A ucis 77 de oameni, a acuzat statul că încalcă drepturile omului și a câștigat

Anders Behring Breivik, norvegianul care a ucis 77 de tineri în vara anului 2011, a câștigat un proces intentat statului norvegian, acuzat că a violat drepturile omului.

Tribunalul a decis că Breivik a fost supus unui ”tratament inuman sau degradant sau pedepselor”. După pronunțarea verdictului, avocatul lui Breivik a cerut ca acesta să nu-și ispășească pedeapsa în izolare.

Judecătoarea Helen Andenaes Sekulic a susținut că interzicerea tratamentul inuman este ”o valoare fundamentală într-o societate democratică” și asta se aplică și în cazul ”teroriștilor și ucigașilor”. Breivik a atacat decizia autorităților de a-l ține închis de unul singur 22-23 de ore pe zi, timp în care nu putea comunica decât cu gardienii printr-un geam.

Un asemenea regim se deosebește într-atât de mult de cel la care sunt supuși alți deținuți (indiferent de gravitatea infracțiunilor comise), încât a fost considerat o pedeapsă suplimentară. Acest lucru ar încălca Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța a decis că personalul penitenciarului nu a luat măsuri pentru a reduce problemele create de această izolare.

Judecătoare a arătat ca Breivik a trăit o perioadă în care era trezit noaptea la fiecare jumatate de oră și uneori era supus unor percheziții corporale la care asistau și femei, ceea ce era extrem de stânjenitor pentru deținut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.