O cafea, vă rog. Sunteți liberal? Nu. Atunci îmi pare rău, nu servim decât liberali. O cafea vă rog, se poate cu zahăr brun? Sunteți socialist? Nu sunteți socialist? Aici nu servim decât socialiști. Asta e, nu mai poți bea o cafea în orașul ăsta. Dar unde se află orașul ăsta? Se află acolo unde dacă nu ești liberal, conservator, monarhist, stângist, heirupist, defetist, manichiurist, turist, conțopist, democrat, republican, comunist cu acte în regulă, zău așa, nu poți bea o cafea. Așa că vine poliția. Polițistul numai ochi și urechi. Își scoate carnețelul.
Așa, care va să zică, zice polițistul, polițistul ăsta periculos, pus în funcția lui de mare polițist periculos de socialiști, de conservatori, de verzi sau de roșcați, de progresiști sau de globaliști, de naționaliști, de fundamentaliști, de pârțogari sau de arhivari. Așa care va să zică, nu sunteți membru de partid, nu beți cafea. N-am mai auzit așa ceva. Ba uite că auziți acum, în orașul nostru de la margine de galaxie. Dar o cafea? E neobișnuit. Nici măcar un strop. Este lege, nu ne tocmim. Nici măcar un strop? Domnule, dumneata nu înțelegi? Unde mai pui că insistența asta bate la ochi. Știi că poți să te alegi cu un arest frumușel, îndată.
Și de ce ar bate la ochi că vreau să beau o cafea? Nu mai puneți întrebări inutile, domnule, zice polițistul aproape scos din răbdări. În sfârșit, mă aleg cu o mustrare scrisă. Pornesc mai departe, părăsesc orașul, o apuc către Nord. Mă opresc la o benzinărie. Inutil să mai precizez. Nu eram membru de partid, nu puteam să beau cafea. În orașul spațial următor, la o cafenea, un chelner simpatic, dar ce simpatic, mi-a propus să ader la un partid și să pun astfel capăt bramburelii și să beau și eu o cafea ca orice om normal.
Chelnerul cel simpatic, un android din Clasa VII – HRV, mi-a șoptit că deja s-a deschis un dosar pe numele meu. Toți așteptau acum să mă înscriu într-un partid. Bănuiam de ce era toată tevatura asta. Cineva își dăduse seama că nu eram robot cum declarasem la aterizare pe această planetă. Și ce mama dracului să caute un uman pe această planetă? Intrasem în cursă fără să vreau. Nu aveți scăpare, nu puteți părăsi planeta, aderați la unul dintre partidele noastre?! În jurul meu clipeau tot felul de beculețe, de leduri, survolau tot felul de drone, fojgăiau tot felul de androizi.
Un uman era pentru ei o pradă nesperată. M-am uitat atent la chelnerul cel simpatic și l-am hipnotizat. Apoi m-am strecurat în subsolul cafenelei și am căutat camera mașinilor. Am schimbat niște circuite. Și m-am teleportat prin timp. În urma mea, planeta androizilor politic a explodat aruncând prin cosmos frumoase jerbe incandescente. Cu asta, s-a mai derulat o secvență din războiul pe care noi, oamenii, îl ducem de câteva sute de ani împotriva mașinilor. Următoarea planetă? Oh, sunt miliarde de planete pe care mașinile au creat lumi politice imposibile. Pot să aleg la întâmplare. Nu e greu. Sau pot să dau cu banul.
E un război ciudat, fără de sens așa cum sunt toate războaiele. Asta e. Noua Gnoză. Era Complexităţii. Socialismul? Vai, e în putrefacţie. Liberalismul, vai e în putrefacţie. Conservatorismul e ridicol. Capitalismul? A existat vreodată? Revoluţia? A existat vreodată? Ridicola idee de Evoluţie? A existat vreodată? Aninarea în Darwinism? Oooo, colectivismul speciilor în toată splendoarea! Şi totuşi Istoria nu s-a sfârşit. De ce? Iată o întrebare stranie, nebună, zăpăcită! De ce nu se sfârşeşte istoria odată cu secolul XX?! Lipsirea de sens şi mişcarea imaginară a pieţelor de desfacere vor afecta orice prognoză economică, instrumentarea haosului fiind necesară pentru a se găsi o nouă ordine economică.
Mişcările antiglobaliste nu sunt decât o reflecţie a actului autoritar global, un adjuvant care produce fapte economice profitabile de la suplimentarea fondurilor pentru industria de apărare până la actele de corupţie în consiliile municipale ale oraşelor care au fost rase de bătăliile globalităţii. Forţele economice vor sfârşi şi ele în plictis sau în mirajul jocului virtual, cyber-muncitorii fiind doar o iluzie optică. Acţionariatele vor pierde din ce în ce mai mult din putere, hazardul virtual substituindu-se aşa-zisei hotărâri sau adunări a acţionarilor.
Pieţele cu geometrie variabilă sunt domeniile viitorului aşa cum câmpurile petroliere vor intra sub influenţa Chinei sau Rusiei sau Orientului sau Statelor Unite sau a unor confederaţii şi înţelegeri internaţionale.
De mult nu mai intrase in bacanie cucoana! Acum isi scotea din capete, pe cand musteriii ceilalti, intre care mai multi tineri ofiteri, in curent cu afacerea boicotului, privind-o cu admiratie, isi dedeau coate.
Cucoana, foarte satisfacuta, vrea sa plece:
– Apropo, conita, sarut mana: sampanie? Am ceva bun de tot; un Pommery extra, garantat.
– Cum il dai? intreaba cucoana, aruncand pe sub genele-i mai pudruite decat aripile unui fluturas de noapte o privire galesa catre tinerii ofiteri.
– Mai ieftin decat oriunde, cuconita. Daca dv. gasiti cu pret ca la mine undeva, primesc sa nu-mi dati nici o para.
– Atunci, sa-mi trimeti si sase sticle de sampanie… Bonjour!
si cucoana, salutata pana la pamant de toti tinerii, iese condusa pana la careta de bacan, care-i zice:
– Sarut mana, madam X… sarut mana: nu ne uitati… avem totdeauna lucru proaspat; imposibil sa gasiti in alta parte.
Careta a plecat. Bacanul, frecandu-si mainile, se intoarce inauntru si, pe cand baietii incarca in cosuri marfa comandata – un condei de peste trei sute de lei – zice, facand cu ochiul catre tinerii musterii:
– Uite, d-aia imi plac mie liberalii… oameni cilibii! cand e vorba de delicatete, nu se mai incape politica. Baiete! un rand de tuici la domnii!… fac eu cinste!
(I.L. Caragiale, Politica cu delicateturi)
androizii inca nu l-au depasit pe dl. Bufnila
-il trimiteau in concediu!