Ce înseamnă „proiectul de ţară al României” în viziunea unui europarlamentar PSD

Proiectul de ţară al României ar trebui axat pe legi organice, care să nu fie schimbate după fiecare rundă de alegeri, a declarat la RFI de europarlamentarul PSD Victor Boştinaru. Preşedintele Klaus Iohannis spunea luni după consultările de la Cotroceni în contextul Brexit că toate partidele au fost de acord să participe la elaborarea proiectului de ţară al României.
Victor Boştinaru consideră că România a pierdut mult timp în ultimii ani. „Aş avea o remarcă acidă la adresa noastră ca naţiune şi a guvernanţilor noştri. A spune în 2016 că ţara noastră n-avea un proiect de ţară şi că a mers pe pilot automat atât ca membră a NATO, cât şi a Uniunii Europene este puţin straniu, dar este dovada cât de mult timp am pierdut şi ne-am irosit energiile în lupte fratricide”, a declarat europarlamentarul.

Întrebat ce ar trebui să conţină proiectul de ţară, acesta a spus: „Cred că România trebuie să-şi propună în primul rând un program pe termen lung de infrastructură strategică, de reindustrializare sau favorizare a unui anume tip de economie, ţinând cont de resursa de finanţare europeană, de transformare a capacităţii agriculturii de a înceta să fie doar furnizor de materii prime, ci progresiv să devină şi un procesator în industria alimentară şi nu în ultimul rând, capacitatea României de a participa proactiv, nu reactiv, la dezbaterea europeană şi aducerea dezbaterii europene acasă, în politicile cotidiene, acolo unde frivolul şi manifestările ca în piaţă par a fi mai degrabă regula şi nu excepţia”.

Victor Boştinaru crede că „această strategie de ţară ar trebui să fie axată pe adoptarea unor legi cu valoare organică sau putem chiar (avansa) ideea creşterii pragului la două treimi din totalul celor două Camere reunite în domenii cheie, precum infrastructura strategică, precum cadrul financiar multianual şi nevoia alocării resurselor în sectoarele convenite ca fiind strategice, reforma administraţiei, profesionalizarea şi stabilizarea ei, un mecanism instituţionalizat performant de absorbţie a fondurilor europene şi sistemul de recrutare-promovare în administraţia publică, astfel încât ele să nu fie subiectul schimbărilor politice”. „Cel mai adesea, la noi, strategiile durează până la primul ciclu politic, până la primele alegeri, după care fiecare redescoperă America sau apa caldă. De aceea, ar trebui ca aceste legi să constrângă, pentru că altfel, declaraţii frumoase… România e plină de declaraţii frumoase după ’90, ele n-au fost puse în practică”, a mai declarat acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.