Apel către Parlamentul, Guvernul şi preşedintele României

Participanţii la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului solicită autorităţilor centrale un punct de vedere „explicit şi fără echivoc” faţă de „proiectul autonomiei teritoriale pe criteriu etnic a aşa-zisului Ţinut Secuiesc.

După dezbateri ce au avut loc joi, participanții au adoptat şi lansat „Apelul” către Parlamentul, Guvernul şi preşedintele României.

În primul din cele trei puncte ale documentului, aceştia solicită partidelor politice şi candidaţilor la Preşedenţie să-şi exprime „explicit şi fără echivoc” poziţia faţă de „proiectul autonomiei teritoriale pe criteriu etnic a aşa-zisului Ţinut Secuiesc şi faţă de toate proiectele de legi care aduc atingere valorilor apărate de articolul 1 din Constituţia României şi faţă de identitatea românilor din Harghita, Covasna şi Mureş”.

De asemenea, au cerut „descurajarea cu fermitate” a organizaţiilor şi manifestărilor extremiste, „în special a celor exportate pe axa Budapesta – Moscova”.

Cel de-al treilea punct al Apelului vizează finanţarea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş după aceleaşi criterii şi direct proporţional cu suma alocată de Guvernul României Fundaţiei „Comunitas a maghiarilor din România”.

Directorul Centrului European de Studii Covasna – Harghita, Ioan Lăcătuşu, a afirmat că există mai multe modalităţi de discriminare a românilor din cele două judeţe şi din Mureş, precizând că există peste zece hotărâri ale CNCD care au constatat discriminarea colectivă a românilor şi că practica de a condiţiona angajările de cunoaşterea limbii maghiare continuă, extinzându-se şi la mediul privat.

Lăcătuşu a menţionat, totodată, că cei aproape 400.000 de români din Harghita, Covasna şi Mureş „nu agreează niciun fel de autonomie pe criterii entice”.

„Orice formă de autonomie pe criterii etnice va conduce inevitabil la discriminarea şi marginalizarea românilor din Harghita, Covasna şi Mureş şi se va repercurta negativ şi asupra populaţiei maghiare”, a declarat acesta.

La lucrările Universităţii de vară de la Izvoru Mureşului participă aproximativ o sută de persoane, între care parlamentari de pe cele două maluri ale Prutului, miniştri, jurnalişti, cursanţi din ţară şi din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia, precum şi conferenţiari din Cluj, Bucureşti, Iaşi, Italia şi Germania, tineri studenţi, masteranzi şi doctoranzi cu preocupări privind promovarea valorilor naţionale, convieţuirea interetnică şi afirmarea identităţii cultrale, lingvistice şi confesionale în medii multietnice.

La manifestarea care a început luni şi se va termina sâmbătă, intitulată „România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”, au fost invitaţi preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, însă dintre cei amintiţi doar candidatul Partidului Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu, a răspuns invitaţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.