Alegeri Republica Moldova. Electoratul, chemat la urne

Cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi, duminică, la urne, pentru a alege, pentru un mandat de patru ani, primarii şi consilierii locali. Alegerile au loc pe teritoriul întregii Republici Moldova, cu excepţia localităţilor din stânga Nistrului, care formează aşa-zisa republică separatistă Transnistria.

Electoratul va trebui să desemneze, prin vot, cei 898 de primari, inclusiv din municipiul Chişinău, precum şi cei 11.058 de consilieri locali, din raioane, municipii, oraşe, comune şi sate. Pe liste sunt candidaţi din partea a 35 de partide politice dar şi independenţi. Pentru cele 898 de primării din ţară au fost depuse peste 3.200 de candidaturi, dintre care 27 pentru Primăria municipiului Chişinău şi 15 în municipiul Bălţi.

În afară de cele 35 de partide, mai înregistrase candidaţi şi un alt partid, ‘Şansă’, care însă a fost scos din cursă, după ce Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova decis, vineri, anularea candidaturilor înregistrate pe motiv că această formaţiune politică a fost asimilată unei grupări de criminalitate organizată. Partidul „Şansă” înregistrase pentru alegerile locale de duminică 652 candidaţi la funcţia de primar în oraşe şi sate şi peste 9.000 de candidaţi la funcţia de consilier la diferite niveluri.

Numărul total de alegători incluşi în Registrul de Stat al Alegătorilor este de 3.300.805 persoane. Pentru a fi validate, la aceste alegeri locale trebuie să participe cel puţin un sfert din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale din fiecare circumscripţie. Secţiile de votare, în număr de 1.958, vor fi deschise între orele 7.00 – 21.00.

Lupta pentru fotoliile de primar ar putea beneficia de un al doilea tur de scrutin peste două săptămâni, între candidaţii plasaţi pe primele două locuri, în cazul în care niciun candidat nu obţine o majoritate simplă în primul tur.

Alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 reprezintă cel de-al optulea scrutin de acest tip de la proclamarea independenţei Republicii Moldova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

9 Comentarii

  1. justificarea „democratiei”. model ceausila/totalitarism – ne luau cu japca, pentru a justifica ca popoooouuuu a „ales”. ales bules prafu’ s-a ales.

  2. Pentru a vota candidatii acestei tute cu figură de vițică blindă din rasa „Soros-ul moldovean” un alegator trebuie sa fie cel putin le fel de prost ca bourul care se afla pe stema acestei „republici” fantoma, in fapt un simplu județ al Romaniei.

  3. Moldoveni nu mai votati straini sau minoritari ca ramaneti fara tara.
    Fara rusi fara ucrainieni si fara gogouzi fara evvrei care vor distrugerea.

  4. Alegeri . De ce Moldova a primit mii de evvrei din Izdrauel pe teritoriu ei. Curva Maia esti si tu de-a lor?

  5. Republica Moldova merge pe urmele Ucrainei! Urmează același scenariu.

  6. N-a luat mii, ci zeci de mii de evrei. Mai precis, a adus 20.000 evrei, conform comunicatului Ministrului de Externe moldovean.

    O să iasă tot partidul ei fiindcă, duminica trecută, s-a dus NATO cu o aeronavă mare să apere „democrația” din Moldova.

    Oficial, NATO declară că s-a dus pentru exerciții militare, însă Parlamentul Georgiei zisese vinerea trecută, pe 27.10.2023, că regimul de la Kiev pregătește deschiderea a noi fronturi împotriva Rusiei:
    – in Caucazul de Nord
    – in Transnistria

    După declarația Parlamentului Georgiei, exact duminică s-au întâmplat:
    – provocarea din Daghestan
    – aterizarea la Chișinău a unei aeronave NATO

    Tuta o s-o sfârșească lângă Zelensky pe banca criminalilor de război.

  7. Semnale ca R. Moldova ar urma scenariul ucrainean sunt deja. Eurovisionul si „succesele fulminante” din fotbal sunt unele dintre ele. Inca nu i s-a dat premiul Nobel Maiei, dar daca face ce trebuie intocmai si la timp, devine un candidat serios.
    Ce mai conteaza o tinichea in plus…

  8. Clotilde a fost pusă consultant la amestecat sacii. Regimul Sandu a compromis toată legalitatea și constituționalitatea din Moldova, nu fără aportul serviciilor de la noi binenteles

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.