Directorul Bibliotecii Academiei Române, Nicolae Noica, a estimat, luni, că un cutremur de magnitudinea celui din 1977
Judecătoarea Adriana Stoicescu taxează dur vedetele autohtone. Într-un mesaj publicat pe Facebook, judecătoarea se declară exasperată
Alternanţele termice, cu valori maxime de până la 18 grade dar şi minime de -4 grade la munte, şi precipitaţiile pe arii relativ extinse vor caracteriza regimul termic
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că nu crede că o activitate de control pentru aducerea într-o „limită suportabilă” a prescripţiei de concedii medicale se poate face fără
Kremlinul a denunţat luni ‘implicarea directă’ a Occidentului în Ucraina, după difuzarea pe reţelele sociale a unei discuţii între câţiva ofiţeri germani
Mai multe autovehicule militare străine au fost implicate, luni, într-o tamponare în lanţ care s-a produs pe DN 1, în zona localităţii prahovene Băicoi.
Preşedintele Comisiei pentru cultură de la Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, i-a invitat la o discuţie pe managerul interimar al Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu
Cincisprezece cuvioşi şi mărturisitori români sunt propuşi spre canonizare, iar proclamarea canonizării lor va avea loc
În dosar este inculpat un minor, în vârstă de 17 ani, care ar fi oferit gratuit canabis inclusiv unor elevi, în apropierea unei școli.
Pompierilor din oraşul spaniol Valencia nu le-a venit să creadă ceea ce au văzut vineri, atunci când au găsit o pisică în viaţă, ghemuită printre rămăşiţele
‘Avem un incident cu un număr de 17 persoane rănite în prezent, dintre care trei minori și două în stare critică’, a declarat pentru presă guvernatorul Adam Rudawski
Cota unică este cea mai bună alegere pentru România şi nu există niciun motiv pentru care ţara noastră să adopte un sistem de impozitare progresiv, afirmă ministrul Finanţelor, Marcel Boloş
Liderul Generaţiei de Aur a fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că performanţele obţinute în perioada în care el era jucător
Parchetul spaniol a decis să facă apel la condamnarea fostului fotbalist brazilian al echipei FC Barcelona, Dani Alves, la patru ani şi jumătate de închisoare pentru violul unei tinere,
Statele Unite au calificat joi „iresponsabile” afirmaţiile preşedintelui rus Vladimir Putin, care a avertizat Occidentul
potrivit unei statistici din 2022 sunt cel puţin Sunt cel puțin un milion de persoane care au consumat „cel puţin o dată în viaţă” droguri, iar strategia de luptă împotriva acestui
Preşedintele SUA Joe Biden a discutat joi cu emirul Qatarului şi cu preşedintele Egiptului despre un acord pentru o încetare a focului „imediată şi de durată”
Întrebat dacă în şedinţa coaliţiei de luni va fi discutat subiectul legat de candidatul la Primăria Bucureşti, Nicolae Ciucă a
Macron a încălcat un tabu, neexcluzând trimiterea de trupe occidentale în Ucraina, subliniind în acelaşi timp că nu există un consens pe această temă.
Gigantul petrolier Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC) a anunţat joi că a finalizat achiziţia unui pachet de 24,9% din acţiunile grupului energetic austriac OMV
Ministerul Afacerilor Interne a pus, joi, în transparenţă publică, proiectul ordonanţei de urgenţă privind măsurile avute în vedere pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor
În timpul unei audieri în Congres, Austin a fost întrebat care este bilanţul femeilor şi copiilor palestinieni ucişi.
Aliaţii defunctului lider al opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi au declarat joi că nu reuşesc să închirieze o maşină funerară care să transporte sicriul
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, joi, cu Patriarhul BOR, Daniel, şi cu ceilalţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Palatul Patriarhiei.
Curtea de Apel Ploieşti obligă, printr-o decizie definitivă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, alături de mai mulţi medici, la plata sumei de 250.000 de euro, cu titlu de daune morale,
Comisia Europeană l-a comparat joi pe preşedintele rus Vladimir Putin cu fostul dictator sovietic Iosif Stalin, atribuindu-i responsabilitatea