Valentin Răduţiu, Julien Salemkour şi Orchestra Naţională Radio deschid stagiunea la Sala Radio

Orchestra Naţională Radio îşi lansează noua stagiune (2015-2016) la Sala Radio după o frumoasă participare la Festivalul Internaţional „George Enescu” – în superproducţia cu Simfonia a VIII-a de Mahler şi Concertul de arii din Piaţa Festivalului.

Vineri, 9 octombrie, la ora 19.00, concertul ce inaugurează noua stagiune a ansamblului este unul special: sub bagheta dirijorului francez Julien Salemkour, care a fost între 2000 şi 2012 asistentul celebrului Daniel Barenboim la Opera de Stat din Berlin, îl veţi aplauda la Bucureşti pe violoncelistul de origine română Valentin Răduţiu. Acesta este unul dintre tinerii artişti români premiaţi la numeroase competiţii internaţionale şi aplaudat în prezent pe marile scene de concert din afara ţării. Evenimentul reprezintă o „carte de vizită” a noii stagiuni, în cadrul căreia „vedetele” vor fi tineri muzicieni români deja aplaudaţi în marile săli de concert europene. Valentin Răduţiu cântă pe un violoncel Francesco Rugieri (Cremona – 1686) şi va interpreta în concertul de la Sala Radio Variaţiuni pe o temă Rococo, pentru violoncel şi orchestră, lucrare semnată de Ceaikovski.

Valentin Răduţiu

Programul serii se va deschide cu o altă lucrare ce poartă semnătura lui Ceaikovski: Voyevoda, baladă simfonică. Partea a doua a serii vă oferă prilejul întâlnirii cu Simfonia I de Mahler. Compozitorul a fost dedicat genului simfoniei: a compus opt simfonii complete (ultima, cea de-a X-a fiind neîncheiată) şi toate acestea se află astăzi în repertoriul marilor orchestre din întreaga lume. Premiera Simfoniei I a avut loc la Budapesta, în 1889 şi lucrarea a fost publicată cu titlul Titanul, deşi Mahler nu a folosit această denumire decât în versiunea iniţială a partiturii.

„Să compun o simfonie înseamnă pentru mine să construiesc o lume. (…) Simfoniile mele reprezintă conţinutul întregii mele vieţi. Am cuprins în ele toată experienţa şi toată suferinţa mea”, mărturisea Mahler.

Ca dirijor asistent al Operei de Stat din Berlin, Julien Salemkour a dirijat peste 200 de spectacole de operă şi balet şi concerte de muzică simfonică. De-a lungul timpului, a fost dirijor invitat al unor prestigioase instituţii precum Metropolitan Opera – New York, Teatro alla Scala – Milano, Semperoper – Dresda, Staatskapelle – Berlin şi Orchestra Simfonică Radio – Berlin. În anul 2006, Julien Salemkour a fost invitat să preia, în ultimul moment, un concert programat a fi dirijat de Daniel Barenboim şi prilejuit de aniversarea a 250 de ani de la naşterea lui Mozart. Julien Salemkour a susţinut atât rolul de dirijor, cât şi pe cel de pianist, concertul fiind transmis în direct în 23 de ţări din toată lumea.

Orchestra Naţională Radio

Născut în 1986 la München, violoncelistul Valentin Răduţiu şi-a încheiat studiile muzicale la Universitatea Hanns Eisler din Berlin. În 2011, a înregistrat primul său CD şi a avut premiera unei opere compuse special pentru el de Peter Ruzicka. Valentin Răduţiu a câştigat premii naţionale şi internaţionale, iar în 2011 a fost distins cu Premiul Muzicii al Comitetului Cultural German, unul dintre cele mai importante premii pentru tineri muzicieni din Germania. În 2012, Valentin Răduţiu a câştigat Premiul al 2-lea la Concursul Internaţional „George Enescu”. Valentin Răduţiu a susţinut concerte alături de Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Münchener Kammerorchester, Orchestra Simfonică Radio MDR Leipzig, Camerata Salzburg, Orchestra Naţională Simfonică Letonă, Hong Kong Sinfonietta, Prague Philharmonia, Filarmonica „George Enescu” şi cu World Youth Symphony Orchestra.

Printre scenele pe care a cântat se numără Filarmonica din München, Konzerthaus Berlin, Ateneul Român, Filarmonica din Riga şi Hong Kong City Hall. Recent, violoncelistul Valentin Răduţiu a realizat înregistrări cu integrala Sonatelor de violoncel compuse de George Enescu. Printre proiectele anului 2015 în agenda muzicianului s-au aflat: un disc de jazz produs de Hanssler Classic – o inedită asociere a instrumentului său cu acest gen muzical – un disc cu Munich Kamera Orchestra şi debutul la Filarmonica din Berlin, cu Deustche Symphony Orchestra.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.