„Amestec nepermis în treburile Guvernului și Parlamentului”

„Pozițiile exprimate de președintele României, Traian Băsescu, și de prepusele sale din justiție, Laura Codruța Kovesi, în calitate de procuror șef al DNA, și Livia Stanciu, în calitate de președinte al Inaltei Curți de Casație și Justiție, în zilele premergătoare intrării în vigoare a noilor coduri penal si de procedură penală, au nu numai un caracter nefondat și toxico-isteroid, ci și neconstituțional. Deși, conform Constituției României, nu are calitatea de șef al Executivului, președintele Basescu l-a somat pe premierul Ponta, pe un ton imperativ, să modifice multdiscutatul și multdisputatul articol 140 din noul Cod de procedură penală printr-o ordonanță de urgență. În aceeași zi, probabil că în urma unei comenzi telefonice de la Cotroceni, doamna Laura Codruța Kovesi a făcut turul televiziunilor, solicitând modificarea aceluiași articol 140 din noul Cod de procedura penală, cu motivarea toxică că procurorii nu vor mai avea succes probator cu interceptările telefonice dacă vor trebui să le aducă la cunoștință infractorilor la începerea urmării penale că vor fi puși sub interceptare. Kovesi a avertizat că o altă problemă importantă este intervenția prescripției pentru anumite infracținui de prejudiciu, cum ar fi înșelăciunea cu consecințe deosebit de grave, pentru care vechiul Cod penal prevedea un maxim special al pedepsei de 20 de ani de închisoare, iar noul Cod penal de numai 5 ani de închisoare. A ținut să se remarce în același registru și peisaj și președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, care, amintindu-și probabil că a fost procuror comunist vreme de un deceniu, când a avut ca sarcină principală de serviciu apărarea avutului obștesc, s-a trezit să clameze, după mai bine de patru ani de la adoptarea noului Cod penal, că pedepsele prevăzute pentru unele fapte de prejudiciu (înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu) sunt prea mici și vor atrage închiderea unor mari dosare aflate pe rolul instanțelor, prin împlinirea prescripției răspunderii penale.

Opinia publică nu trebuie să cadă pradă intoxicărilor și manipulărilor, ci trebuie să știe că articolul 140 este în consonanță cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului și că a fost impus printr-o decizie a Curții Constituționale a României (nr. 962/2009), care a statuat că interceptările se pot face doar după începerea urmării penale. Procurorii șefi ai DNA și DIICOT n-ar trebui să se mai plângă cu lacrimi de crocodil că rămân fără obiectul muncii, întrucât, de regulă, și până acum, subalternii lor începeau urmărirea penală in rem pentru a obține interceptarea convorbirilor telefonice. Marea și reala lor durere este că nu vor mai putea folosi ca probe interceptările realizate pe mandate de siguranță națională. Iar șefa Curții Supreme n-ar trebui să facă paradă de îngrijorare față de pedepsele mai mici prevăzute de noul Cod penal și față de riscul împlinirii prescripției în unele dosare cu prejudicii importante, în condițiile în care cele mai importante și vizibile instanțe de judecată (Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel București, Tribunalul București) n-au aplicat pedepse mai mari de 5 ani în dosarele așazișilor mari corupți (Adrian Năstase, Relu Fenechiu, Dan Voiculescu, Monica Iacob Ridzi, George Becali, Sorin Ovidiu Vântu ș.a.), iar unele cauze au fost tergiversate până la 4 – 5 ani în instanțe în timpul mandatului său (George Copos, Mihai Necolaiciuc ș.a.). Opinia publică trebuie să mai știe că articolul 140 nu poate fi modificat de Guvern prin ordonanță de urgență, întrucât, conform articolului 115 alineatul 6 din Constituția României, ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile și libertățile constituționale, în speță dreptul la viață intimă, familială și privată, inviolabilitatea domiciliului și secretul corespondenței.

Noile coduri nu sunt opera USL sau a vreunuia din partidele componente, cum ar vrea unii să lase să se înțeleagă. Elaborarea lor a fost inițiată, după preluarea guvernării de către Alianța DA PNL-PD, de către ministrul justiției Monica Macovei, care a contractat în acest sens un credit de la Banca Mondială și a angajat specialiști consacrați de drept penal (profesori universitari, cercetători juridici, practicieni). Macovei a aruncat pur și simplu la coș codurile elaborate și adoptate sub ministeriatul predecesoarei sale social-democrata Rodica Stănoiu, din dorința de a-și lega numele său de noile coduri. Nu a avut însă noroc, pentru că în primăvara anului 2007 PDL, partidul care o susținea, a plecat de la guvernare. Misiunea finalizării noilor coduri a fost preluată de Cătălin Predoiu, care a deținut funcția de ministru al justiției atât în guvernul PNL-UDMR, condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu, cât și în guvernele conduse de premierul Emil Boc. Noul Cod penal a fost adoptat în 2009 prin procedura asumării răspunderii, în timpul efemerei guvernări PDL-PSD. Noul Cod de procedură penală a fost adoptat în 2010, sub guvernarea exclusivistă a PDL.

Ambele coduri au avut aviz favorbil din partea Consiliului Superior al Magistraturii, au fost asumate și susținute de premierul Emil Boc și au fost promulgate de președintele Traian Băsescu. Și președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc și procurorul general Laura Codruța Kovesi au vorbit atunci în termeni elogioși despre noile coduri. Au rostit cuvinte apreciative și ambasadorii de atunci ai SUA și Germaniei în România, cunoscuți drept giranți ai justiției băsiste. Noile coduri au fost lăudate și în rapoartele MCV adoptate ulterior de Comisia Europeană de la Bruxelles. Aceste coduri nu au fost niciodata modificate de USL prin ordonanțe de urgență. Sub guvernarea USL, respectiv în vara anului 2013, a fost adoptată legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală.

De ce nu au comentat și nu au criticat aceste coduri nici atunci nici în următorii patru ani șefii din justiție, respectiv de la Înalta Curte, Parchetul General, DNA, DIICOT și CSM? De ce n-a avut și atunci curaj distinsa doamnă Laura Codruța Kovesi? Oare, pentru că a fost numită procuror general al României de președintele Traian Băsescu, la propunerea ministrului justiției Monica Macovei și la recomandarea și cu susținerea foștilor săi colegi de facultate, premierul Emil Boc și judecătoarea Monica Niculescu, detașată atunci șefă de cabinet a lui Macovei? De ce nu a avut și atunci curaj distinsa doamnă Livia Stanciu? Oare, pentru că a fost numită în funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție de președintele Traian Băsescu, beneficiind de recomandarea și susținerea liderului grupului PDL din Camera Deputaților Mircea Toader (deputat de Galați, unde Stanciu a activat ca procuror și judecător înainte de a fi promovată la Înalta Curte, cunoscut ca fost subaltern și apropiat al lui Băsescu în perioada vaporeană), a cărui soție Domnica, de profesie avocat, i-a fost colegă de facultate și prietenă apropiată? De ce nu s-au isterizat și atunci trompetele mediatice ale președintelui Băsescu, începând cu cei trei T, marii ziariști deontologi Tapalagă, Turcescu și Turturică? De ce nu au comentat și atunci marile vestale și experte anticorupție Laura Ștefan, Cristina Guseth și Andreea Pora?

Prin recentele lor ieșiri pe tema noilor coduri, atât președintele României cât și președintele Înaltei Curți de Casației și Justiție și procurorul șef al DNA au încălcat grav Constituția, realizând intruziuni nepermise în atribuțiile Guvernului și ale Parlamentului. Președintele României nu are dreptul constituțional de a comanda Guvernului să reglementeze într-un anumit fel, iar președintele Înltei Curți și procurorul șef al DNA nu au căderea să solicite Guvernului și Parlamentului ce și cum să legifereze, respectiv să incrimineze anumite fapte, să stabileascu anumite limite de pedeapsă sau să reglementeze anumite proceduri judiciare. Legiferarea este atributul exclusiv al Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, conform articolului 61 alineatul 1 din Constituția României. Președintele României, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul șef al DNA n-au nici măcar drept de inițiativă legisaltivă, acesta revenind doar Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot. Președintele Înaltei Curți, procurorul general al României, procurorul șef al DNA și procurorul șef al DIICOT au atribuția sau, mai exact, obligația de a aplica legile de realizare a justiției adoptate de Parlament.

Președinta Curții Supreme și șefa DNA au fost foarte ofuscate când politicienii (miniștri, parlamentari ș.a.) au criticat instituțiile pe care le conduc, acuzându-i de încălcarea principiilor separației puterilor în stat și a independenței justiției. Acestea nu au avut însă nici minimul tact de a-și exprima criticile și doleanțele pe cale constituțională și instituțională, respectiv prin Consiliul Superior al Magistraturii, care este autoritatea supremă de reprezentare a puterii judecătorești. Doar Consiliul Superior al Magistraturii era îndrituit să se adreseze Guvernului sau Parlamentului, ca reprezentant suprem și legitim al puterii judecătorești. Fapt pe care Consiliul Suprem al Magistraturii l-a și făcut zilele trecute, când a solicitat Guvernului, prin ministrul justiției, modificarea unor prevederi ale noilor coduri, îndeosebi ale noului Cod de procedură penală, ținând cont de doleanțele formulate, și în parte justificate, de reprezentanții procurorilor și judecătorilor, care vor pune în aplicare aceste coduri. Culmea este că CSM nu a solicitat Guvernului modificarea articolului 140. Prin modul în care au reacționat marile doamne ale justiției autohtone, Livia Stanciu și Laura Codruța Kovesi, au arătat că justiția românească vorbește pe mai multe voci, respectiv pe voci băsiste și pe voci independente. Acest fapt este întărit și de ultimul comunicat al Asociației Magistraților din România, care conchide că unii judecători și procurori au interpretat greșit prevederile articolului 140 din noul Cod de procedură penală, întrucât începerea urmării penale nu incumbă obligația de a le aduce la cunoștință învinuiților că vor fi interceptați telefonic.

Concluzia este că atât președintele României cât și procurorul șef al DNA și președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție au exercitat presiuni în afara Constituției asupra Guvernului și Parlamentului, încălcând principiile separației puterilor în stat și a supremației Constituției și legilor. În situația dată, născându-se un conflict juridic de natură constituțională între reprezentanți ai puterii judecătorești, pe de o parte, și puterea legislativă (Parlamentul) și puterea executivă (Guvernul), pe de altă parte, președinții celor două Camere ale Parlamentului și/sau primul ministru ar trebui să solicite Curții Constituționale soluționarea acestui conflict dintre autoritățile publice, în conformitate cu dispozițiile articolului 146 litera e) din Constituția României.

PS. După ce cu 5 respectiv 4 ani în urmă a promulgat cele două coduri, președintele Băsescu a încercat acum să dreagă busuiocul, scuzându-se că a fost în eroare, întrucât a avut la Cotroceni doar consilieri constituționaliști, nu și penaliști. O altă minciună, având în vedere că principalul său consilier este de câțiva ani Cristian Diaconescu, care a fost judecător și a soluționat cauze penale timp de 7 ani”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.