Duminică vor începe ninsorile, urmând să se depună în Muntenia şi vestul Dobrogei un strat de 5-10 centimetri de zăpadă, iar în Bucureşti…
Lună: februarie 2018
Articolele pe care le-am publicat în Cotidianul confirmă cum s-au convertit informația și puterea în proprietăți imobiliare în cazul majorității șefilor de servicii secrete din România.
Nu avem o clasă politică și nici un mediu democratic stabilizat care să genereze comportament politic.
O singură eroare de calcul desparte Iranul și Israelul de escaladarea intervențiilor lor în Siria.
Adversarii modificărilor din legile justiției susțin că pe timpul președintelui anterior justiția noastră a fost depolitizată.
Pentru 14 februarie, la Ateneul Român, Cvartetul Arcadia a pregătit trei dintre cele mai cunoscute lucrări clasice ale genului
Liderul Partidului Social-Democrat (SPD) din Germania, Martin Schulz, a anunţat vineri, după critici intense,
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a fost audiat vineri la Secţia 9 de Poliţie din Capitală, în urma unor plângeri formulate de angajaţi ai instituției privind nepunerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti. „Sunt doi foşti angajaţi care au fost reintegraţi în această perioadă de timp, care au depus o plângere la […]
Poliția a fost alertată vineri despre prezența unui plic cu conținut suspect într-o clădire din Bruxelles unde se află și consulatul României.
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează, prin Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile
Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Legea Salarizării face diferențe între salariații instituțiilor de cultură din România.
În plus, potrivit senatorului PNL, nu se va renunța nici la controversatul Formular 600, care a iritat zeci de mii de români.
Raportul întocmit de Corpul de Control al fostului premier Mihai Tudose a întors pe toate fețele evoluția negativă a Companiei Naționale Aeroporturi București
Un anunț oficial nu a fost încă făcut, sportiva fiind așteptată să-l facă îl zilele următoare.
Fiul lui Liviu Dragnea a cumpărat de la Tel Drum luna trecută patru proprietăţi, printre care şi o vilă de protocol a Partidului Comunist
În 1965, regizorul Liviu Ciulei a primit Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de Film de la Cannes
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, cunoscut adversar al lui Liviu Dragnea, a fost exclus din PSD de organizația de Iași.
„Sunt două, sunt măsuri de precauţie pe care spitalele aleg să le ia. Sunt focare în Bucuresti, Iaşi şi Constanţa”, a declarat purtătorul de cuvânt
În urma acestui asucces, Copil şi-am asigurat un cec de 25.515 euro şi 90 de puncte ATP, urmând să joace în penultimul act cu învingătorul din…
Fostul prim-adjunct al directorului SRI predă două ore pe săptămână şi la Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) cursul de masterat ”Intelligence şi decizie politică”
CFR Călători pune în vânzare bilete la jumătate de preț pentru îndrăgostiți / parteneri de călătorie cu trenul, pentru zilele de 14 şi 24 februarie 2018
Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, inculpat în dosarul „Black Cube”, susține că dosarul a început la sesizarea şefului SPP, Lucian Pahonţu.
Instanţa supremă a stabilit ca ultimul termen al procesului Rovinari – Turceni, în care sunt inculpați fostul premier Victor Ponta și fostul ministru Dan Șova, să se desfăşoare pe 27 februarie, când vor avea loc dezbaterile finale, transmite Agerpres. Ponta a fost audiat, vineri, în acest dosar în care este acuzat de fals în înscrisuri sub […]
UPDATE Cu procesele grămadă pe cap și proaspăt exmatriculată de la master, fosta deputată Elena Udrea și-a luat tălpășița din țară.
Ordonanța pe care Guvernul Dăncilă a adoptat-o în ultima ședință pentru sprijinirea companiilor din industria IT favorizează doar o parte din companii