Cotidianul vă prezintă seria de articole intitulate „Eșecurile Coaliției”. O retrospectivă în cinci episoade a celor mai mari rateuri date de Coaliția de guvernare. După impunerea unor taxe apăsătoare pentru populație și pentru oamenii de afaceri, venise și rândul statului să taie din cheltuieli. Doar că s-a ales praful de intenții și promisiuni.
Recomandările editorilor
Tendințele sunt încurajatoare, arată prognozele economice ale specialiștilor. România e pe un val bun la final de 2025. Dacă se menține, 2026 ar putea arăta sensibil mai bine din punct de vedere economic, dar abia 2027 ar putea fi anul relansării economice. Riscurile nu lipsesc, avertizează economiștii.
Casa Albă nu a răspuns la întrebările despre medicamentele pe care le ia Trump şi dacă le-a dezvăluit pe toate. A criticat în schimb atenţia acordată stării sale de sănătate.
„Pentru gestul ruperii, eu îmi cer scuze, dar aş vrea să vă întreb dacă şi colegii dumneavoastră care m-au anunţat ieri că să sunt vinovat de genocid, că sunt criminal, că sunt trădător, colegii dumneavoastră care mă ameninţă cu moartea pe mine, care au transmis ameninţări cu moartea familiei şi copiilor mei, vor veni şi ei aici să-ţi ceară scuze”
Un leu din cinci împrumutați de stat în 2025 este din buzunarul românilor, pușculița de economii preferată a Guvernului.
Nu doar magistrații au scăpat momentan cu pensiile speciale intacte, cu ajutorul celor patru judecători ai CCR propuși de PSD care au boicotat ședința. Sunt opt categorii de privilegiați pentru care reforma nu a putut fi pusă în practică.
Cotidianul vă prezintă seria de articole intitulate „Eșecurile Coaliției”. O retrospectivă în cinci episoade a celor mai mari rateuri date de Coaliția de guvernare în 2025. După impunerea unor taxe apăsătoare pentru populație și pentru oamenii de afaceri, venise și rândul statului să taie din cheltuieli. Doar că s-a ales praful de intenții și promisiuni.
„În cazul României, guvernele nu vor să adere la zona euro. De ce? Pentru că vedem ce s-a întâmplat acum, am avut ditamai deficitul și cum îl rezolvăm? Crescând taxele și inflația, deci punând totul prin inflație pe consumator. Dacă am fi fost în zona euro, nu am fi putut face asta.”
Afirmația vine după ce Kremlinul a acuzat Ucraina că a atacat palatul lui Vladimir Putin din Novgorod, scrie The Guardian.
Managerii români anticipează scăderi moderate ale producției și ocupării forței de muncă în unele sectoare, stabilitate relativă în servicii și creșteri consistente ale prețurilor în toate domeniile analizate.
„Nu este în stare să dea o explicație cât de palidă despre anarhism, fiindcă mintea și cultura nu-l ajută. Când însă face sforțări să răspundă, răspunsul său este incoerent, și îți lasă îndoiala că acest individ se presintă ca un caz patologic, demn de atenția psihiatrilor”, Vintilă Ionescu, despre Max Goldstein.
După ce, în 2025, au încercat să scape de o parte dintre angajații din structurile de specialitate, acum, șefii de la cârma Camerei Deputaților au cerut și au primit o sumă de bani generoasă pentru cursuri.
Cotidianul vă prezintă seria de articole intitulate „Eșecurile Coaliției”. O retrospectivă în cinci episoade a celor mai mari rateuri date de Coaliția de guvernare în 2025. După impunerea unor taxe apăsătoare pentru populație și pentru oamenii de afaceri, venise și rândul statului să taie din cheltuieli. Doar că s-a ales praful de intenții și promisiuni.
Daily Mail a publicat un reportaj despre viața românilor în Marea Britanie. Jurnaliștii scriu că, din cei un milion de români care au venit să lucreze ca îngrijitori și constructori, 40.000 pleacă în fiecare an. Problemele sunt criminalitatea, sistemul sanitar în declin și costul ridicat al vieții.
România nu are o viziune cu privire la Ucraina, nu are o viziune cu privire la regiune, nu are ambiția să devină lider regional. Nu o are din cauza decidenților, nu din cauza așteptărilor reduse ale populației – spre deosebire de alte țări din regiune, populația României își dorește ca România să fie un jucător.
PSD a fost în epoca Dragnea artizanul cultivării bunăvoinței judecătorilor CCR (de atunci și pentru viitor). Le-a dat superimunitate, la fel cum a avut grijă și de buzunarul lor, prin permiterea cumulării a cât mai multe venituri, inclusiv a mai multor pensii speciale.
Întâlnirea dintre Trump și Zelenski de la Mar-a-Lago s-a încheiat cu declarații optimiste, dar prudente.
Cotidianul vă prezintă seria de articole intitulate „Eșecurile Coaliției”. O retrospectivă în cinci episoade a celor mai mari rateuri date de Coaliția de guvernare în 2025. După impunerea unor taxe apăsătoare pentru populație și pentru oamenii de afaceri, venise și rândul statului să taie din cheltuieli. Doar că s-a ales praful de intenții și promisiuni.
Negocierile continuă, acum la Mar-a-Lago, războiul continuă, iar pacea rămâne o perspectivă îndepărtată pentru Ucraina
Tăierea pensiilor speciale pentru magistrați ar fi un semnal extrem de puternic pentru toți beneficiarii de privilegii: de la Curtea de Conturi până la serviciile secrete.
Cotidianul.ro publică astăzi cea de-a doua parte a interviului pe care l-a acordat publicației noastre Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu.
Doi liberali cu funcții în partid acuză că blocajul de la Curtea Constituțională ar putea fi girat de social-democrați.
Pensiile au fost înghețate în 2025 și vor fi înghețate și în 2026. După marea recalculare din 2024, pensionarii nu au mai primit niciun ban în plus, în ciuda unei legi adoptate în 2023 care prevede indexarea anuală. Dimpotrivă, cei cu pensii peste 3.000 de lei dau la stat, începând cu 2025, 10% pentru asigurarea la sănătate. Când ar putea crește pensiile totuși?
Mulți români nu vor să accepte că industria din zilele noastre este mai performantă și valoroasă decât cea din perioada lui Nicolae Ceaușescu.
În 2025 s-au împlinit 40 de ani de când a disidentul Gheorghe Ursu a murit și 35 de când Andrei Ursu, fiul său, încearcă să facă dreptate în procesul istoric legat de moartea tatălui său.
„Mai știi când te-am dus la urși?”
Kim Jong Un a făcut referire în urarea transmisă lui Putin cu ocazia Anului Nou la implicarea țării pe care o conduce în conflictul din Ucraina.