(VIDEO) Cum a apărut Carmen Iohannis după ce nu s-a prezentat la Parchet

Președintele Klaus Iohannis și soția sa au mers, duminică, la slujbă, la Biserica romano-catolică din Piața Mare a Sibiului, prima ieșire publică a celor doi după ce Carmen Iohannis a invocat probleme medicale pentru a nu se prezenta la Parchetul General.

Carmen Iohannis și-a făcut apariția duminică la slujbă îmbrăcată cu o haină care-i lăsa picioarele la  vedere, după ce în urmă cu câteva zile a transmis procurorilor că este bolnavă și nu se poate prezenta la audieri.

Nici președintele, nici soția sa nu au făcut declarații nici la intrarea în biserică, nici la ieșire.

Carmen Iohannis a fost așteptată, luni, la Parchetul General pentru audieri, însă avocatul a depus un certificat medical conform căruia că soția președintelui nu se poate prezenta din cauze medicale. Aceasta fusese citată pentru a doua oară la Parchet, în calitate de martor, în dosarul constituit ca urmare a unei plângeri penale depuse de ziariștii de la „Lumea justiției” în legătură cu casele din Sibiu ale familiei prezidențiale.

Cuplul prezidențial participă la slujbele de la Biserică de mai mulți ani, în fiecare duminică pe care o petrec la Sibiu.

VIDEO News.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Ioana Radu 8517 Articole
Author

49 de Comentarii

    • aceasta femeie are dreptul sa poarte ce vrea muschii ei. nu cea ce ar dori fistecare.

    • @geo, supararea alora cu bun simt (nu se pun liberalii si USR-istii) este ca aceasta femeie prima oara nu s-a prezentat la procuratura ptr ca binevoit sa plece in strainatate desi sotia presedintelui nu are nicio atributie oficiala in sistemul politic romanesc care sa-i serveasca de scuza. Oare toti cei chemati la procuratura pot pleca in concediu ca sa evite prezentarea la audiere?! A fost chemata din nou la procuratura. Cu 1-2 zile inainte a aparut la nu stiu ce colocviu despre lupta impotriva coruptiei (sic!!!) apoi a 2-a zi cand trebuia sa mearga la procuratura s-a dat bolnava, ptr ca dupa alte 2-3 zile sa mearga imbracata de vara la biserica. Gusturile nu se discuta, dar despre scuza primitiva ptr un adult in care evita mersul la procuratura, modul cum romanu’ Werner ne da cu flitul transmitand in subliminal ca face ce vrea, ca el si nevasta sunt deasupra legii si a celorlalti romani, se poate discuta. Si trebuie discutat. Si trebuie discutat si despre subordonarea, obedienta procuraturilor fata de presedinte. Niciun alt roman nu poate sa refuze prezentarea la audiere in maniera in care o face nevasta prezidentiala. Cam ce fel de stat de drept ne propune Werner? Vad cum politicianul Werner vorbeste despre statul de drept, despre penali, despre respectul pe care trebuie sa-l manifestam fata de justitie, despre independenta justitiei. Apoi vedem ca el procedeaza in total dispret si contradictie cu ce le cere romanilor.

    • @Nick: Carmen Iohannis s-a prezentat la procuratura fiind reprezentata de avocat. Daca nu cunosti sistemul judiciar din Romania, citeste presa, nici macar Codurile legislative ca sa intelegi cati inculpati, nu martori ca doamna Iohannis au fost reprezentati de avocati in fata judecatorilor, nici macar a procurorilor si nu a mai sarit nimeni de partea dorsala in sus. Si apropo, femeile din familia ta merg vara la biserica in cizme si geci groase,daca e asa, ar trebui sa va faceti un control medical in famile?!

    • @marga, esti in eroare. C. Iohannis a TRIMIS certificatul medical prin avocat, cea ce este legal. Daca nu cunosti sistemul, nu posta. Avocatul te poate reprezenta la proces, dar la audieri la procuratura poate DOAR ASISTA clientul, dar persoana convocata nu poate fi inlocuita de avocat, te duci personal si declari (sau nu) TU ce declari. Nu poate avocatul sa spuna ce ai vazut, ce stii sau nu TU!!!!

    • Iat-o și pe Marga, o româncă care poartă cu mândrie scuipatul familiei prezidențiale și i se pare sublim disprețul față de Lege al acestora.

    • N-am stiut ca o PARADA militara,la care pana la urma a mers, afirmand ca-i bolnav, se numeste Justitie. Multumesc, m-ai ajutat sa inteleg niste termeni.

  1. Data viitoare se duce la biserica in costum de baie. O dovada in plus ca n-avem justitie, ci o clica de slugi la dispozitia mafiei securiste.

    • daca vrei sa vezi chiloteii veoricai intra pe comedy mall, intalnirea cu presedinta croatiei.

    • Macar aia care „dau cu flit „din Brazilia sau exotice insule,insulite (si „locatii” cu ferestrele camuflate) autohtone sunt discreti,abia ce reuseste cate un pasionat de sporturi extreme sa-i gabjeasca si sa dea cate o fotografie…ce mai ! gen”tel”mani si toparlani…parol !

  2. Nu inteleg de ce mai merge la biserica, daca se imbraca in asa hal !si vestimentatia trebuie sa arate respectș mersul asta-i de fatada-e la moda si da, da bine la POPOR.

    • Dupa mintea ta lipsa, Iisus, Ioan Botezatorul si Maria Magdalena nu aveau ce cauta la biserica pentru ca nu erau imbracati corespunzator!

    • @marga, esti prost informat! Pe vremea Mantuitorului nu existau biserici, ci temple. Iti spune ceva Templul din Ierusalim? Iar Mariei Magdalena ii era interzisa intrarea in templu. Iar la bierica trebuie sa te imbraci decent, avandu-le exemple tocmai pe Maica Domnului si Maria Magdalena. Deci, desteapta-te, cat nu este prea tarziu!

  3. este cald, 0 grade, este un timp numai bun pentru adolescentii in perioada critica sa-si ”rezolve” acneea juvenila admirand ”splendorile” lumii…sa invete despre adevar…o vorba spune ca: adevarul doare…n-ar fi mai bine sa traim in lumea SF-urilor ca sa nu mai decelam neghina…?

  4. Probabil, fiind vorba de biserica, dorea sa o imite pe Eva, cea care, in momentul izgonirii din Rai, purta doar o frunza de viță ! Nu sintem insa informati : popa a lesinat sau nu la vederea Carmencitei ? A cazut sau nu in cap de la anvon ?

  5. Multe postari de mahala! Acesta e „poporul PSD”? Daca ne uitam mai sus si vedem Iordache,Nicolicea,Șerban,Ștefănescu, Rădulescu,etc,atunci e explicabil. Răutate si prostie!

    • Draga Oana, nu te supara dar lumea (cei care comenteaza pe aici) discuta (adesea ironic) despre SOTIA PRESEDINTELUI ROMANIEI, nici despre Sexibraileanca si nici despre Cicciolina ! Cind nu stii sa te imbraci, cind consilierii de imagine ori sint mai neamuri proaste decit cel (cea) sfatuit(a) ori atit de timorati incit daca respectivul (respectiva) apare in chiloti galbeni asortati cu sosete roz la receptia ambasadorilor nu pot decit sa cada in admiratie, mai bine stai acasa ! Si te dai „bolnava”, cum de altfel e si cazul !

    • @osna: dar iohannus si georgeta nu au emanat pana acum rautate si prostie??? sa nu vorbim de sfidare. de ce s-or mai duce la biserias, ca tot nu se prinde nimic de ei. Ori preotul nu ii invata Biblia….Georgeta cred ca isi numara anii ca si rusoaica turcana….ele sunt fff tinere…vai de capul lor de toape…cref ca e au o problema de natura psihica daca nu isi dau seama fe realitate…RUSINE!!!!!

  6. eu va spun cum se exprima baba Frosa in astfel de situatii = n-are stofa maica,(cititi s cu „cotita”) , face pe tinerica dar vorba ceia : fuse , fuse si se duse , sau din spate liceu din fata …muzeu !!!!

  7. Voi l-ati votat,pe sotul d-nei,sper ca anul viitor sa nu o mai faceti…

    • @marga: dar nu crezi ca poate tocmai georgeta se simte frustrata si ratsta ca i-au trecut tineretiile si tocmai de aceea poarta culori si lungimi ca si fetitele??? msi sles ca cica o ard cu dieta celulara…???

  8. In Romania moderna, europeana care pretinde egalitate de sanse si drepturi o femeie se imbraca cum vrea ea. In Romania ortodoxa, romanii nu judeca pe nimeni, altfel sunt farisei. Majoritatea comentariilor de aici ne arata din pacate contrariul ,exista multa misoginie si mai ales frustrare din partea barbatilor si femeilor ratati, invidiosi deci pacatosi si lipsiti de inteligenta si frumusete exterioara si interioara.

    • toti ne imbracam cum dorim si nu suntem invidiosi dar ravasitoarea sfideaza bunul simt exact cand nu este cazul.si-si trage cu stangul in dreptul spre hazul tuturor.chiar nu intelege cat este de penibila primavarateca prima gripata a lui kkls.

    • Intr-un stat de drept se respecta legea. Sau esti batut in cap si nu stii despre ce se discuta aici?

    • alo? matale ai tras oarece prafuri ? auzi :frumuste interioara si exterioara ! tupeu pe odrasla blanarului cu IFOSE si TZOPIRLANIE !

    • …macar merge la biserica , cu sotul propriu ,nu la congresele partiului fortalesului iubitel(sau pe post de soacra mare pe la nunti…in familie)

  9. SFIDARE,SFIDARE,SFIDARE!!!Acesta este KLAUS WERNER IOHANNIS si SOTIA LUI CARMEN GERGETA,care vorbesc de penali,de independenta justitiei,de infractori,etc.Dar ei sunt cei mai mari PENALI,cei mai mari INFRACTORI.Daca nu sunt vinovati de ce nu se prezinta doamna la PARCHET???Cineva zicea ca a trimis avocatul si prin acesta doamna s-a prezentat la procuror.Nu doamna a trimis un certificat medical prin avocat.Oare aceste personaje care s-au imbogatit prin tertipuri juridice,adica prin hotie,cu acte false si prin contrabanda de copii romani in strainatate nu raspund juridic???Cat o sa mai sfideze acest popor???El face naveta la SIBIU cu zeci de masini,are resedinta de la SIBIU pazita,a renovat resedinta de la BUCURESTI cu peste 1,5 milioane de euro,merge peste hotare fara sa vina cu vreo realizare pentru ROMANIA,sau chiar nu-l primeste prim-ministru,cum s-a intamplat in ANGLIA,dar o plimba si pe GERGETA TOT PE BANII NOSTRI.Merge la Biserica Evanghelica,pentru ca FDGR-ul si aceasta au recuperat multe bunuri revenite statului roman,dupa ce organizatia fascista GRUPUL ETNIC GERMAN a fost scoasa in afara legii,prin decret regal si Tratatul de Pace de la Paris din 1947.Trebuie sa multumim PNL-ului ca au adus un asemenea om pentru presedentia ROMANA,si l-au indepartat pe CRIN ANTONESCU.Nu diaspora a contribuit la alegerea acestuia ci romanii,crezand ca o sa faca mai mult fata de BASESCU,dar ne-am inselat amarnic.Mergeti in SIBIU si discutati cu oamenii de rand si o sa va cruciti de parerile lor.

    • @Un Roman: tu nu esti roman, profiti de faptul ca poporul roman in imensa sa toleranta te lasa sa il faci de ras pe forumuri. Esti un mincinos, insulti fara dovezi, urasti alte religii,alte biserici, alte etnii, nu cunosti Constitutia, legile, civilizatia si istoria poporului roman. Conform legii, presedintele tarii si fostii presedinti, indiferent de numele lor au privilegiul sa fie insotiti de cate masini considera serviciul de paza necesare, resedintele private si familia presedintelui in functie se bucura de paza si protectie, iar resedinta oficiala poate fi redecorata si renovata la cerere. Iohannis nu va lua Palatul Cotroceni cu el, cum nu l-a luat nici Iliescu. In SUA de fiecare data cand se schimba presedintele, prima doamna redecoreaza Casa Alba si cheltuie zeci de milioane de dolari. Tot de protocol tine si insotirea conducatorilor de tara de catre jumatatile lor in deplasarile in strainatate. Si sotul lui Merkel si sotia lui Erdogan se plimba pe unde se plimba sotii lor pe banii nemtilor si ai turcilor. Nu iti convin privilegiile presedintilor de tara din democratii sau dictaturi, fa-ti tu propria tara si pune-te presedinte!

  10. Si cand te gandesti ca hoata asta mincinoasa este formatoare de caractere, adica este profesoara. Si sotul ei penalul are un proiect „Romania educata”, adica educam copii cum sa faca rost de scutiri medicale false ca sa chiuleasca de la scoala, si mai tarziu sa se imbogateasca prin orice mijloace, legale sau mai ales ilegale.

  11. Pentru Marga : virulenta atacului lasà de înteles cà ai cunostinte , dar nu le foloseti la locul potrivit !Cunosti cine au fost phariseii? De fapt , vàzând contextul în care îl foosesti se vede cà nu ai nici habar !
    Aiureala cu îmbràcàmintea purtata de Ioan Botezàtorul si Maria Magdlen te discrediteazà definitiv !
    La începutul crestinismului primitiv nu existau biserici !
    Cît priveste remarca ta despre familia care ar trebu sà meargà la doctor , cum iti permiti sà insulti?

    Existà un cod al vesmintelor pe care îl mai respectàm ! Nu mergem toti în chiloti la Metrou ! Cum se mnifestà acel jalnic personaj!Respectul este un fundamental liant social!Ceea ce aperi dumneata este anarhie! ANARHIA NU RESPECTA NIMIC .NICI VIATA. Cît priveste Codul de Procedurà Penalà , mai intereseazàte!

  12. Pesedintele Romaniei impreuna cu sotia sa , merg la Biserica , la slujba de duminica ! Si citiva postaci sclavi ii insulta , pe internet ! Ei nu merg la biserica …nici stapinii lor nu merg ! Biserica este pt. prosti , ei au alte treburi !

    • multi penali se duc la biserica, asa fac si cei din marile famiglii mafiote,se duc ipocritii sa-i vada lumea de credinciosi.MAi bine n-ar fura si n-ar minti oamenii corecti si copiii de scoala.

  13. Bei, liniste, noi suntem mandri de doamna prima doamna Gerorgeta care ne reprezinta asa cum si francezii e mandri ca domana prima doamna Brigit reprezinta Franta!

  14. Spunea Her Prezident, cand era candidat la Prezidentie, ca neavand copii, a investit banii din meditatii in case, iar din chirii in alte case. Interesanta filosofie. Faptul ca familia Iohannis nu aveau copii era, probabil, o problema medicala. Insa ma mir ca nu a inteles ca stiinta medicinei a facut, in ultimii ani progrese imense, imense in domeniu. Fertilizarea in vitro este, deja, o practica curenta, cu rezultate uluitoare. Nu numai la Viena, prin Italia, sau aiurea prin lumea mare, dar si in Romania, la Cluj-Napoca, de exemplu, unde avem rezultate deosebite. Consider ca cea mai buna si importanta investitie este in copii.

    • Dar , te tine s-a lipit! Ai luat Premiul Academiei pentru folosiraea respectuoasà a limbii române ?
      Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cea mai ternà , insipidà si insultàtoare însiruire de cuvinte?
      Esti in tabàra bàsistà a „intelectualilor”? Ai vreun „doctorat” 4,95%?

  15. Plangeri penale impotriva acestor sfidatori ai ordinii de drept si constitutionale,care nu se supun normelor ce se impus si carora li se impun oricarui cetatean al tarii.
    Thepara Carmen Iohannis sfideaza prezentarea la audierea ca martor, obligatie cetateneasca, invocand motiv medical pentru a sa aprar duminică la slujbă îmbrăcată cu o haină care-i lăsa picioarele la vedere, după ce în urmă cu câteva zile a transmis procurorilor că este bolnavă și nu se poate prezenta la audieri.Este o sfidare la adresa procurorilor, codului de pprocedura pebala, la adresa religiei si credintei romanilor, ea precticand religia evanghelica, Biserica evanghelica fiind alimentata de Klaus Iohannis si implic de Carmen Iohannis prin infleunta sa cu restrituiri fabulaos esi nedrepte prin INACALCAREA LEGILOR!
    Carmen Iohannis reprezinta o romanca de o alta cultura si religie, care isi arata dispretul impotriva religiei crestin ortodoxe si a romanilor, dar o interseaza, ceeace frapeaza este delimitarea neta de poporul roman dispretuit prin modul in care a refuzat resedinta de la Lac II si in general de a avea o atitudine apropiata romanilor. Inteleg ca este fiica unui securist vechi, si dusmania aratata de Carmen Iohannis fata de legile si normele Romaniei ,apetitul ei pt. dispret si sfidare denota ca aceasta individa are ceva bolnav in fiinta ei, este dereglata. Inseamna ca ea este putregaiul pt. care Iohannis, desfide Romania si mereu o ataca.Inseamna ca Ac.Carmen Iohannis este o nemultumita de Ro si il pune pe Iohannis sa parcurga distante pana la Sibiu sa paltim noi.Inseamna ca ac.C Iohannis este o agenta straina dispretuidn Tara ce i-a facutr sotul Pres, desi tara a dat totul iar ea NU VREA TARA. CER DEMISIA LUI IOHANNIS !

  16. Dispretul prezidential pentru lege, care s-a manifestat si in cazurile de pe vremea primariatului cind sterpelea case, se manifesta si acum in sensul ca pentru el legea e facultativa. Ca sa fie traba oabla, se aplica si lu nevasta-sa tratamentul ca deh, obrazul subtire cu mirlanie se tine! Imi plac micatori de …. care sorb disreptul acestei familii ca fiind virtute. Va dati seama ca astia-s cu creierii terci?

  17. Gandire de infatuati: Să te consideri prima domnișoară a țarii și singurul om al ei. Sa ai 7 case și să dormi în pod, să te recomanzi ca educator, dar să nu știi ce e educația, să pretinzi că ești mobilat dar să nu vezi carile din mobila de la etajul superior, să alergi după confort creând disconfort, să fii gică contra, dar să fii și slugă, să te plimbi de mână când ai mâinile mânjite, să pui etichete când ești etichetă scrisă bucata cu bucată, să pretinzi că ești când de fapt nu ești.

    • …cand ziceai de „prima domnisoara a tarii” ma gandeam la altcineva,abia apoi m-am lamurit ca nu e vorba de prospata soacra mare mai tinerica decat mirele

  18. Rusine!
    Daca era caldura torida poate ca se gasea o scuza!
    In toiul iernii, la biserica cu 75 % din picioare la vedere! Rusine!
    Iata dragi romani ce ati ales…!!
    Asa patesti cand iti pui increderea in om ca intr-un salvator, uitand de Creatorul tau din ceruri!

  19. Majoritatea comentariilor la acest articol explica de ce romanii sunt considerati de catre lumea civilizata un popor de mana a doua, un popor fruntas la violenta in familie, un popor care isi omoara in bataie batranii, copiii si femeile. Majoritatea comentatorilor nu au iesit inca din pesteri. Restul e tacere si durere.

  20. ,,Femeia asta’’ , vorba lui KWJ, are dreptul sa se imbrace asa cum doreste. Totusi in acest caz, avand in vedere statutul sotului, mediatizarea si refuzul de a se prezenta in fata procurorilor, toata aceasta miscare a parut ca o sfidare la adresa romanilor si in special a celor care au fost dusi in catuse de catre procurori in fata camerelor TV si care ulterior s-a dovedit ca sunt nevinovati. Parca le-ar fi spus: eu pot iar voi nu, cei care au suferitdegeaba, nevinovatii, nu sunt decat niste victime colaterale.

  21. Interesant! Presedintele este romano-catolic, nu merge la Biserica Evanghelica.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.