A fost înfiinţat Institutul de Cercetare pentru Artele Spectacolului

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi înfiinţarea Institutului de Cercetare pentru Artele Spectacolului, în subordinea Academiei Române.

Conducerea ICAS va fi asigurată de un director numit pe o perioadă de 4 ani, prin decizie a preşedintelui Academiei Române, ca urmare a unui concurs organizat conform Regulamentului pentru organizarea funcţiilor de conducere în unităţile de cercetare ale Academiei Române. În cadrul ICAS îşi va desfăşura activitatea şi un Consiliu Ştiinţific. ICAS va funcţiona cu un număr de 22 de posturi de personal contractual.

Institutul va fi o instituţie publică cu personalitate juridică şi va fi finanţat integral din fonduri proprii.

„Institutul de Cercetări pentru Artele Spectacolului va fi primul institut de cercetare pentru artele spectacolului din România şi va contribui la dezvoltarea patrimoniului cultural şi artistic al marilor festivaluri din ţară, cu relevanţă la nivel internaţional, cum ar fi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).

În dialog cu marile instituţii şi artişti din lume, ICAS va contribui la configurarea unei cercetări academice, atât teoretice cât şi practice, de lungă durată, care să comporte o dimensiune pluridisciplinară şi interdisciplinară”, reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern.

Actul normativ creează condiţiile şi infrastructura necesare dezvoltării cercetării ştiinţifice în domeniile teatru şi artele spectacolului, educaţie şi pedagogie teatrală, management cultural, diplomaţie culturală, leadership cultural, arte vizuale.

Printre activităţile pe care le poate desfăşura ICAS se numără: cercetări privind antropologia artelor spectacolului şi a artei actorului; privind relaţia artelor spectacolului cu societatea; privind dramaturgia românească, în context internaţional, prin organizarea de rezidenţe de creaţie, în colaborare cu universităţi, teatre şi institute de cercetare internaţionale; privind dramaturgia universală. De asemenea, studiul teatrului de limbă română, germană, maghiară, idiş din România; cercetări privind indexarea, digitalizarea şi arhivarea documentelor proprii şi în colaborare cu alte structuri similare de renume internaţional; organizarea de sesiuni de comunicări ştiinţifice; organizarea de ateliere practice şi cursuri de perfecţionare în domeniile de cercetare, cu practicieni de renume internaţional.

„Se va face cercetare aplicată privind studiile doctorale, prin intermediul Platformei Internaţionale de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului şi Management Cultural. De asemenea, cercetare aplicată privind spectacolele şi evenimentele culturale ale Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacole de teatru, muzică, dans, circ, spectacole de stradă, sesiuni de conferinţe ştiinţifice, ateliere de cercetare a artelor spectacolului şi publicaţii de specialitate”, menţionează sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

12 Comentarii

  1. Serios. Ne mirăm că avem prea mare aparat bugetar. Ce dracu face acest Institut, nimic? Ce sa anal…izeze, că de vreo 20 de ani ție rușine să calci la un teatru. Evtara asta pe plus, de își permite încă 23 + vreo 10-15 lipiți sa ființeze icas

  2. Marcele, tu ai intrat vreodata intr-un teatru? In afara de manele, ai ascultat muzica? Numai ” institutul ” asta mai lipsea! Cine l-a nasit, Aiurel Pop, sau Mitica Traforaj? Zici ca n-ai bani pentru bugetarii marunti, dar faci loc pentru sinecuri.

  3. FOTO |
    Actorii au urinat pe scenă, dezbrăcați, în cadrul unui spectacol al Teatrului din Târgu Jiu. A doua zi,…

  4. Sa mori tu, ursare că se va finanța din încasări proprii! Dacă cetățenii nu au bani pentru hrana zilnica și nu vor fi încasări, cum poți abera că se finanțează din resurse proprii? Sunt și alte instituții înființate care inițial a fost stabilit că se finanțează din resurse proprii, și, culmea, tot din bugetul statului român se finanțează, mincinoșilor!

  5. Alti bani, alta distractie de la ce trebuie. Intr-o tara manelizata, PSDistii singuri se laudau ca fiind mari melomani de manele, sau maneloani la cel mai inalt nivel. Tanca Uraganu indreptatit sa conduca Institutul dd Cercetarea pentru Artele Spectacolelor.

  6. Cică covrigarul de Buzău care a luat bacul la 47 de ani a luat-o rău in bot de la Zaharova! Jigodia de Buzău a zis că pe teritoriul R.Moldova trăiesc numai români! Mai jigodie, 40% sunt ruși! Acești handicapați care baga Romania in razboi! Ce are Buzău cu moldovenii? Va rog sa nu mă jigniți!

  7. Pai unde sa mai angajeze pe toate concubinele politicienilor ,de cit in institutii nou infiintate .

  8. Sunt niste progenituri de securiști car tocmai ce termina ușa niște scoli. Cum ar fi să-i căutați și să-i angajați să poată performa institutul. Ăștia sunt și cu Secu și cu soros in suflet. Hehe trântorilor . Ăsta mai lipsea și un pai in fund. Guvern de rahat cu perje.

  9. @Mare ti-e gradina Doamne! „Marcele, tu ai intrat vreodata intr-un teatru?”

    -unu dintre Bekali
    vindea bilete la negru(…)
    bishnitzar!
    (business czar sau khazar)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.