Studiu al organizaţiei Salvați Copiii

„Cazurile cu conținut pornografic infantil s-au dublat” 

 Un studiu al organizației Salvați Copiii arată că în 2017 au fost raportate peste 1.600 de cazuri în care a fost folosit conținut pornografic infantil, dublu față de anul precedent, cele mai multe victime având între 6 și 10 ani, existând și situații privind copii mai mici de 5 ani.

Potrivit unui studiu realizat de Salvați Copiii, 15% dintre victimele pornografiei infantile au mai puțin de 5 ani, 70% dintre cazuri sunt înregistrate la copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, iar 14% sunt adolescenți între 11 și 15 ani.

Anul trecut, un procent de 91% dintre victime au fost de sex feminin, înregistrându-se o creștere față de anul 2016, când procentul era de 57%.

Conform sursei citate, 69% dintre copii au fost martori unei situații de cyberbullying, 33% au văzut imagini cu caracter sexual online, iar 5% din minori au recunoscut că li s-a solicitat o fotografie sau un video în care să își arate părțile intime.

În 2017, au fost raportate peste 1.600 de cazuri în care a fost folosit conținut pornografic, dublu față de anul precedent când s-au înregistrat 857 de astfel de situații.

„Această creștere a numărului de cazuri raportate este un semnal că societatea a devenit conștientă de riscurile considerabile, pe termen lung, pe care le presupune expunerea unui copil la agresiunea din mediul online. Populația devine conștientă de ilegalitatea și pericolul acestui tip de conținut și vom lucra în continuare în colaborarea cu autoritățile pentru a reduce fenomenul imaginilor cu abuz sexual asupra copiilor și al datelor personale neprotejate. În același timp, noua legislație cu privire la procesarea datelor personale aduce provocări atât pentru copii, cât și pentru părinți, care vor avea nevoie de resurse și îndrumare pentru a înțelege implicațiile și aplicațiile pe care cei mici le folosesc”, a declarat președintele executiv Savați Copiii, Gabriela Alexandrescu.

Organizația colaborează de mai mulți ani cu Inspectoratul General de Poliție al României, prin care încearcă depistarea persoanelor care se folosesc de minori pentru pornografia infantilă.

„Materialele pornografice pot fi sub forma unor materiale audio-video, fotografii digitale sau scanate, desene executate manual, programe informatice dedicate și, bineînțeles, texte. Din păcate, în România, destul de întâlnite sunt acele doamne care înainte făceau video-chat, iar acum, pentru niște bani în plus, consideră că proprii lor copii le pot aduce acest venit.(…) Mai sunt și minori care își produc singuri materialele și le transmit altor persoane.(…) Skype-ul și Facebook-ul sunt cele mai des folosite căi de transmitere. Sunt mulți părinți care au copii până în 10 ani și le fac acestora conturi de Facebook, uitând să explice și la ce pericole se expun”, a precizat comisarul șef Elena Savu, șeful biroului de Investigare a Infracțiunilor de Pornografie Infantilă prin Sisteme Infomatice, IGPR.

Potrivit IGPR, anul trecut, au fost deschise peste 230 de dosare penale de pornografie infantilă, dintre care 197 au fost soluționate. S-au efectuat peste 200 de perchezitii, fiind descoperite peste 5 milioane de fișiere foto-video analizate și peste 300 de persoane au fost cercetate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. de ce nu interzice guvernul site-urile cu acest conţinut, sunt cumva pedofili prin clasa politică?

  2. 1. Din nou, statistici. Care nu dezvăluie mare lucru. Nu cunoaştem modul în care s-au realizat studiile. Poliţia se laudă cu sute de cazuri „soluţionate”… Dependentul de porno face cîţiva ani de puşcărie. Iese din cuşcă. După care îşi reia vechile metehne. De data asta însă, mai cu fereală. Ca să nu mai dea năvală peste el poliţia de moravuri. Nu ştiau gaborii că „dependentul” avea pitit, într-un cotlon numai de le ştiut, niscaiva copii ale pozulicilor pe care i le-au confiscat la percheziţie… Măcar agenţii de la FBI sînt ceva mai reţinuţi: nu intervin decît atunci cînd realmente este cazul. Mă refer la imortalizarea unor acte sexuale forţate – în care victimele nu au ajuns încă la pubertate. În rest, nu-şi pierd vremea cu fleacuri. Pornografia e o industrie care asigură cîştiguri de ordinul zecilor de miliarde de dolari. Dacă autorităţile îşi închipuie că au realizat ceva făcînd cîteva sute de razii, se înşală. Captura lor reprezintă o picătură dintr-un ocean. Adică mai nimic. Plevuşcă. Răul nu a fost încă smuls din rădăcină.

  3. 2. Un paradox: carevasăzică, e „legal” să caşti gura la copii despuiaţi, aflaţi în ştranduri, pe litoral, sau în staţiunile pentru nudişti. În schimb, de îndată i-ai pozat, eşti categorisit drept „pervers” şi devii pasibil de puşcărie. Cum vine asta?!

    Mergeţi pe plajele din Grecia, Franţa, Brazilia, sau România. Şi veţi găsi acolo copii în puţa goală, cu duiumul. De părinţii acestor copii nu se leagă poliţia; decît dacă, atenţie, îşi fotografiază propriii copii, apoi postează imaginile online. Altfel, părinţii respectivi sînt cetăţeni „onorabili”, „responsabili”, respectabili… În opinia mea ar trebui pedepsiţi TOŢI cei care îşi îndeamnă odraslele la „expunere indecentă” – sub diverse pretexte. La fel ca la islamişti!

    Poliţia ar trebui să-i identifice pe cei care PRODUC conţinut ilegal. Pe ăia să-i aresteze, şi să le desfiinţeze „făbricuţele” de pornografie; nu pe nu’ş-ce amărîţi care n-au făcut decît să-şi satisfacă curiozitatea. Problema tragerii răspundere este veche: pedepsim prostituata? Sau pedepsim „clientul”? E vinovată cine oferă? Sau e vinovat cine cumpără? E de vină cine se expune? Sau e de vină cine stă şi cască gura?

  4. 3. Faceţi un INTRANET naţional, la fel ca în Iran. Şi aproape că nici nu va mai fi nevoie de supravegherea reţelei. Deoarece va fi cu neputinţă să mai descarci fişiere cu conţinut ilegal. În plus, internauţii vor avea avantajul că vor scăpa, definitiv, de ameninţări informatice. (Programele de securitate informatică au un consum destul de ridicat de resurse de calcul. Plus că ele costă, şi nu puţin.) Tinerii vor naviga liniştiţi pe „apele” Internetului. Iar părinţii, la rîndul lor, nu vor mai sta cu frica în sîn, că „dacă vede ăla micu’ ce nu trebuie?!”. Cu un Intranet controlat de poliţie, SIGUR nu va mai vedea ce nu trebuie.

    Însă asta presupune să înceteze „discriminarea” legată de vîrsta de la care îţi este îngăduit să pozezi nud. La 14 ani nu e voie. În schimb la 18 ani, gata, automat e voie. Vi se pare normal?! Ori desfiinţăm integral imoralitatea, ori ne lăsăm păgubaşi. Identificaţi Producătorii de conţinut ilegal! Şi trageţi-i la răspundere. Pe toţi, fără excepţie. Astfel, pe cale de consecinţă, consumatorii de atare conţinut vor dispărea automat. Sau, se vor refugia pe plaje. Unde îşi pot da frîu liber fanteziilor erotice. Căci stimulente vizuale, la discreţie, există din abundenţă. Mulţumită părinţilor iresponsabili.

  5. 4. Pe de altă parte, cînd vine vorba despre anumite persoane, din categoria acelora chemate să se ocupe de protecţia copilului, persoane „cu relaţii sus-puse”, autorităţile, în cele din urmă, se fac că plouă. Exemplu:

    – „Directorul DGASPC Neamț în conflict de interese penal”
    http://zch.ro/directorul-dgaspc-neamt-in-conflict-de-interese-penal/

    Citez din articol:
    „Agenţia Naţională de Integritate informează că a constatat existența indiciilor privind posibila încălcare a regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către PĂVĂLUȚĂ CRISTINA, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, și explică și de ce (…)”.

  6. 5. După cum reiese din mass-media din Provincie, activitatea DGASPC Neamţ este minată de ineficienţă, de scandaluri, şi de neimplicare. În anumite situaţii, oamenii legii „nu mişcă-n front”. Refuză să intervină. Iată un exemplu notoriu:

    – „Fetițe cu dizabilități, abuzate sexual, violate și chiuretate la Neamț”
    http://www.ziarpiatraneamt.ro/fetite-cu-dizabilitati-abuzate-sexual-violate-si-chiuretate-la-neamt

    Citez din articolul de mai sus:
    „Multe dintre actele sexuale la care sunt supuse minorele cu dizabilități, instituționalizate, din Neamț, rămân necunoscute, deoarece multe dintre acestea sunt sub tratamente anticoncepționale obligatorii, situația [lor] fiind arhicunoscută, dar tolerată.”

    Deci poliţia se bate mîndră cu pumnul, în pieptu-i de aramă, cum că a strîns nişte inofensivi colecţionari de pozulici. Dar cînd vine vorba despre orgiile cu minore, refuză să se implice. Oare de ce? Nici de politicienii care au relaţii intime cu minore nu (prea) se ating. Au apărut nenumărate dezvăluiri în presă pe această temă. Aşa că nu mai insist. În orice caz, straşnică poliţie mai avem. Stă toată ziua la pîndă şi prinde indivizi care adună hîrtii cu desene porno. Asta da preocupare demnă de un om al legii.-

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.