintr-un guvern Dragnea.

UPDATE Miercuri a venit rândul Gabrielei Firea și al lui Codrin Ștefănescu să explice că Liviu Dragnea ar fi bun ca premier. „Bineînțeles că domnul Dragnea ar fi foarte potrivit pentru a fi prim-ministru având în vedere experiența mare a domniei sale atât în ceea ce privește administrația publică locală, pentru că a fost și vicepremier și din punct de vedere politic, având în vedere că este președintele PSD ales în mod statutar la un Congres democratic”, a declarat miercuri Firea răspunzând unei întrebari.

La rândul său secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu a declarat miercuri că ar fi „o idee minunată” ca Dragnea sa fie premier.

„Ideea e minunată și ar avea foarte-foarte multă susținere în partid, dar nu s-a discutat lucrul acesta. Nu putem lansa acum un nume de premier până la toamnă. Întâi vom câștiga alegerile și sunt convins că oamenii au încredere în noi că vom face, într-adevăr cu ALDE o să-l facem, un guvern care va recupera din pagubele suferite de România după tehnocrați. Fiecare nume e foarte bun, dar nu am discutat așa ceva. Din punctul meu de vedere, Liviu Dragnea ar fi o soluție extraordinară, are susținerea întregului partid. (…) Opinia mea și a multora din partid, cu Liviu Dragnea care e și președinte, totdeauna PSD a fost un partid care a ținut foarte mult la președintele lui ales și l-a urmat. Liviu ne-a dus la victorie”, a spus Ștefănescu.

În replică, Liviu Dragnea s-a declarat miercuri „onorat”, reiterând că PSD va face propunerea de premier abia după alegeri.

„Sunt onorat de propunerea sau gândul unora sau altora, numai că PSD va face această propunere după alegerile parlamentare. Nu cad în capcana de a nominaliza un prim-ministru care să fie distrus până la alegerile parlamentare. Obiectivul nostru este să facem un proiect de guvernare, să câștigăm alegerile și să putem să facem majoritatea cu ALDE”, a declarat Liviu Dragnea.

PNL: Fără o soluție încă, dar cu ochii spre Cioloș și tunurile spre Dragnea

De partea cealaltă, liberalii, aflați într-o degringoladă continuă, au preluat și ei tema în așteptarea luminii de la Cotroceni și au dat primul atac la „premierul” de televizor al PSD Liviu Dragnea.

„Vom decide dacă vom desemna un candidat de prim-ministru sau nu într-o ședință de Birou Politic ulterioară. Ce pot să vă spun este un singur lucru: mi se pare de bun simț și transparent să ai un candidat de premier. Am văzut declarația domnului Dragnea, căruia îi este jenă să se autopropună prim-ministru, și mă întreb dacă chiar ne crede fraieri pe toți, pentru că eu nu cred că mai este român în România care să nu înțeleagă că lipsa unui premier desemnat în această campanie din partea PSD echivalează cu propunerea lui Dragnea pentru a obține calitatea de premier. Cu toții știm că aceasta va fi desemnarea”, a declarat marți copreședintele PNL Alina Gorghiu.

Gorghiu a spus totodată că Dacian Cioloș „este un profil corect de premier pentru PNL”.

„Domnul Cioloș a dat un răspuns, că își dorește continuarea proiectelor ca prim-ministru tehnocrat până în decembrie, că înțeleg că în decembrie vor fi alegerile, pe 4 sau 11 decembrie, acestea sunt datele preconizate de Guvern. Domnul Cioloș, din punctul meu de vedere, este un profil corect de premier pentru PNL. Dacă şi când vom lua decizia legată de prim-ministru, vă anunţăm”, a precizat aceasta, întrebată până când este dispus PNL să îl aștepte pe Dacian Cioloș pentru a deveni premier liberal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marieta Visan 267 Articole
Autor

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.