CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (25)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – DIAVOLUL ARGINTIU, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2011

Trupa a stat patruzeci de zile în preajma boierilor ce se adresau ceremonios unul altuia cu titlurile pământului: „vornic”, „spătar”, „comis” ori „stolnic”. Şi, ca în orice convieţuire paşnică, s-au obişnuit unii cu alţii.

Serile erau lungi şi după spectacolele de peste zi ale trupei şi înainte de a adormi, fiecare se scufunda în propriile-i gânduri¹. Pentru Bufonul Vraci, noaptea era izvorul cu care-şi încărca bateriile minţii şi ale sufletului. Somnul îi oferea răspunsurile pe care zadarnic le căuta fiind treaz. Al Optzeci şi unulea călătorea printre stele şi imagina noi şi noi soluţii pentru leacurile sale, pentru transmutaţia metalelor, pentru descifrarea tainelor numerelor. Până ce îi treceau prin cap tot felul de idei caraghioase şi izbucnea singur în râs. Şi râdea până ce – de fiecare dată până să-l cuprindă somnul – îl săgeta veşnica taină: „cum va arăta scena propriei sale morţi?”, taina tainelor, pe care – după cum a crezut multă vreme – de ar fi s-o poţi desluşi, ai fi în stare să-ţi organizezi cu folos întreaga viaţă. Doar că, în ultima vreme, Bufonul Vraci a ajuns să socotească tocmai invers: dacă ai ştii, n-ai mai fi dornic să mai faci nimic. În a patruzecia noapte de când s-a aflat cu trupa în refugiul acelor vornici, spătari şi stolnici, avea să afle şi un al treilea răspuns, mult mai concret, la întrebarea „cum va arăta scena propriei sale morţi?”, întrebare pe care şi-a pus-o de când a crescut în fiecare noapte, înainte de a adormi.

În a patruzecia noapte de când s-a aflat cu trupa în refugiul acelor vornici, spătari şi stolnici, peste ascunzătoarea din miezul codrilor s-a abătut urgia. Fără să se facă auziţi, oştenii tocmiţi de Mircea V Ciobanul, domnitorul Ţării Româneşti, s-au năpustit peste tabără şi i-au tăiat pe boierii nesupuşi, pe femeile lor, pe cuconii lor, pe servitorii şi pe apropiaţii lor. Aceia nici măcar n-au apucat să se mai apere. De oamenii din trupă nu s-au atins. Doar pe Ţipor au vrut să-l prindă, bănuind ei că evreul ar trebui să aibă bani şi pietre scumpe asupra sa, dar acela a început să păşească prin văzduh şi, deşi ramurile îi aţineau calea, sfâşiindu-i pielea, a izbutit să dispară în spatele unui nor de întuneric.

Dimineaţa, trupa n-a mai găsit decât cadavre şi muribunzi. Ceva mai încolo, ceea ce a mai rămas dintr-unul dintre conacele din lemn ardea mocnit. Inspectând locul, Al Optzeci şi unulea a constatat că, în afară de Ţipor, toată lumea era de faţă şi neatinsă. De obicei, în fiecare noapte se mai stingeau doi-trei muribunzi, aşa că părintele Theophil îşi începea fiecare nouă zi cu slujba morţilor şi cu înhumarea celor decedaţi. În noaptea aceea nu s-a mai prăpădit nici una dintre „păsările cerului”. Coriolan, nebunul, se plimba printre oamenii adormiţi, în speranţa că va da de cineva care să-i pupe păpădia înfăşurată pe inelarul său drept.

Bufonul Vraci reveni în cortul său şi se culcă înapoi. Dori să doarmă, aşa că lăsă pleoapele să-i cadă şi gândi, ca de obicei, la veşnica taină, taina tainelor: „Cum va arăta scena propriei sale morţi?”. Brusc, simţi pe cineva alături: deschise ochii şi-l văzu aplecat pe Golo asupra sa. Ca în vis, sări în picioare şi fugi din cort. Golo avea un cuţit în mână. Lumea dormea pe unde a apucat să-şi găsească loc. Al Optzeci şi unulea încercă să se apere cu o creangă, însă lemnul îi căzu din mână. În schimb, reuşi să se caţere într-un copac. Golo nu l-a urmat, ci, cu cuţitul în mână, îl privea de jos. Însă nici cuţitul nu l-a mai putut opri pe Bufonul Vraci: el era sus, foarte sus, iar pământul îl striga cu toată puterea: Bufonul Vraci ascultă chemarea şi sări.

Atunci, deşi nu a împlinit încă nici 30 de ani, a aflat şi cel de al treilea răspuns la întrebarea „Cum va arăta scena propriei sale morţi?”, întrebare pe care şi-a tot pus-o în fiecare noapte, înainte de a adormi. Probabil că a aflat ceva foarte hazliu, fiindcă faţa i-a încremenit râzând. Dar poate că scribul se înşeală şi veşnicul râs al Celui de Al Optzeci şi unulea n-a fost decât modul său de a trata lucrurile cele mai serioase.

Cine n-a auzit de Trupa Bufonului Vraci, trupa care la mijlocul veacului al şaisprezecelea era mai celebră decât orice instituţie tradiţională sau numai vremelnică a Europei? Scribii ne-au lăsat mai multe mărturii despre ea decât despre faptele marilor seniori, iar bogaţii şi săracii veneau de pretutindeni s-o vadă.

Wilfried Humelsdorf, dominicanul care s-a integrat total în trupă, pare să fi fost, alături de Pater Manolo, unul dintre puţinii martori oculari printre numeroşii autori care s-au ocupat de acest subiect. Dar nici el nu poate fi crezut sută la sută, mai ales că originalul manuscrisului său ori a fost distrus, ori poate este păstrat într-un loc bine ascuns, iar copiile la care a avut acces scribul sunt sensibil diferite între ele. Totuşi, celelalte scrieri în cauză sunt şi mai puţin credibile.

Trei idei va mai selecta scribul din mărturia dominicanului:

Humelsdorf povesteşte că Golo ar fi dispărut din cortul Bufonului Vraci cocoşat sub un cufăr masiv plin cu bani, pietre preţioase şi obiecte din metal scump, dar că obiectul cel mai preţios furat atunci ar fi fost două manuscrise: unul conţinând reţeta „elixirului viaţii” şi celălalt procesul de preparare al aurului din plumb. („Cufărul bufonului” este o altă carte de largă circulaţie în secolele XVI şi XVII, o carte de aventuri în care acea ladă şi conţinutul ei sunt descrise pe larg şi în care sunt pomenite toate legendarele comori pierdute ale omenirii de la potirul Graal-ului şi până la cheia tezaurului scufundat odată cu Atlantida.)

A doilea subiect ar fi despre identitatea lui Golo: Humelsdorf povesteşte că acela ar fi fost socotit de „păsările cerului” drept un vechi tovarăş al Bufonului Vraci, întrucât a venit odată cu Al Optzeci şi unulea de la Hanovra, iar Al Optzeci şi unulea însuşi ar fi crezut că este unul dintre cei ce au sosit din Orient împreună cu Paracelsus. Aşa că nimeni n-a pus vreodată măcar şi o simplă întrebare în legătură cu cine a fost Golo. Ulterior, atât Humelsdorf, cât şi ceilalţi autori lansează numeroase ipoteze, care de care mai senzaţionale”.

Al treilea punct din relatarea dominicanului la care se mai opreşte scribul este descrierea sfârşitului trupei. Odată cu moartea şefului ei, comunitatea aceea stranie a reacţionat ca un trup fără cap. A rămas nemişcată şi nu s-a clintit nici măcar în faţa focului ce s-a apropiat încet până a devorat oamenii, animalele, zdrenţele şi tot ce a rămas ca transformat în stană de piatră din vechea şi gălăgioasa trupă. După ce s-a săturat pe îmbelşugate, obosit, incendiul s-a stins de la sine.

Din cele vreo 20.000 de suflete, câte estimează Humelsdorf, între 10.000 şi … 100.000 cât notează alţi autori, nu s-au mai întors la căminele lor decât vreo câteva sute. Printre care şi călugărul dominican şi Pater Manolo, fiecare relatându-ne versiunea sa despre Bufonul Vraci, despre Kundar, despre Hashem, despre Conte, despre Roby, despre Ţipor şi despre toţi ceilalţi.

Cine n-a auzit de Trupa Bufonului Vraci, trupa care la mijlocul veacului al şaisprezecelea era mai celebră decât orice instituţie tradiţională sau numai vremelnică a Europei? Scribii ne-au lăsat mai multe mărturii despre ea decât despre faptele marilor seniori, iar bogaţii şi săracii veneau de pretutindeni s-o vadă.

Aşa s-a terminat şi relatarea scribului despre Al Optzeci şi unulea, Bufonul Vraci. Însă scribul n-a putut să pună punct acestei vieţi, cu riscul de a mai cheltui din preţiosul timp, fără a încerca şi el să afle cine a fost acel Golo şi în numele cui a acţionat el. Tot scotocind fără rezultat prin hârţoage vechi, a nimerit la o discuţie întâmplătoare cu… cu cineva… cu un specialist în serviciile secrete. Profesor universitar, extrem de doct în domeniul său de competenţă, interlocutorul i-a spus că poziţia lui Golo în interiorul trupei a fost o poziţie tipică pentru un ofiţer sub acoperire bine instruit şi că asemenea situaţii s-au repetat deseori în decursul istoriei. Profesorul i-a relatat cazuri reale mai palpitante decât cele mai multe subiecte de roman poliţist. Să te infiltrezi tăcând din gură şi părând acolo ca de când lumea ar fi o metodă clasică.

În loc să-l mulţumească această informaţie şi să-l facă pe scrib – în tot mai accentuata sa luptă cu timpul – să încheie biografia Celui de Al Optzeci şi unulea, el a vrut, în continuare, să ştie pentru cine a lucrat spionul. Aşadar, Golo a apărut în valea sub formă de fund de găleată de lângă Hamburg, acolo unde se afla trupa când a venit tânărul Al Optzeci şi unulea din Hanovra spre a cumpăra nişte leacuri pentru familia sa. Datorită coincidenţei sosirii şi profitând de ea, Golo a fost considerat de fiul Bătrânului drept unul dintre cei veniţi împreună cu Paracelsus din Orient, iar de membrii mai vechi ai trupei că ar fi venit odată cu Al Optzeci şi unulea. Aşa că nimeni n-a pus nici o întrebare. Aceasta a fost premisa de la care a plecat scribul.

Pe urmă, însă, scribul a trebuit să mai ia în considerare un lucru: în fond, nimeni n-a întrebat niciodată pe un nou venit cine este şi cu ce scop a sosit. Au fost destui cei care au venit, şi-au atins ţelul şi totuşi au rămas şi pe mai departe alături de cei pe care i-au găsit acolo. Altfel cum să se fi format mulţimea aceea nomadă atât de numeroasă?

Pornind de la celălalt capăt al întâmplării, se poate trage concluzia că acela ce-şi spunea Golo a ştiut de la început că Al Optzeci şi unulea, chiar dacă ducea o viaţă asemănătoare cu cea a celorlalţi membri ai trupei, ascunde în cufărul lui nu numai reţete pentru vindecat boli şi pentru transmutat metalele – de importanţa cărora poate că Golo nici nu era conştient –, ci şi multe valori tradiţionale: aur galben, argint, aur chinezesc, pietre scumpe şi bani de tot felul. Infiltrându-se în trupă, el n-a făcut decât să aştepte ca acea avere să tot crească şi momentul cel mai potrivit pentru a pune mâna pe ea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.