Nedreptăți în cultură de la o lege strâmbă

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Legea Salarizării face diferențe între salariații instituțiilor de cultură din România. În timp ce angajații teatrelor sau centrelor culturale s-au ales cu salarii mărite, cei din muzee și biblioteci au de la 1 ianuarie lefurile tăiate considerabil. Inegalitatea se poate observa, de altfel, chiar în Legea 153.

Aceasta prevede, spre exemplu, că managerii instituțiilor de spectacole sau concerte naționale au un salariu de bază brut de 14.038 de lei  (dacă au gradul 2) faţă de directorii muzeelor de importanță națională sau al unor biblioteci naționale, care au un salariu brut de doar 8774 de lei. Diferențe se observă însă și la capitolul angajaților.

Astfel, un  balerin sau corist care lucrează la un centru cultural național câștigă 8072 de lei pe lună, față de 7546 de lei, cât are salariu un director de bibliotecă.

Care o fi considerentul nimeni nu știe. Situația e cu atât mai ciudată cu cât toți managerii instituțiilor de cultură sunt evaluați după aceeași grilă. Ordonanța 189/2008.  Documentul reglementează procedura de selecţie şi de evaluare a managerilor, a directorilor de teatre, filarmonici, muzee, biblioteci şi alte instituţii publice de cultură.

Paula Popoiu, cercetător științific cu gradul I, și director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti“ de mai bine de 12 ani, s-a trezit că, în luna ianuarie a primit un salariu diminuat. După o viață întreagă dedicată culturii, cercetător științific gradul 1, conferențiar universitar și autor a numeroase lucrări științifice publicate, doamna Popoiu a aflat că  venitul său a scăzut cu peste 3.000 de lei.  Într-o situație similară sunt aproape toți managerii muzeelor naționale din țară.

Doamna Popoiu a prezentat situația sa și a altor colegi și ministrului Culturii de la care așteaptă rezolvarea situației. Adică alinierea veniturilor managerilor de muzee și biblioteci cu cele ale teatrelor și centrelor culturale. Funcție de răspunsul primit, directorii muzeelor se gândesc să dea instituțiile vinovate în judecată pentru a face dreptate tuturor angajaților.

Sub conducerea directorului general Paula Popoiu, celebra instituție din București a ajuns la un număr de 800.000 de vizitatori anual. Printre cei mai cunoscuți vizitatori ai Muzeului Satului se numără premierul Japoniei, Shinzo Abe, Prințul Charles, Laura Bush, soția președintelui american, George Bush, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Probleme și în țară

De inegalități la capitolul salarii între instituțiile de cultură se plânge și Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei. Domnia sa afirmă cu tristețe că statul își umilește, chiar în Anul Centenarului, angajații singurelor instituții păstrătoare de istorie. Muzeele și bibliotecile.

Directorul Ursu a ținut chiar să facă unele comparații.„Cum e posibil ca directorul unui muzeu, cu vechime maximă și studii doctorale, să aibă salariu de 7546 de lei, iar un instrumentist cu studii medii, dar angajat la un centru de cultură de interes național să fie plătit cu 7041 de lei (brut)“, se întreabă Emil Ursu.

Sabin Adrian  Luca, manager de 11 ani al Muzeului Naţional Brukenthal, singura instituţie din România premiată cu Premiul UE Europa Nostra, este în aceeaşi situaţie. Proaspăta lege a salarizării i-a tăiat veniturile cu aproape 3000 de lei (net). Nelămurirea directorului Sabin Adrian Luca este legată şi de modul în care i-a fost calculat noul salariu. Domnia sa a aflat acum că venitul său este stabilit pe grila pusă la punct de Ministerul Muncii  în condiţiile în care, la fel ca toţi directorii de instituţii culturale, este plătit în baza unui contract semnat cu prevederile Ordonanţei 189 din 2008.  Şi nu prin Carte de Muncă.

Prestigiul de care se bucură Muzeul Naţional Brukenthal în lume este dovedită de faptul că, recent, directorul Sabin Luca a fost invitat la Nanjing,  alături de alţi 20 de manageri de pe tot mapamondul, pentru a-i ajuta pe chinezi să pună la punct mai multe muzee de artă în sudul uriaşei ţări asiatice. Muzeul se poate lăuda de asemenea cu numeroase realizări, unele dintre ele în premieră naţioală. Brukenthal este singurul muzeu cu brand din ţară şi are aproximativ 780 de articole în colecţie.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. nu era mi bine inainte? pe vremea guvernului tehno? jumatatea lu’ cinci la toata lumea si cicocu’ mic. si nici macar nu indreazneati sa dechideti colgiu….da’ vedem bine ca la ‘telectuali cea mai mare grija e capra vecinului!

  2. Ce insulta!!! Doar 7500 de lei unui director de biblioteca, cand un conferentiar are jumatate din suma si nu scrie nimeni un articol.

  3. De ce „stricati firma” Guvernului Vioricai si a d-nei Olguta cu acest articol?!
    Pt ce au facut ei aceasta brambureala?! Sa repare inechitatile. Ce au reusit ?! Sa creeze unele si mai mari si sa bulverseze tot. E limpede: mai mult au luat decat au dat. UN SINGUR LUCRU NU AU GRESIT . NU A IESIT CU MINUS NICI UN SALAR AL VR’UNUI PARLAMENTAR, semn ca acelea au fost atent verificate inainte. Iar pe Madam Olguta, am vazut-o la oteleviziune de casa, cu o impertinenta crasa, spunand in continuare ca nu se stie a se calcula corect. Incredibil! Ceea ce este si mai incredibil, ca nici acum nu stau rau ( spun ei) in sondaje!

    • Ce salariu aveti de plangeti dupa venitul net de 7500 de lei a unui director de biblioteca, institutie care in mare parte si-a pierdut ”stralucirea”, majoritatea folosesc google. In afara unor articole in care se semnaleaza disparitia unor lucrari valoroase, n-am auzit sa fie cineva sanctionat/pedepsit?
      Chiar merita cei 7500 de lei?

  4. Daca sunt asa de nedreptatiti biblitecarii si muzeografii, atunci sa mearga sa predea in scoli daca sunt capabili sa treaca examenul de grad si sa reziste unor elevi lipsiti de educatie la un castig salarial intre 2.000 si 3.000 lei, pregatindu-se zilnic pt. ore si carand acasa teancuri de extemporale/teze.

  5. Exerseaza ore in sir ca sa pregateasca un spectacol, pe cand un muzeograf/bibliotecar s-ar putea sa fie foarte rar solicitat sa elibereze o carte sau sa indrume cativa vizitatori. Odata pe an de ”Noaptea muzeelor,” au multi vizitatori, in schimb un instrumentist are cateva concerte pe saptamana. Sa nu uitam transformarea Muzeului satului in vad comercial, prin asa zisele targuri, cand unii se amagesc, crezand ca mananca produse din mediul rural, pline de praf si in conditii improprii de temperatura, dar ce mai conteaza. Asa se fac 800.000 de vizitatori pofticiosi pe care nu-i intereseaza arhitectura si portul taranesc. Faptul ca a fost vizitat Muzeul satului de personalitati este o eroare, trebuiau sa viziteze operele de arta ale artistilor romani, un Grigorescu, Aman, C Ressu, C Baba, Medrea, Paciurea, Brancusi avem plasticieni talentati, dar nu aveam un corp diplomatic cult care sa promoveze valorile. Azi cand Ia a devenit cunoscuta nu mai putem spune ca brodatul ei este atat de deosebita mii de femei din lumea intreaga cos azi ii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.