În liniștea serii, într-un fotoliu, scrie pe genunchi o scrisoare. Ascultă Comme d’habitude… Cu vocea sa impunătoare sfarmă distanța dintre sală și scenă. La sfârșitul piesei, publicul i se închină, aplauzele nu contenesc… La unul dintre spectacole, a venit să-i aducă prinosul prețuirii sale și directorul Operei din Viena, Ioan Holender, care, după sfârșitul reprezentației, la cabină, sărutându-i mâna, i-a mărturisit că și acum, ca și altădată, este fascinat de inegalabilul ei joc actoricesc din spectacolul Noiembrie de pe scena TNB-ului.
Cariera sa a fost exemplară. A inspirat montări-capodopere, mulți regizori și-au dorit-o în piesele lor, a acceptat cu sobrietate mereu noi forme de joc. Cu toții am admirat-o aureolată de explozia de ovații și aplauze, fermecați de jocul ei. Scena, ca un destin, i-a orânduit întâmplările existenței, poate nu întotdeauna dintre cele mai fericite. Cu aceeași demnitate și strălucire a știut să poarte vicisitudinile vieții și gloria scenei.
Născută la 11 octombrie 1929, Olga Tudorache a absolvit Institutul de Teatru în 1951, legându-și cariera de Teatrul Tineretului din București și Teatrul Mic. Deși primul premiu național l-a obținut cu “Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, s-a lansat cu rolul titular din “Nila Toboșara” de Salînski. A întruchipat tipologii extrem de diferite: Galina Sergheevna din „Ani de pribegie”, Ioana Boiu în „Suflete tari” de Camil Petrescu, Femeia Comisar în „Tragedia optimistă” de Vișnevski, rolul titular în „Antigona” de Sofocle, Mașa în „Cadavrul viu” de Tolstoi, Cleopatra în „Antoniu și Cleopatra” de Shakespeare, Regine din „Vulpile” de Lilian Hellman, Doamna Smith în „Cântăreața cheală” de Eugen Ionescu, Leonora în „Tango” de Mrozek, Vitoria Lipan în „Baltagul” după M. Sadoveanu, Fany Ellis în „Premiera” de John Cromwell, Rose din „După cădere” de Arthur Miller, Lona Hettel din „Stâlpii societății” de Ibsen, Kitty Warren în „Profesiunea doamnei Warren” de G.B. Shaw (în care a excelat de peste 200 de ori), Beatrice în „Efectul razelor gamma asupra anemonelor” de Paul Zindel, Ducesa de Gloucester în „Richard al II-lea” de Shakespeare, în regia lui Radu Penciulescu, Aurelie în „Nebuna din Chaillot” de Giraudoux, Maria Vasilievna din „Unchiul Vanea” de Cehov, rolul titular în „Amintirile Sarei Bernhardt” de John Murrell.
„Teatrul Mic – E bine că exiști!”, i-am scris pe un bilețel pus pe biroul lui Dinu Săraru la premiera spectacolului „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, pentru că fără zbaterea lui acest spectacol nu ar fi existat.
Teatrul Mic – e greu de spus în cuvinte! (fragmente din volumul Teatrul Mic. 50 de ani, București, 2013).
Pe scena Naționalului bucureștean, Olga Tudorache și-a făcut o revenire fulminantă, în 1997, cu spectacolul „Regina mamă” de Manlio Satanelli. De asemenea, spectatorii au admirat-o în rolul Emilia din „Cimitirul păsărilor” de Antonio Gala, la Teatrul Mic, cât și pe scena Theatrum Mundi, în premiera „Pește cu mazăre” a aceleiași Ana Maria Bamberger, având-o ca parteneră de scenă pe Tamara Creţulescu.
Deşi în aparenţă era un om dur, în realitate avea o inimă mare.
Considerându-se, prin excelență, un actor de teatru, doamna Olga Tudorache evita să vorbească despre aparițiile sale pe marile ecrane, în schimb, își amintea cu plăcere de rolul interpretat în „Trenul din zori nu mai oprește aici” de T. Williams, film realizat pentru Televiziunea Română, în regia Cătălinei Buzoianu. Din 1978 până în anul 2000, când s-a retras de la catedra de actorie a UNATC, Olga Tudorache s-a impus și drept un excepțional pedagog, pregătind pentru scenă nu mai puțin de șase promoții. Din anul 1990 a îndrumat cu devoţiune, talent și dăruire generații valoroase de studenţi. Și-a susținut studenții și dincolo de orele de curs, jucând alături de tineri actori care, între timp, au cunoscut, la rândul lor, consacrarea: Rodica Negrea, Adriana Șchiopu, Radu Duda, Carmen Tănase sau Silviu Biriș.
Refuzând publicitatea ieftină, în ultimii 20 de ani am văzut-o foarte rar la televiziune sau în spaţiul public.
A obţinut peste 25 de premii şi diplome de recunoaştere a activităţii artistice, dintre care amintim: Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer acordat de Preşedintele României în 2000, Doctor Honoris Causa al UNATC în 2006, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce, din partea preşedintelui României în 2006, Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” din partea Principesei Margareta a României în 2012.
UNITER i-a recunoscut munca imensă depusă în slujba culturii româneşti prin Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă pentru rolul din spectacolul Regina mamă de Manlio Santanelli, martie 1999, şi Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER din 1995.
Olga Tudorache lasă în urmă o moştenire greu de egalat, o imensă şcoală de actorie. Ne plângem de lipsa valorilor, ne aducem aminte de ele numai după ce pleacă dintre noi.
Lumea teatrală îi simte absenţa.
Teatrul Naţional Bucureşti a anunţat cu mare durere despărţirea de una dintre cele mai strălucite actriţe, Olga Tudorache.
La fel, şi Teatrul Mic anunță cu regret trecerea în neființă a marii actrițe şi este alături de familia îndoliată, păstrând vie amintirea unei mari actrițe, dar mai ales a unui Om care cu greu va putea fi uitat.
Cei care au prețuit-o și au admirat-o îi vor putea aduce un ultim omagiu vineri, 20 octombrie, în intervalul orar 10:00 – 14:00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național I.L.Caragiale.
Ceremonia funerară va avea loc Biserica Krețulescu, sâmbătă, 21 octombrie, la ora 11:30, iar înmormântarea, sâmbătă la Cimitirul Bellu.
Cu Olga Tudorache pleacă o lume, cea a actorilor de geniu.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.