Mihai Soare

Author

Mihai Soare
Articole scrise:

Două luni şi jumătate au trecut deja de când Guvernul a majorat accizele la carburanţi, iar benzina şi motorina s-au scumpit cu până la 64 de bani pe litru

Fără categorie

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins, în 26 octombrie, mare parte din contestaţiile depuse de mai multe firme vizavi de condiţiile licitaţiei PMB de 100 de milioane de euro pentru 400 de autobuze noi, diesel, pentru Regia de Transport Bucureşti. Cel mai important motiv pentru care licitaţia PMB era contestată viza neîmpărţirea pe […]

Fără categorie

Atât Exxon – Petrom, cât şi Black Sea Oil & Gas, giganţii care au concesiuni de gaze în Marea Neagră, pot răsufla liniştiţi.

Fără categorie

Americanii care deţin concesiuni de gaze naturale în Marea Neagră se pregătesc să exporte producţia pe care o vor scoate începând cu 1 iunie 2019.

Fără categorie

Ca şi cum majorările de preţ la energie, gaze, carburanţi, plus creşterea ratei la credite nu ar fi fost de ajuns, din 2 octombrie, şi ţigările sunt mai scumpe.

Fără categorie

În prezent, petrochimie în România mai face doar grupul KMGI, fostul Rompetrol, acum controlat de investitori chinezi, pe platforma Midia, la ţărmul Mării Negre.

Fără categorie

În ultimele zile, preţul spot al energiei de pe bursă a atins recorduri istorice. Pe fondul caniculei şi al preţurilor de asemenea foarte mari din regiune, 1 MWh a ajuns să se vândă şi cu 150 euro.

Fără categorie

Cei mai mari doi producători de energie din ţară, Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia, au avut un prim semestru de excepţie în ceea ce priveşte rezultatele operaţionale şi financiare.

Fără categorie

Cotidianul a reușit, în exclusivitate, să intre în posesia proiectului de lege privind Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii al României, un „mamut“ de 10 miliarde euro, prin care PSD ar vrea să adune sub o singură umbrelă tot ce mai are profitabil statul.

Fără categorie

De peste două luni, producătorii şi furnizorii de gaze stochează zilnic cantităţi mari de gaze în depozite pentru ciclul de înmagazinare 2017-2018.

Fără categorie

CNAIR, compania de stat care administrează infrastructura rutieră a României, nu mai are decât 10 milioane euro plăţi restante de efectuat, o premieră pentru această instituţie, care ne obişnuise cu arierate de zeci, poate chiar sute de milioane de euro. Potrivit datelor transmise de CNAIR, valabile la 30 aprilie 2017, compania avea de achitat circa […]

Fără categorie

Ştirea că UE a declanşat o investigaţie împotriva Transgaz şi autorităţilor din România privind eventuale obstrucţiuni asupra exportului de gaze a fost preluată în presă fără a fi diseminată.