Continuăm publicarea „Fişelor matricole” ale deţinuţilor politici executaţi de regimul comunist în urma unor procese politice pentru că s-au opus orînduirii socialiste instaurate în România cu ajutorul bolşevicilor.
Articole scrise de: Ion Spânu
De numele lui Ioan Bogdan este legat falimentul Combinatului de produse sodice de la Ocna Mureș, ajuns acum la fier vechi după ce a funcţionat mai bine de 100 de ani.
Rareş Bogdan, capul listei PNL pentru europarlamentare, este unul dintre cei mai vehemenţi acuzatori ai PSD. Tatăl său, Ioan Bogdan, a fost membru de bază al PDSR (actualul PSD) şi consilier local la Ocna Mureşului între 1996-2000!
Spre deosebire de presa din România, care a scris şi vorbit doar despre „istoria” care s-a scris la Sibiu, ziarul francez „Le Figaro” relatează pe larg despre adevăratul obiectiv al Summit-ului Uniunii Europene: negocierea viitoarelor funcţii ale Parlamentului European!
„Cazul Iulius Filip” a redeschis în spaţiul public discuţia despre torturile la care au fost supuşi deţinuţii politici în timpul comunismului de către Binomul de atunci PCR-Securitate.
Ce a vrut Gabriela Firea să demonstreze cu sîrma de 4 cm găsită de medici în maţul gros al firavului său corp, nu avem de unde să ştim. Dar, să pui acest lucru pe seama unui atentat, chiar…
Un document excepţional a fost prezentat în emisiunea „Sinteza zilei” de către jurnalista Adina Anghelescu: „Nota de fundamentare” pentru aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. Pe document au fost identificate semnăturile Codruţei Kovesi din partea Min. Public, Viviana Onaca din partea Min. Justiţiei, Ioan Dascălu din partea MAI, Florian Coldea din partea SRI.
Zilele trecute, Norica Nicolai a acordat un amplu interviu, în exclusivitate pentru „Cotidianul”, pe care-l puteţi vedea integral în secţiunea „Cotidianul TV”.
Sînt dispus să fac pariu cu oricine că nici măcar Klaus Iohannis nu ar putea să le reproducă exact aşa cum au fost formulate!
Decizia CGMB prin care proiectul Gabrielei Firea de repartizare a „Palatului Dacia” către Institutul „Elie Wiesel”este aruncată de deputatul PSD Petre Florin Manole şi Maximilian Marco Katz, directorul MCA, pe terenul periculos al ANTISEMITISMULUI!
Reacţie surprinzătoare a lui Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, faţă de viceprimarul Capitalei, după ce CGMB a respins Proiectul depus de Gabriela Firea, prin care…
Cine a citit noile acuzaţii pe care DNA le-a formulat împotriva trezorierul PSD Mircea Drăghici are impresia că acesta a furat pur şi simplu banii partidului
Aşa cum am prevăzut, a treia tentativă a Gabrielei Firea de a trece clădirea „Palatului Dacia” în folosinţa Institutului „Elie Wiesel” pentru amenajarea „Muzeului Holocaustului” se va produce marţi, în şedinţa CGMB.
Cei mai mulţi dintre confraţi, cînd rostesc numele „Andrei Pleşu” sînt tentaţi să ia poziţia „drepţi”, mîna li se încleştează, caută în „Dicţionarul de neologisme” cuvinte
Bătălie mare pentru ocuparea unui loc dezonorant pe lista ruşinii, care-i adună pe apărărtorii torţionarului Augustin Lazăr, Procurorul general care, în calitate de Preşedinte al Comisiei…
Chiar dacă ar fi să mă pun de-a curmezişul cu toată lumea, eu cred că revocarea lui Tudorel Toader din funcţia de ministru al Justiţiei este o mare greşeală a PSD, dacă nu cumva este mai mult
Deşi mult prea tîrziu, numele lui Iulius Filip a intrat în galeria marilor disidenţi români, a celor care au avut curajul să se lupte cu „Sistemul” atunci cînd acesta ne strivea pe toţi, generînd în rîndul oamenilor o teamă înfricoşătoare.
La etajul I al acestei clădiri a fost cîţiva ani redacţia ziarului „Timpul”, în care lucra Mihai Eminescu. Este vorba despre „Palatul Dacia” care ar trebui să fie considerat un loc sfînt al României….
Aceasta este cel mai spectaculos act de presă pe marginea acestui subiect, lărgind cu mult spectrul în care a fost analizat pînă acum subiectul fostului disident Iulius Filip
Un efect neaşteptat au produs dezvăluirile despre activitatea lui Augustin Lazăr la Penitenciarul din Aiud, în care era deţinut politic Iulius Filip
Fost lider al fenomenului Piaţa Universităţii din 1990, Marian Munteanu îşi exprimă punctul de vedere faţă de scandalul generat de apariţia documentelor ce-l incriminează pe Augustin Lazăr, într-un comunicat remis redactiei Cotidianul.
După trei zile de derută, cozile de topor din presă ale instituţiilor de forţă încearcă să se regrupeze, declanşînd operaţiunea „Spălarea torţionarului Augustin Lazăr”
Munca procurorilor militari de a finaliza „Dosarul Revoluţiei” a fost spulberată de faptul că anunţul trimiterii în judecată a dosarului a fost făcut de Augustin Lazăr, Procurorul general semi-revocat, aflat în plin centrul scandalului în care este acuzat că a executat ordinul Securităţii de a-l ţine sub tortură pe disidentul Iulius Filip (…)
În exclusivitate pentru „Cotidianul”, eurodeputatul Norica Nicolai aduce noi precizări în legătură cu atribuţiile pe care le avea Augustin Lazăr
Senzaţionalul acestei ştiri este dat nu atît de faptul că fiul lui Andrei Pleşu a fost prins cu droguri, cît de faptul că Andrei Pleşu este…
Aşa cum era de prevăzut, în urma dezvăluirilor care-l incriminează pe Procurorul general Augustin Lazăr, a apărut imediat şi o „armată” de…