Aberații: Un parlamentar plătește tarif social la energie electrică

Deputata USR Cristina Prună a calificat, marţi, drept „haotice” şi „fără sens” măsurile adoptate în criza facturilor la energie, arătând că ea însăşi beneficiază de un preţ plafonat, deşi este parlamentar. Asta în vreme ce o persoană cu venituri modeste ajunge în situația de a nu fi beneficiar.

„Cum am ajuns să plătesc tarif social la energie electrică.

Măsurile luate pentru a ajuta oamenii în criza facturilor la energie au fost de la început haotice și fără sens. În decembrie 2021, ministrul energiei venea să ne spună la televizor cum facturile nu cresc, iar pe partea cealaltă oamenii primeau facturi de 2-3 ori mai mari.
Apoi au modificat din nou măsurile, iar în lunile februarie şi martie 2022 cei care s-au încadrat în consumurile stabilite de stat au primit plafonare şi compensare, cei care nu s-au încadrat nu au primit nimic.
Merită spus că toate aceste măsuri sunt finanțate pe banii furnizorilor de energie care ar fi urmat să primească diferența între prețul din factură și cel real. În realitate, au primit undeva la 30% din sumele solicitate. Practic până acum statul a făcut politică socială pe bani privați.
Să nu credem că nu se lasă fără urmări. Din ce în ce mai mulți furnizori ies de pe piață, iar asta va duce la alte creşteri de preț. Sigur, suportate din bugetul de stat: adică tot banii noştri!
Acum să ne întoarcem la tariful meu social. Aşadar, de la 1 aprilie 2022 a intrat în vigoare plafonarea bazată pe consumul anului trecut. Ei bine, eu anul trecut am consumat sub 100 kWh/lună.
Ce credeți? Primesc până în luna martie 2023 un preț plafonat la 0,68 lei/kWh. Un deputat în Parlamentul României primeşte preț subvenționat de statul român.
Această aberație este doar vârful icebergului. O persoană cu venituri modeste, dar care se încălzeşte consumând energie electrică nu va beneficia de sprijin pentru că depăşeşte limita de consum pentru care prețul e plafonat.
Noi am propus reducerea TVA-ului la 5% şi eliminarea unor tarife din factură. Aceste măsuri se aplicau pentru toată lumea în mod nediscriminatoriu.
Aici am ajuns. Mi-au dat tarif social la factura de energie. Nici măcar nu pot renunța el”, a scris Prună, pe Facebook.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

7 Comentarii

  1. Nu o opreste nimeni ca diferenta de taxa sa o puna intr-un bol pe holurile LUXOASE ale „parlamentului”, impreuna cu toata „clasa de sclaveti” tradatori ai romanilor si Romaniei, iar banii sa fie donati nevoiasilor. Sau facute locuri publice cu mancare pentru cei care in ultimii 2 ani AU PIERDUT TOT SI STAU PE STRADA, PARAZITI ORDINARI SI CRIMINALI CE SUNTETI! IPOCRITI ORDINARI!

  2. Stiți ce face maimuța când se plictisește? Se scarpină în fund și își face bubița. Așa-i și cu pruna asta…

  3. Trăzitoare doamna Prună cănd afirmă “Practic până acum statul a făcut politică socială pe bani privați”. Care privați? Zecile de baraje, hidrocentrale, termocentralele și rețeaua de Linii de Înaltă Tensiune și de Distribuție din România au fost făcute bunicul Krupp a lui Electrica furnizare sau Eon sau Enel? Toată furnizarea energie e speculă ordinară pe Industria electrică facută de regimul trecut. Lenin a lansat lozincă “Comunism înseamnă puterea Sovietelor și electrificarea întregii țări. Cu Revoluția și intrarea în UE am descoperit că decomunistizarea spre “Capitalism înseamnă cedarea suveranității la puterea UE plus dezindustrializarea întregii țări!”

  4. Ca si Nasui cu pensiile speciale, madam pruna isi face vant precum calul de b…i! De parca nu ar fi mancat niciodata la cantina parlamentului unde preturile ni le-a aratat cineva! Deci e cam acelasi lucru! Se preface acum ca o freaca e problema cu preturile la energie! Aveti cu cine!

  5. Am dorii sa vedem la ce pret au negociat politicienii pentru ei personal , pretul la energie electrica si gaze.Nu cred ca ei au contractat pentru multiplele lor vile,acelasi pret ca noi.O sa spuna ca ei au stiut sa negocieze.Este exact ca la imprumuturile la banci.Preturile la gaze si la energie electrica nu au nici o justificare plauzibila,este un furt legalizat al buzunarului consumatorului casnic. Dupa cum se observa acestea sunt adevaratele si multiplele beneficii ale intrarii tarii noastre in UE.Daca se spunea de la inceput ,despre planurile lor, am mai fi dorit sa intram in UE?Madam vrea sa demonstreze cat este ea de economa,si uite ce putin curent consuma ea .

  6. Consum sub 100kw/luna scoti vara si foarte greu, numai cu economie la singe, salut aer condiționat si lada frigorifica… eventual duci un boiler electric mic de 30l si un frigider micut (situatia mea). Iara daca incalzesti o camera de 15…20mp la bloc et.2 consumi cam 20…30kw/zi pt 20…21C adica atingi 1MW in lei 650…700RON, daca ai prins un contract bun de furnizare. În rest povesti politice ! N-am primit nicio subvenție și nici ajutorul de la primarie.

  7. Daca a ajuns unul Popesco sa faca legi in RO, era mai bine cu Ionesco !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.