«Nu e un muzeu al Statului sau al Academiei. Nu e nici o prăvălie din care să poți cumpăra cutare sau cutare obiect, după plac. E o simplă casă particulară, locuită de soții Spandonide. Cum ai trecut din piața Buzești, în Bulevardul Cuza, ochiul o deosebește numai decât. Casa are o înfățișare medievală, cu geamuri înguste și lungi, cu un balconaș ridicat sus deasupra străzii, înfipt aproape sub acoperiș […]. O casă care, numai prin înfățișarea ei exterioară, îți toarnă în suflet o melancolie a vremurilor trecute. Dar s-o vizitezi înăuntru! »
Câteva articole din publicațiile periodice ale anilor ’30 prezintă o remarcabilă inițiativă particulară din București: « casa-muzeu » care aparținea soților Spandonide, importanți membri ai comunității grecești din capitală. Colecția eterogenă (artă populară, artă plastică și decorativă), ingenios dispusă în numeroasele spații ale reședinței, urmează o tendință manifestată în epocă, aceea a pasiunii colecționarilor transformată în spirit civic și datorie față de public. Mărturie a dragostei pentru cultură care unea membrii acestei familii, proiectul expozițional se înscrie în scurt timp în traseul obligatoriu al protipendadei bucureștene din perioada interbelică.
Tradiția orală a familiei Spandonide (Spandonidis), originară din Melenik (astăzi în Bulgaria, la 16 km de granița cu Grecia), situează începuturile așezării sale în Țara Românească în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe fondul escaladării conflictelor interetnice din Macedonia estică. Negustori, profesori, funcționari, descendenții stabiliți pe pământ românesc au urcat treptele sociale, devenind parte a burgheziei înstărite sau a elitei intelectuale, atât din provincie (Mizil, Râmnicu Sărat, Fierbinți Târg, Giurgiu) cât și din București. Ramura familiei, stabilită în capitală în jurul anului 1878, se va remarca în mijlocului comunității grecești mai ales prin personalitatea lui Petros (Petrache) Spandonide. Inginer agronom, cu studii făcute la Școala de Agricultură, acesta a excelat în domeniul imobiliar, deținând la finalul secolului al XIX-lea 20 de imobile în capitală, în zona bisericii grecești. Avea în grijă și câteva moșii ale familiei Mavrocordat, pe care le arenda sau cultiva.
« Petrache Spandonide a făcut parte din protipendada capitalei, locuia într-un adevărat palat, ţinea cai de rasă şi avea chiar şi un domeniu de vânătoare. Loja sa la Teatrul Naţional se învecina cu cea regală. »
Despre Constantin Spandonide, nepotul lui Petrache (nepot de frate), proprietar al „casei-muzeu” din Bulevardul Cuza, nr.10, știm că se afla la conducea societății „Țăranca” din industria lemnului, specializată în producția de mobilă și tâmplărie din lemn, articole prezentate în magazinul din Calea Victoriei, nr. 108.
Programul expozițional al reședinței introducea publicul în straturi de istorie. „Prima în care intri din balcon, după ce ai urcat cîteva trepte înguste, reprezintă o odae boerească de pe la 1700. În peretele din stânga un cămin mare, de faianță, în care iarna arde focul. Soții Spandonide trăesc în această cameră cum trăiau bil-vel-vornicii și logofeții noștri de altă dată. Un scaun de lemn scump, frumos încrustat, de culoare închisă, reprezintă moda precisă a veacului al 16-lea. » Ceramica tradițională, icoane pictate cu evlavie, țesături și broderii românești, exemple rafinate de artă plastică decorau extensiv interioarele : camera pentru musafiri, « iatacul », biroul.
Turul continua în mod inedit cu o odaie țărănească denumită „cârciuma”, în mijlocul căreia se afla o masă lungă, înconjurată de scaune și un cuptor mare din cărămidă. Nici din acest peisaj nu lipseau lăicerele, oalele de pamânt sau icoanele. Vizitatorii și musafirii erau invitați să deguste vinul (alb și roșu) din cele două butoiașe sprijinite pe o laviță.
« Mulți oaspeți de seamă au trecut prin această odăiță țărănească și s-au odihnit o clipă pe lavițele ei. Însăși M.S. Regina Maria s-a servit singură, umplându-și un păhăruț la canaua butoiașului de vin chilimbariu. Iar săptămâna trecută M. S. Regina Elisabeta, însoțită de Principesa Elisabeta de Hohenzolern a făcut o vizită, rămânând aproape două ore în casa din bulev. Cuza No. 10, interesându-se de-aproape de fiecare obiect în parte, admirând colecțiile de broderii și țesături naționale și cercetând tâlcul și rostul fiecărui lucru.”
Tot în august 1931, casa a fost vizitată de un grup format din 20 de delegate ale « Federației naționale femenine americane », aflate într-un tur în sud-estul Europei, în urma congresului internațional de la Viena. Programul vizitei din București a fost atent structurat pentru a cuprinde recepția oferită de dna Alexandrina Cantacuzino, președinta Consiliului Național al Femeilor Române, vizita la Muzeul Militar și depunerea unei jerbe de flori la mormântul Eroului Necunoscut. « …apoi au vizitat casa d-nei Spandonide unde au admirat bogata colecțiune de lucruri românești, după cari într-una din camere, așezată în chip de cârciumă românească li s-au oferit o gustare de către d-na gazdă. »
Foto: Ilustrațiunea Română Miercuri, 12 August 1931. Nr. 33 (ANUL III)
Bibliografie:
Ilustrațiunea Română Miercuri, 12 August 1931. Nr. 33 (ANUL III)
Adevărul, 12 august, Anul 44, Nr. 14604, 1931.
https://www.fundatiaspandugino.ro/istoricul-familiei-spandonide/
https://adevarul.ro/news/bucuresti/parcelarea-constantin-spandonide-1_5dabf474892c0bb0c6bd44ff/index.html
Articol scris de Alexandra Rusu, muzeograf /Casa Filipescu-Cesianu/Muzeul Municipiului Bucuresti
Io cre’, ca-s aia care au inventat mitraliera Spandau.