CNCAN, detalii privind oprirea Unităţii 2 Cernavodă  

Oprirea neplanificată a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă din data de 29 martie a avut loc „în condiții depline de securitate radiologică și nucleară”, a comunicat joi Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare – CNCAN.

Oprirea neplanificată a avut loc „conform procedurilor de sistem ale CNE Cernavodă și specificațiilor tehnice ale echipamentelor energeticede bază, turbină și generator, transmise de furnizori, cu respectarea procedurilor de trecere a reactorului nuclear în funcționare la putere redusă pe perioada desfășurării activităților de depistare a defectului și de remediere a acestuia până la repunerea în funcțiune, recuplarea la sistem și încărcarea la putere maximă”, precizează CNCAN, într-un comunicat oficial.

Compartimentul de specialiși CNCAN cu sediul permanent în incinta CNE Cernavodă a participat la supravegherea opririi neplanificate a Unității 2 conform procedurilor CNCAN, asigurând monitorizarea parametrilor funcționali și verificarea lipsei complete a influențelor radiologice asupra personalului de exploatare, mediului și populației din zonă, precum și lipsei oricărui eveniment de natură radiologică sau nucleară.

„Confirmăm faptul că pe teritoriul României radioactivitatea mediului este de 10 ori mai mică decât limita de alarmare (200 Bq/m3), precum și că debitul de doză gamma externă este, ca medie, de 10 ori mai mic decât limita de alarmare (10 µSV/h). Aceste date sunt confirmate în baza rapoartelor Rețelei Naționale de Supraveghere a Radioactivității Mediului a Agenției Naționale de Protecție a Mediului, care conțin informații referitoare la radioactivitatea probelor de aerosoli”, menționează CNCAN.

În acest moment, personalul CNE Cernavodă desfășoară activități de remediere a cauzelor care au condus la oprirea neplanificată a Unității 2, precum și activități de repornire în siguranță a acesteia.

Joi dimineața, Nuclearelectrica a anunțat că Unitatea 2 s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național (SEN) „ca urmare a apariției unei disfuncționalități la un sistem electric de proces, partea clasică, nu cea nucleară a centralei”.

„Specialiștii investighează cauza și vor efectua lucrările necesare de remediere în conformitate cu procedurile aferente industriei nucleare specifice în astfel de situații. Nu există o legătură cauzală între reducerea de putere a Unității 2 din data de 25 martie 2018 și deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută și realizată prin sisteme de protecție prevăzute în proiect în anumite situații, așadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat fără impact asupra securității nucleare”, se arată într-un comunicat al producătorului de energie.

„Deconectarea automată a reactorului de la SEN și lucrările de remediere a sistemului electric de proces nu au impact advers asupra personalului, populației și mediului înconjurător”, a precizat Nuclearelectrica.

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) are ca atribuții reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, inclusiv cele din domeniul producerii energiei pe filieră nucleară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.