În 26 Decembrie la ortodocși, sau a doua zi de Crăciun, Biserica sărbătoreşte Soborul Maicii Domnului, cea care L-a născut cu trup pe Hristos Dumnezeu.
Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu reprezintă adunarea (la slujbă) credincioşilor în cinstea Maicii Domnului, potrivit regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt în directă legătură cu el.
Soborul Macii Domnului, unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria, a devenit model de sărbătoare şi pentru alţi sfinţi precum Soborul Sfinţilor Ioachim şi Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinţilor Arhangheli.
„Cei ce au alcătuit Sinaxarul anului n-au fost oameni neînvăţaţi, oameni de rând, ci sfinţi mari. Ei s-au întrebat: ‘Prin cine s-a făcut mântuirea neamului omenesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos. Dar prin cine a lucrat Dumnezeu, şi care au fost vasele alese de Dumnezeu la taina aceasta a mântuirii lumii? întâi Iisus Hristos, al doilea Maica Domnului'”, spune arhimandritul Cleopa Ilie.
Sfântul Nicodim
Și tot astăzi este celebrat Sf. Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana. În această zi, va fi săvârşită şi Slujba Duminicii după Naşterea Domnului, întru pomenirea Sfinţilor Iosif Logodnicul, David Prorocul şi Iacob, rudenia Domnului.
* Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab.
După ce a primit o bună educaţie în ţara sa a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde a ajuns mai târziu egumen şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.
La Athos, Sfântul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar.
În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfântul Nicodim a venit din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde a întemeiat două mici aşezări monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.
În anul 1364 a trecut în Ţara Românească şi s-a aşezat pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Sfântul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, a zidit chilii şi biserică de piatră cu hramul Sfântul „Antonie cel Mare”, care a fost sfinţită în anul 1369.
Pe valea pârâului Tismana, Sfântul Nicodim a înălţat, la locul numit „Cascade”, Mănăstirea voievodală Tismana, între anii 1377-1378. Aici, marele stareţ a format o obşte renumită de zeci de călugări şi a instituit o viaţă monahală potrivit cu regulile din Sfântul Munte.
De la Tismana, Sfântul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românească, precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte duhovnicesc.
Ajuns în vârstă, Sfântul Nicodim a încredinţat grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el s-a retras la o viaţă mai aspră în peştera de deasupra mănăstirii.
Pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a tot felul de boli, numele Sfântului Nicodim de la Tismana s-a făcut cunoscut până dincolo de hotarele Ţării Româneşti. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, s-au numai cât se atingeau de rasa lui.
La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, a întemeiat Mănăstirea Vişina pe Valea Jiului, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 a întemeiat Mănăstirea Prislop, în ţinutul Hunedoarei. În această mănăstire a stat Sfântul Nicodim câţiva ani, aici a scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405).
Sfântul Nicodim s-a mutat la ceruri la o vârstă înaintată, în ziua de 26 decembrie a anului 1406.
Mă de unde crede românu că e ortodox ?? Căci nu8 se inscrie pe nici o linie a religiei ortodoxe,.Poate ar trebui să fie rus, sau grec, sau ovrei,..Dănilă este doar al șaselea cap de la inființarea biserici,. Dogma ei este de fundamentalist și bigot, de stat paralel axat pe inavuțire,..o rapacitate, fapt pentru care a mai fost țintuit pe drept in istorie..Se vor de o mie de ani, se vor de două mii de ani cu peștera lui Andrei, ce mai bre dacii au fost geja ortodocși,.Deci farse, minciuni, povești, pe care nici o sectă nu și le-ar permite, dar ceva care se vrea ”biserică”,.Jalnic bre și rușinos..
Crăciunul, cv străvechi românesc, sărbătoare păgână, nu are nici în clin nici în mânec cu nașterea Mîntuitorului.
A se ține minte ultima definiție, gentil adică goy.
.
pāgānus,12 a, um (pagus), ¶ 1 de village, de la campagne : PLIN. 28, 28 ; OV. F. 1, 670 ║ subst. m., paysan, villageois : CIC. Domo 74 ; COD. TH. 7, 21, 2 ¶ 2 civil, bourgeois [opposé à militaire] : COD. JUST. 3, 28, 37 ; PLIN. MIN. Ep. 7, 25, 6 ; pagani, ōrum, m., population civile [par oppos. aux soldats] : TAC. H. 1, 53 ; 2, 14 ; 3, 24, etc. ¶ 3 païen, gentil : TERT. Cor. 11.
Povesti nemuritoare.Cel putin dpua personaje inventate: Iisus si, respectiv, maica fecioara. Daca primul o fi avut si modele reale, despre cea de a doua iluzia e peste limitele oricarei minime inteligente.Dumnezeu, daca ar exista, nu ar putea crea miliarde de id!oti utili. Deci majoritatea crestinilor, de la 1 Becal in sus, stiu si accepta o CONVENȚIE. Bine intentionata, dar tot o conventie.
Sorry,
creea
Mare urs, Crăciun fericit si tie!!Hai sa ne obiectivam oleaca: romanul e ortodox exact analog de unde e si maghiarul catolic (sau reformat). De la um centru de putere vecin.
Conform istoricului Tertulian (150-220) numele lui Hristos ajunsese să fie cunoscut în vremea sa inclusiv „popoarelor din Galia, Marea Britanie, sarmaților, dacilor, germanilor și sciților”, S-au descoperit în fosta Dacie dovezi ale paleocreștinismului, la Pălatca, Jabăr, Apahida, Bărboși, Celei Reșca și Racoviță.
Donariul de la Biertan este un obiect votiv creștin datând din epoca constantiniană (din secolul al IV-lea), descoperit în Biertan din județul Sibiu.
O parte din așezările rupestre din zona Buzăului (Aluniș și Nucu) pot fi datate în secolele III-IV AD. Printre primele vestigii creștine autohtone din România (secolele IV-V) se remarcă urmele arheologice de la Mihălășeni, județul Botoșani, care conțin rămășițele lăcașului de cult creștin, mormintele creștine și inventarul de factură creștină din mormintele necropolei. Ca și cele de la Nicolina – Iași, datate în aceeași epocă.
Cei mai mulți termeni din mediul bisericesc provin din limba latină: basilica (biserică), crux (cruce), ara (altar), presbyter (preot), angelus (înger), baptisare (botez), monumentum (mormânt), cantare (cântare), christianus (creștin), sanctus (sânt/sfânt), Domine Deus (Dumnezeu).
Anumite cuvinte creștine românești (Domn, „a mărturisi“, „a ierta“) sunt însă unice pentru română, între limbile romanice.
În 311, cetatea Tomis (Constanța) singură, a devenit mitropolie și s-a numit Constantiana, în onoarea lui Constantin cel Mare, primul împărat roman creștin și fondatorul Constantinopolului. De atunci datează la noi religia de rit Bizantin, devenită la 1054, religia creștin-ortodoxă.
Ca o demonstrație, Crezul primelor sinoade ecumenice, cel din 325 de la Niceea, și cel din 381 de la Constantinopol este rostit până azi neschimbat, prin cuvinte cu etimologii latine. El nu a fost niciodată tradus în limba română, însă el a evoluat, deodată cu limba română.
@Marele Urs, de fapt un mare magar mincinos, de ce nu ar fi romanii ortodocsi? Oricum, ei sint mai crestini decit neamurile tale, crestinate cindva cu de-a sila.
doru popescu/Trebuie sa ne fie clar ca-n decursul celor 2000 de ani multe din scrierile bisericesti si continutul cartilor de rugaciuni au fost schimbate datorita pradatorilor imbracati in piele de oaie spre a duce credinciosii la pierzanie. Slujbele religioase ce se tin astazi in bisericile din Romania sunt in mare parte schimbate si nu mai sunt aseamatoare cu cele tinute in vremea lui Neagoie Basarab, Mircea cel Batran, Stefen cel Mare si chiar a lui Dimitrie Cantemir. Cui i-au folosit aceste schimbari??? Precis nu noua ca popor. Acum vreo 3-4 ani am gasit pe Net un Acatist al Crucificarii lui Iisus Hritos total diferit cu cel ce se tine astazi in bisericile din Romania. Acum daca-l cauti pe Net nu-l mai gasesti. Oare de ce? Pentru ca-n acel Acatis se afirma clar si raspicat ca Iisus Hristos a fost Rastignit de evrei. In cel de astazi se afirma ca noi credinciosii ortodocsi trebuie sa fim blanzi ca mieii si sa-i lasm pe slujbasii Satanei sa ne puna capul pe butuc. Iar inainte ca acestia sa ne reteze capul sa si-l rugam pe Sfantul Dumnezeu sa-i ierte pe calaii nostri. Si numai asa vom intra in Rai. Cine castiga din aceasta masluire a hrisoavelor bisericesti??? In mod clar slujbasii Satanei care vor sa-ti distruga poporul si neamul ca sa poate iei sa-ti fure tara pentru ca aceasta sa devina proprietatea lor.
La anii 50 AD (paleo-creștinism la geto-daci) si la anii 325 AD (Sinodul creștin din Niceea) și 381 AD (Conciliul creștin de la Constantinopol) (creștinism de rit Bizantin a lui Constantin DACUL/325 AD, de sub Brazdalui Novac/324 AD, din ROMANIA/383 AD și din Țara Românească/450 AD) …
… oare unde se afla tribul nomad, migrator și păgân de pe Obi ?
Așteptăm răspunsul acelui trib nomad, migrator și păgân încă … la anii 50-450 AD ..
La anii 50 AD (paleo-creștinism la geto-daci), la anii 325 AD (Sinodul creștin din Niceea) și 381 AD (Conciliul creștin de la Constantinopol) (creștinism de rit Bizantin a lui Constantin DACUL/325 AD, de sub Brazdalui Novac/324 AD, din ROMANIA/383 AD și din Țara Românească/450 AD) … oare unde se afla tribul nomad, migrator și păgân de pe Obi ?
Așteptăm răspunsul acelui trib nomad, migrator și păgân încă … la anii 50-450 AD …
PS. Este suficient sa reciti Crezul în limba actuală românească … ca să te simți și să te afli … CÂNDVA și CUMVA … în ROMANIA anilor 325 si 381 AD.
Ai citit cumva ACATISIERUL actual creștin-ortodox … și ai să vezi ca sunt multe dintre vechile si străvechile noastre acatiste, condace și icosoane … care vorbesc despre antemergatorii nostri religioși bizantini si români … de pe tărâmurile noastre. Acestea nu au fost schimbate de secole și chiar de milenii. Chiar astăzi am confruntat Condacul originar a lui Roman Melodul/556 AD cu cel al Bunei Vestiri actuale … și coincid.
PS. Ritualurile, simbolurile si iconografia creștină diferă de la rit la rit. Uita-te la simbolul „ieslei” la catolici și în iconografia noastră străveche … diferă ca mesaj profund.
PS. Este suficient sa reciti Crezul în limba actuală românească … ca să te simți și să te afli … CÂNDVA și CUMVA … în ROMANIA anilor 325 si 381 AD.
Ai citit cumva ACATISIERUL actual creștin-ortodox … și ai să vezi ca sunt multe dintre vechile si străvechile noastre acatiste, condace și icosoane … care vorbesc despre antemergatorii nostri religioși bizantini si români … de pe tărâmurile noastre. Acestea nu au fost schimbate de secole și chiar de milenii. Chiar astăzi am confruntat Condacul originar a lui Roman Melodul/556 AD cu cel al Bunei Vestiri actuale … și coincid.
PS. Ritualurile, simbolurile si iconografia creștină diferă de la rit la rit. Uita-te la simbolul „ieslei” la catolici și în iconografia noastră străveche … diferă ca mesaj profund.
@ doru popescu ..Mă gândesc, că de sărmanul Petre Ispirescu ar citi scrierile tale,.. plângând și-ar rupe toate poveștile și diplomele in fața primăriei,..Iar un Pomohaci te-ar ”avansa” spre titluri ortodoxe faraonice..
Este oare ceva greșit în a vorbi despre credințele și concepțiile culturale, spirituale și religioase cele străvechi, geto-dacice, daco-românesti și românesti, de pe taramul nostru cel locuit permanent și majoritar, din antichitate și pănă astăzi, de catre poporul nostru ?
După creștinarea românilor, se pare că bisericile locale foloseau o ramură a familiei riturilor hispano-galice. Din aceeași familie de rituri fac parte riturile vizigotic de la Toledo, ambrozian de la Milano, galic din Franța. Cuvintele liturgice de bază din limba română vin din limba latină liturgică a ritului galic, și nu din limba latină a ritului latin. Oare de ce ?
Ele vin pe filiera pre-creștină, pre-evanghelica, arianista propovăduita de Sf. Ap. Andrei la noi, aceeași folosită, mai apoi, de goții și vizigoții creștinați de Wulfila pe tărâmurile noastre. Care a difuzat și a ajuns, mai apoi, prin goți și vizigoți, până în Spania, Francia și Italia de nord.
Argumentul în favoarea acestei teze ar fi elementele liturgice românești, care n-au de-a face nici cu ritul bizantin grec ori slav, nici cu ritul latin, dar care sunt comune tuturor riturilor hispano-galice. Folcloriștii Maurice Delbouille și Auguste Doutrepont au scos la lumină o serie de colinde și viflaemuri valone foarte asemănătoare colindelor românești. În plus, o mare parte a colindelor românești sunt glose populare ale anaforalelor galice.
Iar Petre Ispirescu, în 1879, la editura sa, a imprimat o colecție de basme culte ce reprezentau prelucrări în limbaj autohton ale unor mituri ale folclorului universal și ale unor fragmente din mitologia greacă, reunite în volumul Din poveștile unchiului sfătos, basme păgânești. Acest volum a apărut prin influența lui Alexandru Odobescu, care a scris și prefața.
Este oare ceva greșit în a vorbi despre credințele și concepțiile culturale, spirituale și religioase cele străvechi, geto-dacice, daco-românesti și românesti, de pe taramul nostru cel locuit permanent și majoritar, din antichitate și pănă astăzi, de catre poporul nostru ?
După creștinarea românilor, se pare că bisericile locale foloseau o ramură a familiei riturilor hispano-galice. Din aceeași familie de rituri fac parte riturile vizigotic de la Toledo, ambrozian de la Milano, galic din Franța. Cuvintele liturgice de bază din limba română vin din limba latină liturgică a ritului galic, și nu din limba latină a ritului latin. Oare de ce ?
Ele vin pe filiera pre-creștină, pre-evanghelica, arianista propovăduita de Sf. Ap. Andrei la noi, aceeași folosită, mai apoi, de goții și vizigoții creștinați de Wulfila pe tărâmurile noastre. Care a difuzat și a ajuns, mai apoi, prin goți și vizigoți, până în Spania/585 BC, Francia/500 BC și Italia de nord/490-550 AD.
Argumentul în favoarea acestei teze ar fi elementele liturgice românești, care n-au de-a face nici cu ritul bizantin grec ori slav, nici cu ritul latin, dar care sunt comune tuturor riturilor hispano-galice. Folcloriștii Maurice Delbouille și Auguste Doutrepont au scos la lumină o serie de colinde și viflaemuri valone foarte asemănătoare colindelor românești. În plus, o mare parte a colindelor românești sunt glose populare ale anaforalelor galice.
Iar Petre Ispirescu, în 1879, la editura sa, a imprimat o colecție de basme culte ce reprezentau prelucrări în limbaj autohton ale unor mituri ale folclorului universal și ale unor fragmente din mitologia greacă, reunite în volumul Din poveștile unchiului sfătos, basme păgânești. Acest volum a apărut prin influența lui Alexandru Odobescu, care a scris și prefața.
PS. Ca ani ….
După creștinarea românilor, se pare că bisericile locale foloseau o ramură a familiei riturilor hispano-galice. Din aceeași familie de rituri fac parte riturile vizigotic de la Toledo, ambrozian de la Milano, galic din Franța. Cuvintele liturgice de bază din limba română vin din limba latină liturgică a ritului galic, și nu din limba latină a ritului latin. Oare de ce ?
Ele vin pe filiera pre-creștină, pre-evanghelica, arianista propovăduita de Sf. Ap. Andrei la noi, aceeași folosită, mai apoi, de goții și vizigoții creștinați de Wulfila pe tărâmurile noastre. Care a difuzat și a ajuns, mai apoi, prin goți și vizigoți, până în Spania/585 BC, Francia/500 BC și Italia de nord/490-550 AD.
Argumentul în favoarea acestei teze ar fi elementele liturgice românești, care n-au de-a face nici cu ritul bizantin grec ori slav, nici cu ritul latin, dar care sunt comune tuturor riturilor hispano-galice. Folcloriștii Maurice Delbouille și Auguste Doutrepont au scos la lumină o serie de colinde și viflaemuri valone foarte asemănătoare colindelor românești. În plus, o mare parte a colindelor românești sunt glose populare ale anaforalelor galice.
Crăciunul este o sărbătoare principală anuală, la fel ca în majoritatea statelor creștine. Crăciunul a fost introdus odată cu apariția creștinismului în România.
Crăciunul sau Nașterea Domnului (nașterea lui Iisus Hristos) este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin. Crăciunul a început să fie serbat de către creștini pe 25 decembrie, după cel puțin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest și începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Inițial, sărbătoarea nașterii lui Hristos era ținută pe 6 ianuarie, istoricii știind azi că ea se celebra deja în 336 AD, la Roma.
O alta etimologie a cuvântului Crăciun apare în limba bulgară, limba ucraineană, limba sârbă, limba rusă (rusa veche și rusa modernă). Și e legată de denumirea sărbătorii păgâne a slavilor pentru solstițiul de iarnă și anume Korochun (корочун, карачун în rusă), Kračún (în cehă și slovacă).
În limba maghiară denumirea Crăciunului este Karácsony. Lexiconul de la Buda susține că termenul ar fi fost preluat pe filieră latină, din (in)carnationem, la fel ca și Crăciun, explicație fără suport științific, cuvântul maghiar provenind aproape sigur tot de la slavi.