CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (19)

Formau o pereche ciudată cei doi, mai ales că se manifestau atât de diferit în cele mai diverse prilejuri: la operă, la recepţiile oficiale, în intimitatea împărătesei, pe stradă. Şi costumaţia le contrasta puternic: Olobrado întotdeauna îmbrăcat sclipitor, fie că purta uniforma de colonel plină de fireturi şi de decoraţii, fie că avea pe el un costum civil, în vreme ce Lavine n-a fost văzut niciodată decât în haina neagră de preot, o robă curată dar ponosită, parcă aceeaşi de ani şi ani de zile. Şi în cabinetul ministrului, diatribele marchizului au fost de neoprit, vocea putându-i fi recepţionată distinct până în anticameră, nimeni neapucând să răspundă la teatralele sale întrebări retorice. Şi n-a putut fi oprit până când preotul, pe un tonul său aproape şoptit, a întrebat¹:

– Domnule ministru, domnia voastră ştie cine a fost Edward Somerset, marchiz de Worcester, cel drept care s-a dat individul interogat de poliţiştii comisarului principal Drouot? (Era o intervenţie tipică pentru doctorul Lavine: în ciuda aparentei sale spontaneităţi, el îşi pregătea în amănunte fiecare spusă. Aşa că a cheltuit mai multe ore la Biblioteca Naţională, în vreme ce Olobrado şi-a petrecut dimineaţa la croitor.)

– Ce importanţă are?! Tâmpitul acesta de comisar l-a identificat ca fiind… că a fost cineva de acum trei veacuri!

– Acum două veacuri, l-a corectat Lavine. Olobrado a vrut să dea drumul unei noi cascade gălăgioase de cuvinte, dar preotul – probabil singura forţă din lume capabilă de a-l opri -, i-a tăiat elenul. Are importanţă! Dacă bietul comisar a putut să afle câte ceva despre Edward Somerset, n-avem voie să ignorăm nici noi asemenea informaţii, de vrem să elucidăm cazul. Edward Somerset a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni pe care i-a avut atunci Anglia. Poate cel mai bogat. Ruinele cetăţii de la Glamorgan o arată din plin. A fost bogat, inteligent, loial monarhului şi… şi un extrem de prost strateg. Toate astea l-au făcut să-l finanţeze cu sume uriaşe pe nefericitul rege Carol I, cel ce va sfârşi pe eşafod. Şi Somerset ar fi putut avea aceeaşi soartă, însă a scăpat doar cu prizonieratul în Turnul Londrei. Şi nici după restaurare nu i s-au prea mai recunoscut titlurile. Însă a fost un om hotărât şi foarte inteligent. Ministrul tuşi discret: decât să asculte poveştile astea, avea şi lucruri mult mai importante de făcut. O clipă, doar: după eliberarea din închisoare – de bănuit că datorită intervenţiei lui Cromwell însuşi, principalul beneficiar al confiscării uriaşei averi a marchizului de Worcester -, acesta, după intervenţiile dezastruoase în favoarea regelui, s-a întors la pasiunea sa – inventica. În 1663, a publicat o cărţulie intitulată „Secolul invenţiilor”, „Century of Inventions”. Acolo se află, într-adevăr, printre altele, şi o instalaţie bazată pe forţa aburilor. Edward Somerset a fost în vremurile tulburi ale războaielor civile din Anglia ceea ce a fost Leonardo da Vinci, cu un veac şi jumătate înaintea sa, în Italia şi în Franţa.

– A şi pictat?

„Ministrul acesta nu este decât un tâmpit!” i s-a confirmat preotului. Cu atât mai bine…

– A desenat extrem de corect schiţele invenţiilor sale. Citind lista persoanelor identificate de oamenii lui Drouot, în dreptul mai multor nume luate din declaraţii şi din actele personale se află şi ceea ce au declarat noaptea – şi nu dimineaţa – că ar fi fiecare dintre ei. Adică nu fiecare: doar şase indivizi şi-au atribuit alte identităţi. Lavine citi de pe o foaie: „Farmacistul Frassart Jean Louis – Edward Somerset, marchiz de Worcester; avocatul de Place Remi Bertrand – James Butler, primul duce de Ormonde; contesa Adelaide Marie Augustine Louise de Cabral – Margaret O’Brien, daughter of the Earl of Thomond; Stan Georges Paul, docher (! Lavine a scăpat un fluierat uşor !) – nunţiul apostolic Giovanni Batista Rinuccini şi, desigur, R. însuşi – Leonardo da Vinci. Într-o primă fază, celelalte persoane interogate au susţinut şi ele aceste identităţi ale tovarăşilor lor. Comisarul dumneavoastră este un om conştiincios, păcat că va trebui să scăpaţi de el! (Ministrul, căruia conştiinciosul şi atât de prudentul Drouot nu-i era antipatic, îşi notă în gând că va trebui să-l dea afară. Ceea ce a şi dispus a doua zi.) Ce observaţi de aici? Că dispunem de nişte nume reale, atestate istoric şi toate, cu excepţia lui Leonardo da Vinci, nu numai contemporane între ele, ci având legături strânse unele cu celelalte. Şi mai avem şi remarca lui Frassart – Edward Somerset cum că a fost aşteptată în seara aceea şi majestatea sa Regele Carol I, care nu se ştia din ce motiv nu s-a putut prezenta, în ciuda multelor strigări care s-au făcut. (Pe ministru, discursul lui Lavine l-a depăşit total. „De obicei, şi-a spus el, preotul vorbeşte mult mai limpede, n-ai cum să nu-l urmăreşti cu atenţie, dar acum…”) Asta ar fi una, a continuat Lavine. Acum, să ne întoarcem puţin la instalaţia cu aburi, acel strămoş al locomotivei! „Century of Inventions” a fost reţinută mai mult pentru acest capitol, dar sunt acolo şi destule alte idei şi invenţii, schiţe şi calcule preluate „în mod independent”, cum se spune, de alţii, cu mult mai târziu. Aşadar, să rămânem doar la maşina cu aburi: când Heron din Alexandria, pe vremea Mântuitorului nostru, Isus Cristos, a născocit aeolipile, prima maşină cu aburi de care ştim – dacă nu-l luăm în considerare şi pe Arhimede -, schiţele sale au fost extrem de asemănătoare cu cele ale lui Edward Somerset din veacul al XVII-lea. Iar, acum o sută de ani, rusul Polzunov ne-a lăsat şi el desene la fel de asemănătoare. Nu ştim dacă Somerset sau Polzunov au avut cunoştinţă de schiţele lui Heron. Mai degrabă nu. Şi nici dacă Thomas Newcomen şi, apoi, James Watt s-au inspirat din lucrările predecesorilor lor. Dar de unde similitudini atât de de netăgăduit? (Ministrul se gândea la ale lui. Aşa că a apucat să-şi analizeze şi propria stare de moment. Şi astfel îşi aminti că intestinele nu-i dădeau pace. Chiar mai mult decât de obicei. Conştientiză că se simţea rău. Şi pe cât se analiza mai atent, cu atât descoperea mai multe neplăceri. Ar fi trebuit să viziteze toaleta, dar nu-i putea părăsi pe cei doi oaspeţi atât de influenţi.)

Noroc doar că nici ministrul nu era de ieri de alaltăieri. Sub tăblia biroului avea un buton cu care putea semnaliza nebăgat de seamă cu şeful de cabinet. Aşa că i-a transmis funcţionarului să intre, să se scuze şi să-i comunice ceva la ureche. Ceea ce s-a şi întâmplat prompt. Ministrul s-a ridicat agitat, scuzându-se la cei doi oaspeţi de seamă: evenimente urgente îl obligă să se prezinte imediat la guvern. Cu mutra sa de ober, şeful de cabinet a venit prompt, însă ministrul n-a mai putut nici să-şi conducă oaspeţii, livid, alb ca varul, ţâşni pe lângă ei şi fugi spre baie.

Doctorul Lavine n-a fost prea deranjat că excursul său a fost întrerupt atât de brusc. În fond, el n-a făcut în faţa ministrului decât să-şi formuleze cu voce tare editorialul pentru Iad şi rai. Editorial ce a şi apărut în numărul următor. Unde preotul deplângea „atât de regretabila abolire a autorităţii Sfântului Oficiu”! Ceea ce se întâmpla în Parisul anului 1868, în plin centrul urbei, pe Avenue d’Eylau, ar fi fost un subiect tipic pentru Inchiziţie şi nu s-ar fi putut finaliza decât cu rugul pe care sfârşeau vrăjitoarele şi vrăjitorii. „Căci ce e aşa-numitul <Le Group>, îşi argumenta Lavine vorbele, ce altceva decât o adunătură periculoasă, extrem de bine pregătită, intenţionând să schimbe ordinea de drept, folosindu-se de mijloace oculte? Acei indivizi, total străini de interesele Franţei, asemenea pilduitorului şarpe ascuns la sân, proveniţi conducătorii lor atât din tradiţia diabolică iudeo-masonică, cât şi agenţi a unor puteri străine, au o putere neîngrădită datorită uneltelor lor misterioase, senzaţionaliste. Folosindu-se de transmutarea sufletelor – metempsihoza nefiind tăgăduită nici de Biserică -, ei practică într-o cvasi-legalitate tehnici cu ajutorul cărora insinuează în simpatizanţii lor convingeri care fac din aceştia fanatici ai ţelurilor criminale. Aşa că se pun două probleme, pe care unii miniştrii mult prea îngăduitori² vor trebui să le gestioneze cu cea mai mare asprime: unu – să verifice în amănunţime rolul istoric al personajelor chemate la întâlnirile acestor adevărate sabaturi ale vrăjitoarelor şi doi – să verifice la fel de atent şi pe cei ce iau parte la adunările secrete şi atât de exclusive. În privinţa punctului unu, este evident că oficialităţile nici nu sunt interesate şi nici nu au pregătirea necesară pentru a afla despre ce este vorba. La descinderea din noaptea de 22 spre 23 aprilie, a fost identificat un număr de douăzeci şi trei persoane care au intrat în clădire şi n-au fost găsite decât şaptesprezece – opt bărbaţi şi nouă femei! Ceea ce denotă o gravă şi de neiertat eroare a anchetei! Unde au dispărut celelalte şase persoane, trei bărbaţi şi trei femei? Unde? După informaţiile noastre, vinovat de această neglijenţă crasă a fost găsit comisarul principal Drouot, motiv pentru care a şi fost destituit. Dată fiind gravitatea cazului, considerăm că simpla destituire nu ajunge! Din surse din interiorul poliţiei, am aflat drept cine se dădeau suspecţii, personaje extrem de bine alese de către conjuraţi! Da, de către conjuraţi! Căci aici am ajuns: cum pot fi altfel numiţi nişte indivizi care se întâlnesc în diferite locuri conspirative pe ascuns, care îşi racolează membrii în urma unor studieri detailate a celor pe care să-i atragă şi să-i facă sclavi lipsiţi de voinţă în mâinile lor? Vom reveni în ediţiile viitoare cu amănunte despre acel Edward Somerset din veacul al XVII-lea, cel în jurul căruia se învârte vechiul laţ cu care să fie prinşi contemporanii noştri. Nu există o mai mare putere de a înşela decât folosirea unor date atestabile utilizate în scopurile dorite de manipulator. Căci nu te prea îndoieşti de ceva dacă eşti trimis să consulţi surse ştiinţifice doveditoare. Pe Edward Somerset, al doilea Marchiz de Worcester, cunoscut şi drept Lordul Herbert of Ragland, poate să-l găsească oricine în orice enciclopedie. Chiar şi în Larousse.”

Subiectul a fost parţial întrerupt în următoarele numere din Rai şi iad, întrucât la Paris mai erau şi alte persoane cu capacitatea de a sta de vorbă cu morţii, iar tânăra Mary Marschall şi, mai ales, Florence Marryat, fiica unui autor prolific, s-au regăsit şi ele în diatribele preotului. Se pare că acesta a avut fler: Florence Marryat (viitoarea Ross-Church şi Lean) a devenit, cu timpul, un personaj extrem de popular, cartea ei din 1891, There Is No Death, va deveni, pentru decenii, unul dintre volumele cele mai vândute în Europa şi în America. Când de Mary Marschall a început să se intereseze Sir William Crookes, cel devenit celebru pentru descoperirea taliului, editorialele doctorului Lavine au luat un alt curs, ele delimitându-i în mod limpede pe adepţii inocenţi ai spiritismului de conspiratorii de genul grupului lui Raul. Căci bine spune Sfântul Augustin (în Despre geneză în sens literal): „Dumnezeu veşnic în repaus, totuşi toate le mişcă”. „Nu trebuie să ne îndoim de spiritul imaterial, a scris preotul, trebuie doar ca sursele care ni-l tălmăcesc să fie curate”. Şi aşa, <Le Group> a putut fi mai uşor catalogat, pe înţelesul oricărui cititor, în categoria conspiratorilor versus reprezentanţii „spiritismului inocent”. Kardec, Luscher şi majoritatea vechilor spiritişti au luat cunoştinţă de atacurile din Iad şi rai, însă n-au luat atitudine. Şi Al Nouăzeci şi cincilea şi-a văzut de ale lui. După incidentul din noaptea de 23 spre 24 aprilie, singura modificare în orarul său zilnic a fost că reuniunile de noapte ale Grupului nu se mai desfăşurau în apartamentul de vizavi de reşedinţa sa, ci chiar în salonul încăpător al propriei locuinţe. Poliţia continua să supravegheze această activitate, dar nici comisarul însărcinat după destituirea lui Druout n-a dat dovadă de mai multă iniţiativă. În Rai şi iad au apărut atacuri tot mai vehemente împotriva spiritismului, Chiar şi din surse schismatice. De pildă, a fost citată tot mai populara Ellen White, care asimila spiritismul cu lucrarea diavolului şi a îngerilor căzuţi. Totuşi, nici campania lui Lavine şi nici demersurile lui Olobrado n-au mai avut deocamdată urmări³. Deocamdată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.