corespondență din Praga de Gabriel Jivănescu
«Dacă scăpăm, mare lucru…» Acest gând nerostit ne marchează existenţa cotidiană, cu precizarea că, oameni fiind şi „vânători de fericire“, ne-ar plăcea nu numai să scăpăm cu viaţă, dar să rămânem şi neinfectaţi de nCoV, şi cu locurile de muncă intacte şi, la nivel global, neafectaţi de o criză mondială, economică şi socială, pe termen lung.
Deja, la 9 octombrie, se trecuse de pragul de 100.000 de bolnavi, pentru o populaţie de circa 10,7 milioane de locuitori. Dar ştirea din dimineaţa zilei de 10 octombrie, conform căreia, în Republica Cehă, au fost raportate 8.618 de noi cazuri COVID-19 de către autorităţile sanitare din această ţară a constituit, realmente, „o bombă“. Extrapolând la populaţiile estimate ale României, ori Germaniei, ar fi reieşit, pentru cele două ţări, nu mai puţin de 15.000 de noi îmbolnăviri pentru România, respectiv circa 70.000 – în cazul Germaniei, cu mult peste datele oficiale din aceeaşi zi. Tot atunci, în Cehia, dat fiind că noile cazuri veneau după efectuarea a numai 17.188 de teste, rata incredibilă de un nou bolnav la două testări, a fost de natură să zdruncine serios încrederea în ziua de mâine, readucând în prim-plan pitoreştile interpretări ale specialiştilor în numerologie.
Această medie a „eficacităţii“ în operaţiunea de testare nu este singurul indicator ce situează Republica Cehă pe primul loc în Europa. Mult mai preocupant este cel al proporţiei de infectaţi la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni, care a depăşit, în acea zi, valoarea de 450 de persoane. După cele 4.635 de îmbolnăviri înregistrate duminică (zi în care în spaţiul EU/EEA&UK se atinsese cota de patru milioane, de la debutul pandemiei) şi după cele 3.104 raportate luni, 12 octombrie, în ultimele 14 zile, au fost identificate 52.526 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, ceea ce a făcut ca indicatorul numărului de bolnavi din ultimele două săptămâni pentru suta de mii de locuitori să fie de peste 500. Insă Cehia nu stă la fel de rău în „clasamentul“ proporţiei celor îmbolnăviţi în total (inclusiv cei vindecaţi), valoarea acesteia sărind astăzi de 1% (spre deosebire de peste 2% în Muntenegru, ţară aflată în capul listei). Nici rata mortalităţii globale nu e înfiorătoare, dar pentru ultimele 14 zile este alarmantă, atingând cota Spaniei, cea mai ridicată, de care se apropie şi România.
Această situaţie pare a fi scăpată de sub control, deşi factorul R al multiplicării efective a virusului era pe la valoarea liniştitoare de 1 la începutul noii perioade de criză (pentru a ajunge, în prezent spre 1,6). In acest scurt interval, s-au identificat la fel de mulţi bolnavi ca în jumătatea de an precedentă (pe 27 martie, la nici o lună după înregistrarea primului caz, se atinsese pragul de două mii de bolnavi). Atunci, la nici 300 de noi îmbolnăviri raportate zilnic, Cehia îţi închisese graniţele de două săptămâni, ţara fiind, practic, în lockdown. In acest moment, perspectiva pare a fi cu totul alta: producţia materială trebuie să nu-şi piardă ritmul recuperării din vară, doar şcolile fiind într-o vacanţă de toamnă extinsă pentru zece zile, liceele şi facultăţile – on-line, iar activităţile de entertainment – anulate, în cazul celor culturale sau reduse la minim, pentru cele sportive.
Toate aceste date ar putea fi privite drept superflue, dacă nu ar reieşi un oarece mesaj vis-a-vis de situaţia din România. Este interesant de relevat că, acum nici o lună, epidemiologul Prymula, şef al grupului guvernamental de lucru, devenit, între timp, ministru al Sănătăţii, averizase că s-ar putea ajunge şi la 2.000, chiar 4.000 de îmbolnăviri pe zi, în condiţiile în care, la acea dată, nu era nici o solicitare extremă a sistemului sanitar, fiind circa 300 de persoane spitalizate (actualmente – 2.106, aceasta fiind evoluţia cu adevărat îngrijorătoare), şi nici o urgenţă în privinţa stocurilor de medicamente. Oricât s-ar căzni specialiştii, nu se poate identifica o cauză certă a acestui puseu al celui de-al doilea val de infectări. A fost doar mai frig decât în majoritatea regiunilor Europei (temperaturi cu 10-12 °C mai mici decât în sudul României), în timp ce s-a putut constata doar o uşoară relaxare a atitudinii celei mai mari părţi a populaţiei, atât în ceea ce priveşte portul măştilor în spaţiile deschise, unde nu erau obligatorii, cât şi în respectarea măsurilor de distanţare fizică – cam peste tot. Pentru un observator extern, nimic nu lăsa să se întrevadă explozia numărului de cazuri din ultima decadă, cu excepţia grupurilor de tineri, în special liceeni, care păreau a se manifesta în spiritul rebel specific vârstei (şi naţiei).
România ar putea trece printr-o criză analoagă dacă se vor întruni aceleaşi condiţii ca în Cehia, în primul rând – răcirea accentuată a vremii, considerându-se că măsurile de trasare epidemiologică şi de carantinare vor fi riguros respectate (ceea ce nu a fost cazul, de exemplu, în Statele Unite, unde foarte mulţi dintre cei testaţi pozitiv cu nCoV şi-au continuat bine merci activităţile de grup şi social-economice fără restricţii). Avertismentul lansat acum două zile de dl.Arafat e de luat în seamă, fiind de aceeaşi natură celui lansat la Praga cu circa zece zile înaintea declanşării „nebuniei “ în care se zbate Cehia în prezent.
Chiar pe acest [sperăm!] vârf al valului doi, în Republica Cehă au avut loc alegerile (numite de o parte a presei „anti-alegeri“) pentru noile consilii regionale şi pentru reînnoirea unei treimi dintre cele 81 de mandate ale Senatului. Pentru acest scrutin legislativ, s-a organizat un al doilea tur în zilele de 9 şi 10 octombrie, în 26 de circumscripţii, din primul tur fiind adjudecat un singur loc de senator, în fapt o realegere. Aparte de acesta, pentru cele 26 disputate în turul II, alţi 12 candidaţi s-au prezentat pentru a fi realeşi, dar numai jumătate dintre ei au reuşit acest lucru.
Deşi se poate specula mult, e aproape sigur că recrudescenţa coronavirusului nu a fost cauzată de desfăşurarea alegerilor. S-au organizat inclusiv 44 de secţii de votare din automobile, la nivelul marilor oraşe, al reşedinţelor regionale şi în alte localităţi, pentru cele aproape 14.000 de persoane aflate în carantină. Dintre acestea, la primul tur, şi-au exercitat dreptul de vot drive-in anticipat (miercurea şi joia) doar 3.672 de persoane, majoritatea în regiunea centrală, având reşedinţa la Praga. La turul II, au participat mult mai puţini votanţi din maşină, într-un mare oraş – chiar nici unul.
La alegerile regionale, câştigător ar putea fi considerat partidul premierului Babiš, ce s-a clasat pe primul loc în 10 dintre cele 13 regiuni ale Cehiei. Insă, acolo unde a câştigat, scorul partidului ANO nu a fost unul entuziasmant: între 18,12 şi 19,76% – în cinci regiuni, între 22,50 şi 27.01% – în alte patru regiuni şi doar într-o singură regiune peste 30%. Acolo s-a înregistrat cel mai mare procentaj obţinut de vreun partid politic la nivelul unei singure regiuni: 30,24%. Nici o altă formaţiune ori alianţă nu a obţinut în vreo regiune mai mult de 20% din voturi, cu excepţia a două grupări regionale (dintre care una a polarizat chiar 38,57% din sufragiile locale), ceea ce i-a permis lui Babiš sa susţină că partidul său a căştigat aceste alegeri. La scara întregii ţări (fără Praga, unde nu s-au organizat decât alegeri pentru Senat în doar trei circumscripţii), partidul premierului Babiš (al cărui guvern e susţinut, inclusiv cu membri, de stânga – social-democraţii şi comuniştii), a obţinut 21,82% din totalul voturilor exprimate pentru consiliile regionale, la o rată de participare la vot de 37,95%. Cu rezultatele anemice ale partenerilor din guvernul central, partidului ANO îi va fi greu să alcătuiască acele coaliţii pe plan local fără de care nu va putea controla consiliile regionale
In timp ce susţin guvernul condus de al doilea cel mai bogat om din ţară, ale cărui active au fost estimate recent la 101,5 miliarde Kč (coroana cehă, extrem de volatilă în ultimul an, a variat în ecartul 25-27 CZK / EUR), partidele de stânga din Cehia sunt în degringoladă. Cu un electorat refugiat în absenteism şi înclinat, inerent, spre populism, ele se apropie de „modelul polonez – 2,22%“ (după procentajul obţinut de candidatul socialist-liberal Biedroń, la alegerile prezidenţiale din vară). În favoarea ČSSD şi a KSČM [partidul comuniştilor, atât de neinspirat denumit, „din Boemia şi Moravia“, parcă pentru a evoca vremurile protectoratului german din anii 1939-45], au votat 4,92% (chiar un pic mai mult prin două două alianţe la nivel regional) şi, respectiv, 4,75% dintre electori. Aceste valori tind să plaseze cele două partide tradiţionale sub pragul electoral de 5% la alegerile programate anul viitor pentru Camera Deputaţilor, deşi acum deţin 14 şi, respectiv, 15 mandate, suficiente pentru a sprijini partidul ANO al lui Babiš, care are 78 de mandate (din totalul de 200). In urmă cu zece ani, toate cele 13 consilii regionale din ţară erau dominate categoric de Partidul Social-Democrat [ČSSD], care îşi asigurase şi poziţiile de hejtman, adică de preşedinte al consiliului, peste tot.
In acest an, la Senat, comuniştii nu au pierdut nimic, căci nu aveau nici un mandat, în timp ce social-democraţii (care deţineau majoritatea în urmă cu doar câţiva ani) au pierdut totul: rămân cu un număr de mandate cu care nu-şi vor putea menţine propriul club senatorial (3 faţă de minimul de 5). Nu au fost în stare să recâştige nici unul dintre cele zece mandate anterioare puse la bătaie, deşi patru candidaţi (dintre care doi în faţa realegerii) au reuşit să acceadă în turul II.
Una peste alta, formaţiunea Primarii & Independenţii [STAN] alături de Partidul Democratic Civic [ODS], care s-a prezentat în faţa alegătorilor cu sloganul «Vom pune iarăşi Cehia pe picioare! » şi-au adjudecat cele mai multe locuri în Senat după alegerile încheiate sâmbătă – 17 (11+6). Mai mult decât atât, Miloš Vystrčíl, şeful actual al Senatului, din partea ODS, care a iscat o controversă majoră prin vizita recentă în Taiwan, unde a fost însoţit de primarul Pragăi (membru al formaţiunii Piraţii) şi de o numeroasă delegaţie, îşi va putea păstra poziţia, dacă nu intervin alte obligaţii legate de angajamente faţă de alte partide de opoziţie. In acest moment, ODS deţine 18 mandate, faţă de cele 19 ale STAN şi numai 5 ale partidului ANO.
Senatul Cehiei, care nu poate fi dizolvat şi care deţine un rol esenţial în politica externă a ţării, se situează ferm pe poziţia contrară oricărei revizuiri constituţionale ori a sistemului electoral care ar favoriza un singur partid, cum ar fi tentaţia premierului Babiš de a se extinde scrutinul uninominal şi la nivelul camerei inferioare. In cazul legilor ordinare respinse de Senat, reconfirmarea în Camera Deputaţilor are nevoie de o majoritate favorabilă calificată de 101 voturi.
Printre cei ce au candidat pentru un mandat de senator din partea partidului TOP 09, controlat până nu demult de prinţul Karel Schwarzenberg VII, s-a numărat şi o personalitate fascinantă: Michael Žantovský. Acesta a fost unul dintre prietenii lui Václav Havel. In perioada când cel ce avea să devină simbolul democraţiei din Cehia (şi Slovacia) făcea puşcărie politică, în primele luni ale anului 1989, era corespondent al agenţiei Reuters la Praga, fiind prezent în grupul restrâns de persoane care l-au întâmpinat pe Havel la eliberarea din detenţie, la poarta asprei închisori din cartierul praghez Pankrác. In timpul primelor două mandate ale lui Havel (1989-1992) i-a fost cel mai apropiat colaborator, ca purtător de cuvânt, secretar de presă şi consilier. Diferenţele de viziune asupra sprijinului politic necesar continuării reformelor, pe calea inaugurată în primăvara anului 1990, l-au făcut să demisioneze din funcţii, întrucât dorea crearea unei forţe politice, a unui partid, în ultimă instanţă, captive preşedintelui şi prin care acesta să controleze legislativul (pe modelul instituţionalizat, în ultimele decenii, în Franţa), pe când Havel s-a opus unei asemenea evoluţii.
Žantovský a devenit, astfel, ambasador la Washington, apoi în Israel şi la Londra, cu anii 1996-2002 petrecuţi ca senator de Praga, când a fost unul dintre iniţiatorii legii adoptate în 1999 vizând liberul acces la dosarele de informaţii ale temutului serviciu de securitate StB din perioada comunistă. Afiliat Institutului Aspen şi preşedinte al secţiei acestuia de la Praga, devenit, din 2015, director al Bibliotecii Havel, Michael Žantovský a revenit recent în prim-plan. Acum zece zile a obţinut 39,63% în primul tur al alegerilor pentru Senat, în circumscripţia electorală (incluzând unul dintre sectoarele rezidenţiale din Praga şi o suburbie la fel de chic) unde învinsese în urmă cu douăzeci şi patru de ani. De această dată, candidând cu susţinerea a trei partide de dreapta coalizate local, el a reuşit să-l învingă pe candidatul guvernului, fost ministru al Sănătăţii şi fost director al celei mai mari clinici universitare pragheze, clasat pe locul 3 şi exclus, astfel, de la turul al doilea.
Deranjul a fost atât de mare, încât preşedintele Zeman le-a comunicat principalelor posturi TV din ţară, convocate la reşedinţa prezidenţială de vară de la Lany (al cărei castel se vizitează în interior doar la 6-7 ani, stându-se la coadă din zori, preţ de câteva ceasuri), că nu se va prezenta la vot pentru cel de-al doilea tur de scrutin, nedorind să-i dea lui Žantovský «sărutul morţii», deşi îl consideră mai indicat decât pe senatorul în funcţie cu care se înfrunta în turul II. Totul părea în regulă pentru Žantovský, mai ales că în primul tur obţinuse cel mai mare număr de voturi în favoarea unui candidat înregistrat în toate cele 27 de circumscripţii în care s-au desfăşurat alegerile pentru Senat la 2 şi 3 octombrie: 15.929.
Numai că, prin tradiţie, la turul II, rata participării este mult mai redusă faţă de turul I, în general cu 30-40%. Pe fondul evoluţiei alarmante a pandemiei între cele două tururi de scrutin, şi în circumscripţia Praga 5 prezenţa la vot a scăzut de la 38,88% la 25,48%, pe plan naţional fiind de doar 16,74%. Intr-o circumscripţie din Silezia, zonă minieră afectată, în vară, de o incidenţă a bolii extrem de ridicată, participarea la turul al doilea a fost de doar 7,72%. Acolo a fost ales un senator cu doar 3.412 voturi, în timp ce contracandidatul său, senatorul ce-şi apăra mandatul, a obţinut cu 84 de voturi mai puţin.
La Praga 5, în timp ce senatorul Láska (jurist şi fost responsabil al Transparency International) a reuşit să-şi mobilizeze alegătorii unei largi coaliţii nu întregime de factură anti-sistem şi anti-establishment într-o măsură mai însemnată, obţinând doar cu circa 700 de voturi mai puţin decât la primul tur, lui Žantovský i-au lipsit aproape 4.000 de voturi din cele circa 16.000 primite în turul I. Aşa se face că Láska şi-a reînnoit mandatul de senator cu 14.333 de voturi, în timp ce pentru Žantovský votaseră 15.929 de persoane cu doar o săptămână mai devreme.
N-aş fi scris aceste rânduri dacă soţia mea nu mi-ar fi dăruit, acum câteva zile (drept compensaţie pentru interdicţia de a mai intra în librării), o carte de-a dreptul excepţională, al cărei autor este Michael Žantovský: „Havel. A Life“, prima ediţie publicată în Marea Britanie, în 2015. [Ulterior a fost tipărită şi în alte ţări, fiind tradusă şi în cehă.]
Ca prin miracol, am deschis-o exact la pagina 271, în care ni se relatează primul contact direct al lui Havel cu Gorbaciov, în urma căruia a scris, după modelul consacrat în hagiografia comunistă („Convorbiri cu Lenin“, apoi cu Stalin, Molotov sau Hruşciov, etc), eseul „Intâlnire cu Gorbaciov“. Liderul sovietic venise la Praga, în aprilie 1987 (avea să facă o vizită şi la Bucureşti, după o lună), fără a provoca schimbări spectaculoase la nivelul conducerii politice a Cehoslovaciei, care s-au produs mai mult ca un reflex anti-perestroika abia la sfârşitul anului, când Gustáv Husák i-a lăsat locul lui Miloš Jakeš [decedat în această vară, la aproape 98 de ani].
Havel, care ieşise să-şi plimbe câinele pe malul Vltavei, observând agitaţia din faţa Teatrului Naţional, a avut ocazia unui schimb de priviri cu Gorbaciov, din care a rezultat o introspecţie profundă a atitudinii sale din momentul respectiv.
La acea dată, el era deja un disident cunoscut pe plan internaţional, dăduse câteva interviuri presei occidentale, aşa încât, după puţin timp, Havel a scris „Purcelul“, sub forma unui interviu în care relatează cum s-a luptat să facă rost de un porc [se vede că lucrurile nu difereau prea mult de România], pentru a-l oferi soţiei sale şi cercului acesteia de prieteni, în vederea unui ospăţ. După ce povesteşte peripeţiile de la ţară şi cum s-a considerat uşor manipulat, dar nu în sensul în care erai privit cu suspiciune dacă nimereai în vreun sat din România tocmai când conjuraţia locală, de conivenţă cu veterinarul, primarul sau alte autorităţi, sacrifica un viţel pentru a nu-l condamna pe proprietar să-l hrănească până când va fi fost crescut, spre a fi colectat „la stat“ pe un preţ de nimic, Havel îşi încheie imaginarul interviu după ce i se adresează întrebarea: «Ce credeţi despre domnul Gorbaciov?». La care, conform versiunii în limba engleză din cartea lui Žantovský, el răspunde:”Fuck you!”
Acesta a fost spiritul lui Václav Havel, pe care unul dintre apropiaţii săi nu l-a putut impune, acum câteva zile, pe fondul vicisitudinilor de moment dictate de pandemie, în faţa unui spirit de frondă mai bine organizat şi mai eficient în parada sa. Dacă mulţi tind să se delimiteze de moştenirea lui Havel, să uite de el şi de cei ce i-au sprijinit acţiunea politică, e bine că măcar mai au ocazia să-şi amintească de numele său atunci când trec prin principala poartă aeriană a Cehiei – Aeroportul Internaţional „Václav Havel “. Când va mai fi larg deschis…
G.S.Jivănescu 12 octombrie 2020
Apropo, pentru ca tot e vorba de cehia, am vazut autocare doar din Republica Moldova cu tabla Chisinau-Cehia si nu Romania-Cehia.
Chiar ne interesează atăt de mult Cehia încât să ne pierdem vreame cu nenumărate pagini care disecă situația?