×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 9 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Luni, 21 august 2017, 15:05
EUR (€)
-0.0002 ↘
4.5881 RON
USD ($)
+0.0013 ↗
3.9079 RON
• • •
Bombardamentul informaţional şi asaltul manipulatoriu (VII)
Validarea publică și aplaudacii de serviciu

Când se simt nesiguri, când domneşte incertitudinea, oamenii caută acţiunile altora pentru a şi le putea orienta pe ale lor proprii. Căutăm validarea publică, mai ales la cei din proximitatea fizică a noastră. Şi ne înscriem în trend, pentru că de regula această cale este eficientă – ajungem unde vrem să ajungem, cu minim de efort. Robert Cialdini susţine că, pe acest fond, când situaţia e ambiguă (nu se poate şti dacă o situaţie e gravă sau nu, urgentă sau nu), oamenii sunt predispuşi să fie atenţi la acţiunile altora şi să se adapteze din mers la aceste acţiuni pe care le văd repetate de membrii unui mulţimi (fără a fi neapărat necesar să perceapă “semnalele” liderului). Acelaşi Cialdini arată că oamenii sunt mult mai înclinaţi să îi urmeze pe cei cu care se indentifică sau se aseămănă.

Să ne imaginăm că am fi într-un club trendy, unde se aude o piesă nouă care pare ciudată şi pe care, desigur, nu ştim cum să dansăm. Şi atunci ne uităm, instinctual, sau cu vederea periferică, la ceilalţi: aproape involuntar, ne adaptăm la mişcările celorlalţi şi, treptat, intrăm în ritm. Ba chiar ajungem să dansăm în sincron cu ceilalţi (cel mai interesant tip de sincron este hora la români)[1].

Cialdini afirmă că “atracţia exercitată de mulţime este diabolic de puternică[2]”.

Oricât de deranjant ar putea părea pentru omul post-modern, este evident că suntem mânaţi de un adevărat spirit de turmă atunci când căutăm un lider, un mascul alfa, care să fixeze azimutul şi sensul mişcării. Odată identificat, liderul va fi urmat orbeşte în tot ceea ce face, chiar dacă el va decide ca turma să treacă în mod nesăbuit printr-un lac plin de crocodili. În bancurile de peşte, în interior, orice peşte pare a fi la adăpost. Răpitorii de mai mici dimensiuni trebuie să se mulţumească cu marginalii (aceştia par a fi scarificaţi în mod natural). Dar, dacă apare un animal mare, de exemplu, o balenă, sau dacă se întâmplă ca un pescador să aibă un sonar bun care să repereze bancul de peşti, faptul de a fi adunaţi în bancuri este un dezastru pentru peşti. Mentalitatea unei turme o face uşor de manipulat. Se pun în mişcare câţiva lideri ai turmei în direcţia dorită, după care, fără a răspunde neapărat îndemnurilor unor lideri, cât mai ales animalelor din preajmă, restul urmează orbeşte calea[3].

Scutul mulţimii, adăpostul în interiorul grupului, poate fi o mare nenorocire în asemenea situaţii.

Translatată la om, ascunderea după scutul mulţimii poate fi o mare prostie. Enorm de multe bătălii s-au pierdut pentru că oamenii erau prea mulţi într-un loc prea strâmt, prea plini de scuturi şi armuri, cu prea puţină libertate de mişcare. Enorm de multe pierderi şi abandonuri s-au întâmplat în spaţiile mici (reale, virtuale) ocupate de grupuri prea numeroase.

Validarea publică e o scurtătură mentală. Ne scuteşte de o foarte mare parte de efort propriu de a gândi şi discerne. Înscriindu-ne în trend, e ca şi când am naviga pe pilot automat.

Doar că, uneori, pilotul automat are erori. Nu putem să ne lăsăm, în permanenţă, în baza sau în “voia” acestuia.

De la Cialdini am înţeles originile şi motivaţiile unei afaceri pe cât de ciudată, pe atât de profitabilă şi perenă: aplauzele.

La începutul sec. XIX, în salile de operă şi teatru pariziene, anumiţi indivizi, obişnuiţi ai sălilor de spectacole, au observat că, dacă aplaudă şi râd şi ovaţionează, chiar fără motiv, în timpul unui spectacol, toţi ceilalţi din sală vor sfârşi prin a aprecia şi ei spectacolul (care, la modul natural, nu prea avea succes). Invers, un spectacol bun putea fi compromis dacă erau emise critici zgomotoase şi huduieli – efectul aproape instantaneu era de reverberaţie în toată sala a “nemulţumirii” spectatorilor. Câţiva astfel de spectatori au început să facă din aplauzele şi emisia de zgomote la comandă un obicei, iar obiceiul s-a transformat repede în profesie. Stând, de regulă, în primele rânduri, spectatorii de profesie erau montaţi acolo pentru a aplauda, a râde şi a se manifesta zgomotos la comandă, inclusiv prin ovaţii, la finalul spectacolului, când cereau în mod artificial revenirea actorilor pe scene pentru noi reverenţe adresate publicului. Popular, aceştia se numeau claqueurs (în traducere liberă, aplaudaci). Erau organizaţi pe echipe şi aveau lideri (chef de claque) care dădeau semnalele şi comenzile pentru “regia” aplauzelor, ovaţiilor şi râsetelor la comandă. Aplaudacii erau, desigur, plătiţi. Atât de bine mergea “business”-ul, încât doi foşti chef de claque (Sauton şi Porcher) şi-au făcut chiar o firmă cu acest obiect de activitate, denumită, la modul cel mai ingenuu, Societatea de Asigurare a Succeselor Dramatice.

Din Paris, ideea a fost exportată peste tot. A rezistat, bine-mersi, până acum. Ba chiar a prosperat, făcându-i fericiţi pe toţi cei care au utilizat-o. Ideea, diabolic de simplă, este că, în situatii incerte, în care omul nu poate să ia o decizie raţională, căutăm “sprijin” la cei din jur şi, odată ce percepem o frântură de acţiune, ne agăţăm de ea şi reacţionăm ca la comandă, în gaşcă, haită, turmă - cum vreţi să îi ziceţi: e un comportament mimetic. E o scurtătură mentală care vine şi din comoditate, dar şi din nevoia de a te adapta la viteza cu care trebuie să îţi trăieşti viaţa, viteza care nu îţi mai dă timp să procesezi chiar tot ce vezi, crezi că vezi sau faci. Cei care ştiu pot profita de această comoditate sau nevoie de adaptare.

Ideea aplauzelor la comandă o vedeţi încă ilustrată şi în prezent. E peste tot: e nu numai la emisiunile tv cu public (unde ne putem da seama relativ uşor că oamenii aceia nu sunt un public, ci o echipă de claqueurs), ci şi în serialele americane de televiziune, care intercalează glumele, mai mult sau mai puţin reuşite, cu râsete la comandă ale unui public invizibil (şi în acest caz ne putem da seama că râsetele sunt false, dar cu toate acestea urmărim în continuare aceste "comédii"), precum şi în interviurile regizate, în articolele de opinie şi analiză coafate, în opiniile “personale” emise de funcţionari publici ai unor instituţii care laudă şefii şi politicile instituţiei, dar înfierează sau diabolizează criticii aceleiaşi instituţii. Şi, desigur, o vedeţi ilustrată în comentariile anonime ale aplaudacilor, hater-ilor şi troll-ilor de pe internet şi de pe forumurile ediţiilor electronice ale ziarelor. Unii îşi fac statui de al doilea sau al treilea cel mai credibil român în viaţă pe baza eforturilor acestor claqueurs. Trăiască, deci, societatea de asigurare a succeselor dramatice.


[1]Vă mai invit să vă imaginaţi că sunteţi într-un grup de terapie şi că terapeutul vostru vine să vă spună că mai are doar un an de trăit: aţi putea, fără mari eforturi sau fără să vă temeţi de oprobriul public, să luaţi decizia, în faţa celorlalţi membri ai grupului, de a vă duce la un terapeut sănătos (ipoteza apare în cartea lui Irvin D. Yalom, Soluţia Schopenhauer)?

[2]La p.160 din Psihologia manipulării, autorul redă o imagine uluitoare, care se derulează, ca în benzile desenate, în 5 paşi: pasul unu - un om privind în sus; pasul doi - doi oameni privind în sus; pasul trei - 5 oameni pe stradă privind în sus şi unul la fereastră privind în jos pentru a vedea de ce cei din stradă se uită în sus; pasul patru - mai mulţi oameni în stradă, plus cei de la fereastră uitându-se în sus, dar şi un înger uitându-se în jos, la oameni, pentru a înţelege de ce se uită oamenii în sus; în fine, pasul 5 - mult mai mulţi oameni în stradă şi la ferestre uitându-se în sus, plus îngerul care acum se uită şi el în sus. Mulţimea oamenilor şi a îngerilor, fascinată, privind către ceva mult mai înalt ca îngerii, poate să însemne şi un ţel nobil, din ce în ce mai înalt, dar şi balon cu hidrogen care poartă o reclamă la coca cola. În ambele cazuri, presiunea mulţimii curioase este ineluctabilă.

Gheorghe PipereaPublicat Sâmbătă, 18 martie 2017
5951
 | 15
 | 9
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Aelia
+3
Manipularea se practica de toti si in toate domeniile si cand spun toti, ma refer si la parinti sau profesori. Educatia este si ea o forma de manipulare a copiilor, desigur una pozitiva, acceptata si necesara. Daca vorbim de manipularea unei turme de oameni maturi si nu de animale, este ceva grav si inacceptabil dar aproape imposibil de contracarat cand sunt interese majore a unor cercuri interesate ce au mijloace si finantari uriase si oamenii in loc sa se instruiasca si sa se informeze din mai multe surse, stau gura casca la televizor si se comporta exact ca in articol. In liceu, in facultati si la locul de munca exista o manipulare pozitiva dar sunt o multime negative. Vorbesc acum de Paris: nici aici nu este diferit, se practica aceleasi metode descrise. Te scot profesorii din liceu si facultati la manifestatii, sa ajuti in campanii electorale si trebuie sa te duci, altfel te tin minte. Te scot si patronii sau sindicatele. O multime de agentii ce au agenti de influenta specializati, cu studii de sociologie si psihologie. Patruleaza liceele, facultatile si salile de sport in cautare de fete frumoase pentru activitati ce par tentante si daca nu esti atenta si nu-ti consulti parintii sau te lasi influentata de colegele mai mari, te arzi si ajungi pe unde nu trebuie riscand sa-ti ruinezi viata.
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Pa Bune
+5
lumea ar fi mult mai greu de manipulat si de "folosita" daca s-ar introduce obligatoriu in invatamatul general liceal (de exemplu) pe langa matematica fizica romana istorie etc si un alt subiect sau materie numita... manipulare, binenteles ca nu se va face asa ceva niciodata, ar fi un cosmar pentru mass media, pentru guvernele care folosesc propaganda, stirile false sau pentru oricine care se foloseste de acesta slabiciune umana, propaganda, barfa a existat dintodeanuna ea este folosita peste tot in lume in vest in est etc si este foarte interesant ca suntem inconjurati de asa multa propaganda care repetata mereu pana la urma incepem sa credem (desigur este tot o tehnica) uneori ( si nu de putine ori) cad prada propagandei chiar si oameni intelectuali cu educatie de nivel inalt. Ca sa fim mai rezistenti la aceste tehnici trebuie sa ne marim gradul de scepticism in tot ceea ce citim, ascultam si vizionam, daca vizionam un documentar nu cred ca e foarte greu sa detectezi propaganda chiar daca-ti arata documente (daca esti inarmat cu destul scepticism) un film facut de occident in care arata cat de rai sunt rusii sau un film facut de rusii in care arata cat de raii sunt vesticii, sau o carte scrisa de catolici care arata ce rai sunt cei ortodoxi sau vice versa, mai ales avem tendinta se acceptam instantaneu ca fiind adevarat un articol daca este scris de o institutie reputabila, un om reputabil, chiar si acolo nu trebuie lasata garda jos, totul e sa te uiti la autori, in ce parte se"inclina".
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Eduard Dracul
+1
"Când se simt nesiguri, când domneşte incertitudinea, oamenii caută acţiunile altora pentru a şi le putea orienta pe ale lor proprii. Căutăm validarea publică" Ce bine de mine. Ma doare la basca de "validarea publica" Eu am alt principiu, e drept sunt cam singurul care il foloseste. Vino cu ideile tale si sa alegem dintre ideile tale si ale mele care este cea mai buna si o aplicam pe aceea. ;) Si cand caut actiunile altora ca sa ma ghidez....ma uit mereu in OGLINDA.
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
florinakis
-4
pai acu' e piesa cu PSD = Partidu' Succeselor Dramatice...
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
GHIA
+5
Oare tinerii frumosi si liberi, cei care se instruiesc pe facebook au citi acest articol sau alte asemenea ?. Sigur nu. Ei doar vad ce posteaza unul ca Chirila sa ala a lui Macovei, ii socotesc ca fiind lideri de opinie, dar fara opinie si se iau dupa ei ca oile. Si din pacate multi o fac cu buna credinta. De fapt avesta este pericolul cel mai mare, sunt de buna credinta numai ca iau ca reper niste ziceri false. Exact ce vor manipulatorii , doritori de pescuit in ape tulburi.
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Crocodilul
+10
liderul va fi urmat orbeşte în tot ceea ce face, chiar dacă el va decide ca turma să treacă în mod nesăbuit printr-un lac plin de crocodili. Domnule avocat, mi-a placut fraza asta. Aviz sefilor cu propaganda si propoagandistilor retribuiti cu 50 de bani pe scris de lozinci prostesti. Astept un comentariu despre pshihologia SPALATILOR PE CREIER.
Publicat Sâmbătă, 18 martie 2017
+Răspunde
MAtei
+6
Se mai spune ca : « Cine stie, face. Cine nu poate face, ii invata pe altii. Cine nici nu ii poate invata pe altii, conduce. »…
Publicat Sâmbătă, 18 martie 2017
+Răspunde
Eduard Dracul @ MAtei
+1
Matei cine nu poate face... ce dracu sa ii invete pe alti? Cel mai simplu exemplu. daca nu pot sa bat un cui, cum te invat pe tine? poate iti dai cu ciocanu peste limba, mai stii?
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
SOBOLANU
+12
PESTE ARTICOLUL DUMNEAVOASTRA NU POT COMENTA SANATATE SI CURAJ DOMNULE AVOCAT !!!!!!!MAI SUNT IN TARA ASTA ROMANI ADEVARATI !!!!!!
Publicat Sâmbătă, 18 martie 2017
+Răspunde
Recomandate
Barcelona, „noua normalitate“?
Publicat acum 8 ore şi 5 minute
Tudose, despre cumulul pensie-salariu
Publicat acum 5 ore şi 46 minute
Brambureala pe puncte și pe notițe
Publicat acum 19 ore şi 11 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Cotidianul cititorilor
17 articole/ Actualizat Sâmbătă, 12 august 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
30 articole/ Actualizat Sâmbătă, 05 august 2017
alarm off
Antiştirile Cotidianul
6 articole/ Actualizat Duminică, 09 iulie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
142 articole/ Actualizat Joi, 17 august 2017
Ilie Şerbănescu

Mai mulți „internaționaliști“ de seamă ai României postdecembriste, în frunte cu cei eterni de la BNR, cu contribuții majore la transformarea României într-o colonie.

Ilie ŞerbănescuPublicat acum 18 ore şi 58 minute