După prăbuşirea la Smolensk a Tupolevului 154 al preşedintelui Kaczynski, guvernanţii polonezi au apelat la un avion de construcţie braziliană şi la curse comerciale pentru a merge la Bruxelles.
Premierul Poloniei, Donald Tusk, membri ai guvernului şi o delegaţie de aproximativ 100 de persoane s-au deplasat la Bruxelles pentru discuţii cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, dar, din raţiuni de securitate, oficialii polonezi nu vor călători în acelaşi avion, relatează site-ul Radio Polonia, citat de Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Executivului polonez, Pawel Gras, a dat asigurări că membrii delegaţiei nu vor călători la bordul aceluiaşi avion, după precedentul de la Smolensk, când 96 de oficiali polonezi, inclusiv preşedintele ţării, au murit în accidentul aviatic produs pe 10 aprilie.
Premierul Donald Tusk, ministrul Afacerilor Europene, Mikolaj Dowgielewicz, şi consilierul guvernamental Michal Boni vor merge la Bruxelles la bordul unui avion Embraer 170, de producţie braziliană. Restul membrilor delegaţiei poloneze s-au deplasat la Bruxelles cu avioane comerciale.
Discuţiile cu reprezentanţii CE se vor axa pe politica energetică şi agricolă, precum şi pe agenda viitoarei preşedinţii poloneze a UE, care va începe în a doua jumătate a anului 2011. De asemenea, pe agenda întrevederilor va figura şi problema inundaţiilor din Polonia.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.