Ciolacu: Protestele sunt îndreptățite

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că protestele fermierilor şi transportatorilor „sunt îndreptăţite”, considerând că este vorba despre „o frustrare acumulată” în timp, care nu a ţinut neapărat de un guvern.

„În primul rând, am încercat să înţeleg de unde au pornit aceste proteste. Din punctul meu de vedere, ca prim-ministru, sunt îndreptăţite şi am să vă explic exact. Era evident, nu sunt lucruri care au trenat sau pe care le-am făcut eu în cele şase luni de mandat de prim-ministru, este o frustrare acumulată. A fost o pandemie, a fost criza energetică, a pornit războiul, a fost o afluenţă de marfă din Ucraina pe teritoriul României. A fost un preţ, pe emoţie, mare, pe urmă a scăzut preţul, inputurile pe care fermierii le-au cumpărat anul trecut le-au cumpărat foarte scump, ele ieftinindu-se în primăvară şi preţurile scăzând la produsele agricole. Deci, un factor cumulat de lucruri care nu au ţinut neapărat de un guvern, dar lucruri pe care trebuia să le sesizăm, ca şi guvernaţi”, a spus Ciolacu la Antena 3 CNN.

El a adăugat că, la început, cerealele din Ucraina nu doar au tranzitat, ci au şi rămas în ţară.

„De şase luni de când sunt prim-ministru nicio boabă de grâu nu a rămas pe teritoriul României. Ştiţi foarte bine că avem un sistem de licenţiere. Am înţeles temerile că s-ar descărca pe teritoriul României când tranzitează, exclus aşa ceva. Toate camioanele se sigilează, acum se va veni şi cu sigiliul electronic. Sunt cântărite când intră în România, sunt cântărite când se descarcă în Portul Constanţa sau ies din România. Sistemul e foarte bine pus la punct. Mai mult, am găsit înţelegere şi la Comisie şi în Ucraina ca să nu mai importăm nici zahăr şi făină pe teritoriul României, unde lucrurile ne-ar fi dus în situaţia în care fabricile de zahăr şi de făină din România s-ar fi închis”, a afirmat Ciolacu.

Premierul a mai apreciat că „sunt şi foarte multe poveşti”, susţinând că abordarea trebuia să fie diferită la marii fermieri şi la micii fermieri.

„Abordarea trebuia să fie diferită de la marii fermieri, care şi-au putut permite eventualele pierderi de anul trecut, cumpărând imputurile scump şi vânzând marfa ieftin, a fost şi secetă în sudul României şi la micii fermieri. Trebuia o abordare total diferită şi facilităţi axate, în primul rând, la micii fermieri cu 300 – 500 ha, până la 1.000 de hectare”, a explicat Marcel Ciolacu.

El a spus că aceeaşi situaţie a fost şi în cazul transportatorilor, între marile companii şi companiile de familie care au doar două camioane.

„Toate aceste lucruri trebuiau mai mult discutate. Ce îmi pare rău este faptul că s-a pornit ca un fel de război între agricultori şi transportatori şi Guvernul României sau autorităţi, în general. Încă nu s-a scandat nimic cu rea-credinţă. Poate acest dialog ar fi trebuit întâi început cu autorităţile şi pe urmă să vedem, dacă nu se găsesc soluţii sau există o opacitate din partea Guvernului, să se fi ajuns în zona extremă de încercare a blocării drumurilor. Pentru că, totuşi, am reuşit anul trecut să închidem România într-un echilibru macroeconomic. Orice grevă aduce şi prejudicii economice, aduce şi un disconfort populaţiei. Ar fi trebuit căutat un dialog întâi şi, dacă n-am fi găsit împreună soluţiile cum se pare că, până în acest moment, le-am găsit, atunci să fi recurs la astfel de lucruri”, a mai spus Ciolacu.

Premierul a mai declarat că 99% dintre solicitările fermierilor au fost rezolvate, menţionând că, în privinţa transportatorilor, sunt negocieri în continuare privind RCA şi acciza la motorină.

„Aproape 99% dintre solicitările de la Ministerul Agriculturii s-au închis. Ce îmi este mie ciudă este că 90% dintre ele erau bugetate pe anul în curs. Era normal că nu am avut timp, niciun ministru nu putea să aibă timp în trei zile, patru zile să le şi promoveze ca hotărâri de guvern sau ordonanţe sau, dacă e nevoie de legi, în Parlament. (…) După întâlnirile de astăzi de la minister cu protestatarii, au fost întâlnirile de ieri cu protestatarii din stradă, au fost astăzi cu marile asociaţii, deci pentru prima oară s-au luat în vedere ambele categorii, şi marii fermieri şi micii fermieri, toate problemele au fost rezolvate, şi cu creditarea şi cu subvenţionarea pe care o avem la motorină, care e de 1,63, anul trecut chiar a fost cu încă 2 lei la 50% din consum”, a afirmat Ciolacu.

El a explicat că anul trecut Ministerul Agriculturii a dat ajutoare de stat aprobate de Comisia Europeană şi o subvenţie de aproape 3 miliarde de euro, iar anul acesta, cu IMM Invest, cu facilităţile în investiţiile în procesare, o să fie mult mai mult.

„Sunt îndreptăţiţi să aibă – şi asta am vorbit şi cu Ministerul Transporturilor, s-a vorbit şi la Ministerul Agriculturii – două linii de trafic, una membri ai Uniunii Europene, una membrii non UE. Mai ales că acum am şi reuşit să intrăm în spaţiul Schengen naval şi aerian. În primul rând naval, pentru că este raportul din portul Constanţa. Nu rezolvăm nimic dacă blocăm portul Constanţa. Repet, nici o grână nu se vinde din Ucraina pe teritoriul României. Dacă s-ar fi vândut, am fi ştiut”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Legat de revendicările transportatorilor, premierul a spus că există în continuare negocieri privind RCA.

„Sunt lucruri mărunte acumulate în timp care au creat frustrare mai ales pentru micii transportatori. Au apărut nişte impedimente de a desfăşura activitatea, o hărţuială, până la urmă, căutată de către autorităţi, lucruri pe care le-am îndreptat şi s-a găsit toată deschiderea şi din partea mea. La transportatori avem în continuare această negociere în ceea ce priveşte RCA, unde, în seara asta, din câte ştiu eu, preşedintele ASF a avut discuţii cu anumiţi transportatori şi au găsit anumite amendamente legislative pe care şi le asumă preşedintele ASF. Rămâne ca şi eu să stau de vorbă cu asiguratorii, să vedem limitele în care ne putem încadra şi pe care şi dânşii le pot accepta, un lucru corect. Mi se pare mult cât este RCA-ul acum, chiar dacă avem o incidenţă de aproape 20%, cea mai mare din Europa, de departe, la traficul de camioane, dar împreună încercăm să găsim soluţia cea mai bună”, a adăugat Ciolacu.

În opinia sa, România nu-şi mai permite falimente la firmele de asigurări.

„Am avut vreo şase falimente la firmele de asigurări. Nu pot să vin să plafonez la un preţ convenit de mine şi de dumneavoastră aici, în studio, un preţ pe care piaţa nu-l poate suporta, pentru că bagă acele companii în faliment şi o luăm de la cap. Trebuie să creăm un climat corect, dar sunt mult prea mari, media este în jur de 9.000 lei, se ajungea în urma incidenţelor pe care le-au avut şi la 18.000 – 19.000 lei. Mie mi se pare mult, mai ales la micii transportatori este foarte greu de suportat”, a apreciat Ciolacu.

Premierul a mai menţionat că este posibil ca jumătate din noua acciză la motorină să se întoarcă la transportatori şi la distribuitori.

„A venit acciza la motorină. Ea e prinsă în PNRR. Ce am putut eu negocia cu Comisia este ca această acciză să nu intre de la 1 ianuarie total, să intre în două etape, de la 1 ianuarie şi 1 iunie. Am discutat cu Ministerul de Finanţe, cred că este posibil ca jumătate din noua acciză pe care am introdus-o la motorină s-o putem întoarce tot la transportatori şi la distribuitori, ca subvenţie”, a explicat Ciolacu.

El a susţinut că în următoarele două zile vor fi găsite toate soluţiile.

„Dacă blocăm economia României ce facem? Suntem unul dintre singurele state din Uniunea Europeană care n-au intrat în recesiune. De ce nu am intrat? Pentru că tot deficitul l-am dus pe investiţii, nu pe consum. Dacă vrem din nou să redirecţionăm toţi banii pe consum, România se prăbuşeşte. Am ajuns la un echilibru. Eu am învăţat foarte multe din acest conflict (…). Sunt convins că voi găsi aceste soluţii. Am spus: eu nu-s Ceauşescu, să dau mâine ordonanţe, şi decrete şi decizii. Au intrat în sistemul de transparenţă. Deci la agricultură erau absolut toate programele bugetate, urmau cadrul legislativ, să-şi ia semnăturile de la ministere, de la Consiliul Concurenţei, toate erau în circuit. La Ministerul Transporturilor, poate secretarul de stat care răspunde de Transporturi ar fi trebuit să aibă în vedere aceste reclamaţii care veneau continuu de la transportatori, lucruri în primul şi în primul rând tehnice”, a spus premierul.

Ciolacu este de părere că „astfel de lucruri sunt căpuşate politic”.

„Marile probleme din cerinţe au fost rezolvate la agricultori şi la transportatori. Întotdeauna astfel de lucruri sunt căpuşate politic, dar nu vreau să mă plâng de acest lucru, pentru că suntem într-un an electoral, sunt toate alegerile, nu judec şi nu condamn pe nimeni. Ce îmi pare rău e că n-am avut acest dialog”, a mai spus el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

31 de Comentarii

  1. Îi țâțâie 🌈ul de frică după telefonul primit DIN SPATELE Mall-ului Băneasa…
    Nu te joci cu cerealele MG și pline de „miresme” ale lu’ BlacRock, Cargill șamd din Urcaca, buey !
    Că te întorci scurt la Covrigărie și adio Președinție, buey !
    Hopa rima, măRog…😜

  2. D-le Ciolacu eu îți mulțumesc de cat ai făcut!
    Eu zic sa pleci că să aibă și „nea Cornel” prima bucurie din an.
    Nu trebuia să intrați la guvernare !
    Cea mai mare greșală pe care ați făcut-o!!!

  3. Da, războiul și Rusia e cauza, nu jaful din energie, nu jaful din asigurări, asf unde mafia psdnl își împart funcțiile, nu jaful din pandemie, nu slugărnicia fata de unraina

  4. Si a cuvantat astazi ,prin gaura proprie inconjurata cu par,Covrigar Voda al Romaniei-Am gasit INTELEGERE la UCRAINA sa reduca exporturile de faina,zahar si ulei in…..ROMANIA.Acum intelegeti de ce manifestangelile organizate de SRI-CIA cu fermerii si manivelele acopera anuntul parteneriatului strategic cu ucranii fascisti unde ei devin SEFI.Din februarie vor incepe ucranii si inrolarile OBLIGATORII de romani si trimiterea lor pe frontul ruso-rus conform ….PARTENERIATULUI STRATEGIC.
    Dzeu sa te odihneasca im pace Eminescule,tu esti venit din Cosmos,nu puteai face parte din acest popor.Este exclus ca sa fii din acelasi popor ………..Completati si cititi singuri cu ce doriti punctele.Wiermele de Sibiu si covrigarul in gasca cu caprarul a transformat Romania lui Eminescu intr-o provincie ucran fascista .Si NIMENI,dar NIMENI nu iese pe strada sa protesteze.

  5. …„În primul rând, am încercat să înţeleg de unde au pornit aceste proteste.”, inseamna ca esti ZERO, nici macar minimal nu gandesti inainte de a vorbi.Oricum toti „liderii” din ultimii ani sunt oameni limitati din toate punctele de vedere.Am ajuns o rusine de tara.

  6. … băi deșteptule, de aia nu mai găsești zahăr sau ulei pe care să fie specificat că sunt făcute din materie primă din România? pentru că nimic nu se descarcă în România? Dacă acu ceva timp treceau cu mândrie pe ambalaj că materia primă este din ucraina, acum se ascund și trec ”din țări UE și non UE” … băi trădătorilor.

  7. Demisia!
    Tu n-ai fost votat sau ales de electorat. Nu te place nimeni. Nici n-are ce place.
    Tu te-ai ales singur in partidul cu zeci de capete, toti atei, toti parveniti, toti idioti.

  8. „la început, cerealele din Ucraina nu doar au tranzitat, ci au şi rămas în ţară”
    S-au furat, n-au stationat! Nu stii nici macar sa deschizi gura corect. Minti cum respiri.

  9. Ciolacule,voi tradatorii care santeti si a-ti fost la guvernare santeti vinovati de ce s-a ajuns si cum a ajuns Romania.N-o mai da cotita ca nu mai tine cu minciuna.

  10. Ciolac râios, mai slăbește-ne cu manevrele tale de băiat de cartier prins la înghesuială! Fă-ti “decontul”!

  11. asta-i LIBER SHIMBIST
    la fel ca PNL istii
    LIBERALI CICA ..DA TOTZI ANGAJATZI PE VIATA LA STAT…

  12. Atatea SCUZE si POCAINTA din partea Guvernului Marcel Ciolacu ca in acest ARTICOL de interviu,mai rar gasesti!!….niste MIELUSEI NEVINOVATI care nu au stiut in ce stare de SARACIE au adus Romania !.
    Curios cum MARETUL presedinte Iohannis este in SILENTIO !.

  13. Papagalul vorbeste de o frustrare populara in timp adica el nu are nici o vina. Dar atunci ce ai cautat papagale la KIEV sa-i pupi papucul lui ZELINSCHI si sa-i promiti sprijin nelimitat? De acolo se trag toate relele de acum.

  14. Baronii locali ,securiștii care te au pus acolo ca portavoce care sa salveze baraka de hoți știu bine câte datorii au făcut în numele românilor și miliarde au furat pe spinarea românilor cu nesimțirea și tupeul specific comuniștilor,acuma vii tu sa ne spui ce mult ne înțelegi.Ba nene dați.le mă oamenilor ce va cer ,facețile trai bun.In tara asta după 34 de ani de hotii să măcar să trăiască decent,terminați cu jidaniile voastre de NESATUI patologic care din dispreț și ura pentru români îi vreți să vedeți cum va cerșesc milă? Uite că s.ar putea sa zburați toți și s.ar putea sa existe repercusiuni pe termen lung împotriva voastră și familiarilor voștri , NESATUILOR.Vrem să trăim decent și liber in țara noastră ,voi nu ne reprezentați ,noi nu va vrem,plecați dracului in Rusia în Israel la rudele voastre sau vreți să ieșiți în șuturi.

  15. Vedeti ba romanilor unde ati ajuns dupa 3o de ani daca nu l-ati votat pe Vadim ?…si-o sa fie si mai ”bine” !

  16. Covrigarul ăsta minte cum respiră! Nu vedeți cum trage de timp, amăgește lumea și pe urmă dă vina pe Europa, de parcă el ar fi cârlig de rufe. Să ia lecții de la Orban cum se luptă pentru bozgorii săi. Asta tremură că pierde ciola(c)nu, implicit șefia la preș.

  17. Vorbește că un covrigar care chiar crede ce spune, dar e singurul

  18. Că în comunism amenzi pentru adunări publice de peste 3 persoane neautorizate

  19. …ce-l mai plimba grija acum!…ciolocoiule, hai sa-ti povestesc de unde vine acumularea asta pentru care tu nu ai vina: de cand s-a starnit razboiul voi ati uitat in ce tara traiti, zici ca sunteti guvernul, presedintele, parlamentul ucracilor!…pe sinistratii de la crevedia ii tineti in containere, pe refugiatii ucraci in pensiuni…pe bani multi!…avem cele mai mari preturi la gaz, energie, combustibili, mancare si cele mai mici salarii si pensii din ioropa…avem cel mai stufos aparat birocratic, cu salarii absolut nesimtite si, in acelasi timp, cel mai ineficient…avem cei mai multi securici si generalii aferenti pe cap de locuitor din lume si, cu toate acestea, am ramas fara tara…revenind, mai tii minte cum mintei tu, cu buzitele alea ca o cireasa si ochii umezi, de bou lasciv, ca nu cresti taxele, impozitele?…pai, 13,4% in plus la impozitele locale ce semnifica?… tva de la 5 la 9 sau 19% in plus nu este crestere?… impozitul pt imm-uri, pfa- uri, de la 1 la 3% este reducere?…dar impozitul pe pensii, adica pe niste bani impozitati la vremea lor si pt care ar tre sa dati dobanda, ce este?… si cel pe tichetele de masa, care a ajuns acum 20%, cum se traduce?…cine a facut toaye aceste lucruri, acumularea?…ne vedem la vot, ursare!…

  20. Bey Ciolacule,voi PSD PNL 🌈 ați capusat România de 34 de ani, iată de ce s-a ajuns aici,lumea nu vă mai suportă cu amantele și pensiile voastre speciale

  21. O vrajeala securista de linistit oile revoltate. Iaca ce spun slug-oii papusati – ramane cum am stabilit – e-factura NU este obligatorie nicaieri in europa. in germania oamenii depun hartiile la ghiseu, pentru ca se respecta dreptul contribuabilului de a alege cum sa functioneze. cel care plateste ALEGE, pricepeti? acesti nemernici au un singur scop : SIFONAREA BANILOR CE SE CUVIN CETATENILOR ROMANI DE LA M U IEEE SI NU LOR! S-AU ANGAJAT INTR-UN ABSURD EXPERIMENTAL PENTRU A SIFONA INTRE EI BANII ROMANILOR. MAI GRAV ESTE CA ACESTI BANI AI NOSTRI SUNT RESTITUITI PRIN CONDITIE, ACEST PLAN DE INDATORARE SI INROBIRE A ROMANILOR! TREZITI-VA BHAI!
    Revendicările protestatarilor trebuie prezentate Comisiei Europene. E-Factura, o CALE IREVERSIBILĂ la care s-au angajat statele membre
    https://ortodoxinfo.ro/2024/01/15/ministrul-finantelor-marcel-bolos-revendicarile-protestatarilor-trebuie-prezentate-comisiei-europene-e-factura-o-cale-ireversibila-la-care-s-au-angajat-statele-membre/

  22. „Protestele sunt îndreptățite”

    Perfect adevarat, dublati taxele si impozitele si cu ele platiti 50% din pretul motorinei si a RCA-ului, asa mi se pare corect, capitalism, ce capitalul meu !

  23. Rezolvarea RCA e foarte simpla, sa fie la fel ca peste tot: se incepe cu Bonus Malus MAXIM, si in functie de evenimente, scade BonusMalus. Adica, pe intwlesul tuturor, incepi cu suma minima a RCA si daca faci accidente, platesti mai mult !!! Asa e normal !
    La noi e pe dos pentru ca profitul firmelor de asigurari tb. sa fie maxim !!!

  24. “ Ciolacu: Protestele sunt îndreptățite.” Serios? Voi știați că există aceste probleme îndreptățite și ați stat ca și ăla acoperit de brusture. Kktul.

  25. Cand, la ordinul UE naziste(sustine o tara care mentine simboluri naziste si are ca erou national un criminal fascist de razboi care a contribuit la uciderea a peste 900 000 de evrei, a peste 200 000 de polonesi si a vreo 2 milioane de rusi si ucraineni pro-rusi si pro-evrei, etc.), guwernerul favorizeaza transportatorii si fermierii ucraineni si se caca pe transportatorii si fermierii romani, totul a tinut de guwernerul tradator de neam si tara.
    Deci, incepand cu sfarsitul lui 2019 si pana in prezent, toate guwernerele si-au batut joc de tara si popor si au favorizat strainii si au jefuit poporul ca sa dea bine in fata SUA si a UE.

  26. iar ne-am pricopsita cu o canalie precum basescu… ceea ce uita clasa politica e faptul ca ea este autoarea dezastrului si ca oamenii sint indreptatiti, pentru a supravietui, chiar si sa mature pe jos cu cu puterea. este obligata de constitutie!

    este un mincinos notoriu… bolos, cealalta gura a lui ciolacu spune ca pnrr-ul este de neatins si ca nu se poate da nimic… good cop, bad cop…

  27. Implicit recunoști că ai guvernat prost ai luat măsuri greșite..Ergo. DEMISIA bre..De ai onoare măcar de covrigar..

  28. daca sunt indreptatite, de ce nu micsorezi RCAul, de ce aia de la ASF au fost RECOMPENSATI cu 250 000E pe an?

  29. sunt banii mei? Fondul de garantare are sa-mi returneze furaciunea de la City Insurance!
    Ce ai facut cu banii mei, ai platit pensii speciale, agentii fara numar??
    Desfiinteaza ASFistii, poporul nu mai suporta!

  30. Era cat pe-aci să credem ca protestul transportatorilor și agriculturilor este ceva benefic pentru România și reprezintă chiar ceeea ce vor aceștia , dar când am citit ca Ciolan s- a pronunțat ca protestatarii: ,,au dreptate” ne- am schimbat percepția. Astfel ca am început să analizăm discursurile celor câțiva ,,vorbitori” care păreau ca reprezintă interesele protestatarilor și am ajuns la concluzia ca dețin un bagaj de cuvinte și o gândire logică a discursului care depășește nivelul protestatarilor . Bine spunea un român la o emisiunea lui Striblea de la Europa FM : este exact ca la mineriade unde vechea Securitate și- a făcut ,, meseria ” încurcând gândurile românilor, totul fără rușine și neprecupețind nimic , nici măcar viața oamenilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.