În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –Cochilia, Ediția a doua, revizuită după treizeci de ani, apărută la Editura Limes în 2020
18. CUM E MAI BINE?
SAU
ADAOS LA CAPITOLUL „TIMPUL LE REZOLVĂ PE TOATE”
De fapt, acesta nici măcar nu este un capitol de carte, ci o minută, sau un rezumat, sau un proces verbal după un capitol. Lucrurile sunt, de data asta, astfel așternute pe hârtie fiindcă personajele noastre au pătruns într-o altă etapă a existenței lor și trecerea a putut fi rezumată de afară doar asemenea celor ce urmează:
– 1. Niky Diamant, medic, șeful clinicii de endocrinologie, cadru universitar la Institutul de Medicină și Farmacie, păstrându-și încă toate aceste funcții, se mută în casa decedatului Robert Colțea.
– 2. Nepoata răposatului Robert Colțea și moștenitoarea de drept a bunurilor mobile și imobile ale susnumitului, rămâne, în continuare, în casa bunicului ei, actualmente casa moștenită de ea, urmând ca de educația și de administrarea averii ei să se ocupe până la majoratul fetei numitul doctor Niky Diamant.
– 3. Casa proprietate personală a familiei Diamant urmează să fie locuită, pe mai departe, de către fiica medicului și de iminenta ei viitoare familie. La pensionare, socrii Laviniei se vor muta, de asemenea, în Casa Diamant, spre a putea avea grijă de copiii ce vor rezulta din căsnicia fiului lor cu fiica medicului.
După cum se poate ușor vedea, aceste puncte nu reprezintă nici măcar un contract, ci, mai mult, un proiect. Viața însăși le-a formulat astfel.
Unii dintre cei implicați au iscat apoi uimire. De pildă, doctorul Stanciu s-a dovedit incapabil să obțină înapoi dosarul schimbului de proprietate, în clipa când acest schimb fusese deja aproape aprobat. Lucru reușit de Diamant personal, după ce s-a deplasat la biroul cu pricina și după ce a tratat problema timp de două minute la ghișeu.
Aranjamentul s-a petrecut firesc și fără nici un fel de greutăți. Mutarea medicului în Piatra Arsă a necesitat doar câteva transporturi de cărți și de obiecte cu mașina personală, în timp ce o furgonetă a mai adus câteva piese de mobilier de care Niky se simțea atașat sentimental. Singura inovație fusese aceea că și în Casa Colțea fusese introdus telefonul. Responsabilitățile îndeplinite de doctorul Diamant necesitau presant acest aparat.
Cu ultimul transport, reveni din fosta locuință a lui Niky și Inka-kakadu. Chiar și în noul dormitor al lui Niky, papagalul continuă să vorbească asemenea lui Rori.
Doctorul Pavlovici trebuise să se pensioneze. Doctorul Diamant devenise oficial șeful clinicii, nu numai cu delegație, dar și prin numire. Postul de șef de catedră fusese scos la concurs și ocupat de un profesor din Iași. Acest profesor se numea Roman.
Lavinia își pregătea lucrarea de stat, cum se numea pe vremea aceea examenul de licență (și ce emoții vor fi cu repartizarea!). Mai în glumă, mai în serios, venea de mai multe ori la Piatra Arsă și discuta cu nepoata lui Colțea subiectul dizertației. (Cel mai greu îi fusese să constate că acea „Casă a stafiilor” există într-adevăr.) Doru nu renunța la organizarea unui nou festival de jaz.
Niky, sosind într-o seară acasă, observă că oamenii cartierului încep să-l salute ca pe Colțea, oprindu-1 din drum și intrând în vorbă cu el despre tot felul de treburi locale, de parcă Diamant ar fi devenit un fel de primar al Pietrei Arse. Toți erau încredințați că-s cunoscuți de medic și fiecare vorbea cu el ca și cum n-ar fi făcut decât să continue o discuție începută de când e lumea.
PARTEA A DOUA
SPIRALA A DOUA: „INSULA PUSTIE“ SAU DUPĂ TREI ANI
1. ÎN CARE AUTORUL SIMTE DE DATORIA SA SĂ-L PUNĂ LA CURENT ȘI PE ONORATUL CITITOR CU EVENIMENTELE CIVILE CE AU AVUT LOC DE LA SFÂRȘITUL PĂRȚII ÎNTÂI
Pentru un trecător superficial prin Piatra Arsă, nimic nu părea să se fi schimbat în Casa Colțea de la moartea bătrânului. Noul locatar părea o persoană la fel de importantă, pe de-asupra avea și funcții oficiale, timpul trece, generațiile se înlocuiesc unele pe altele, cei mai tineri doresc să-și vadă succesele confirmate, nu mai au răbdarea de a crea valori de dragul valorii și trăiesc având conștiința fermă că nimic nu se pierde din ceea ce merită să dăinuiască. Nu trebuie să-i disprețuim pe noii maeștri, oameni mai pragmatici, desigur, însă cum altfel să i te poți opune marelui stres la care suntem azi cu toții atât de expuși? Vremurile s-au schimbat, se mai schimbă și oamenii, asta-i o lege a firii, a supraviețuirii chiar, am putea spune. Acest doctor Diamant, una dintre marile personalități ale științei contemporane, își merită din plin numele: e dur ca piatra, probabil că altfel nici n-ar fi în stare să suporte atâtea solicitări fără a se fărâmița în bucăți. Dânsul este șeful clinicii de endocrinologie, profesor la facultate (conferențiar cu delegație – n.a.), președinte a tot felul de comitete și comiții (în cele mai multe doar membru – n.a.), are o fată măritată, profesoară de liceu și se îngrijește de pupila sa, nepoata răposatului domn Colțea; n-a refuzat încă pe nimeni, atunci când a fost solicitat să vină de urgență la orice oră din zi sau din noapte la vreun bolnav din Piatra Arsă, lucrează la cercetări vitale în legătură cu timusul, se ocupă de administrarea Casei Colțea și mai face și cine știe câte alte lucruri importante și obositoare, lucruri pe care noi, ceilalți, nici măcar nu le bănuim. Nu le bănuim, însă le apreciem cu atât mai mult când luăm cunoștință de ele. Un om ca acest doctor Diamant nu poate să fie decât trimisul providenței. Cum altfel se explică faptul că a venit exact atunci când a fost mai mare nevoie de el?
Pe de altă parte, chiar dacă îl apreciezi atât, nu este ușor să poți să-i fi de folos unui astfel de personaj. O dată că nici nu acceptă mai nimic și, apoi, nici nu este indicat ca unul dintre vecini să încerce să se bage în sufletul Doctorului în dauna celorlalți. Până la urmă, s-a convenit ca două femei să facă de două ori pe săptămână curățenie în casa aceea uriașă – dar ce poți să pui la punct în două zile într-un loc unde ți-ar trebui trei săptămîni pe săptămână ca să poți menține ordinea și curățenia? Măcar să știe cartierul că nu-1 mănâncă șoarecii și păianjenii pe Domn’ Doctor… Altcineva se ocupa de porci și de păsări și, mai târziu, și de vacă, după ce medicul constatase că laptele din gospodăria proprie este cel mai hrănitor aliment de pe fața globului – mai ales de când în Piatra Arsă nu se mai aducea „oficial” lapte la prăvălie. Și mai era și cineva care îi ajuta la grădină. Dar grădina era mică și nu era cine știe cât de lucru acolo, iar Doctorul Diamant era un om tare sucit și insista mereu să le plătească o sumă fixă celor ce-1 ajutau. Cum adică să le plătească?!
Nepoata lui Colțea devenise, între timp, și ea o adevărată domnișoară, era elevă în ultima clasă de liceu și se hotărâse să urmeze medicina.
Viața își urmează cursul, zilele se derulează liniștite, poate că dacă acest moment ar fi fost cel care ar fi încheiat șirul evenimentelor relatării autorului, în ciuda celor trei înmormântări din partea întâi, toată lumea ar fi rămas mulțumită. Perspectivele personajelor nu se prezintă deloc rău. Sigur, ne apropiem de 1989, vremurile sunt tot mai grele, dar asta nu e încă voie s-o spunem, că în cel mai bun caz ne-o cenzurează. Casa Colțea, ca să fim cinstiți, chiar dacă suferă și ea de tot mai multă lipsă de lumină și de multe alte amenințări cumplite – cine să se priceapă să repare complicatele mașinării ale lui Robert Colțea? – oferă totuși o altfel de viață…
A, încă un lucru! Despre profesorul Roman se știe că va fi mutat într-un post foarte important. Catedra se va afla din nou lipsită de un conducător. Ba, de data asta n-ar fi deloc imposibil ca doctorul Diamant… De altfel, mulți îl consideră deja șeful catedrei… Da, în acest punct al acțiunii lucrurile se prezintă cât se poate de promițător. Doctorul Pavlovici s-a pensionat de boală, apoi a mai revenit o dată. După cum a dat-o iarăși în bară, o nouă reintegrare nu mai este de prevăzut. Deocamdată mai are doar câteva ore de consultații la policlinica specială, în rest…
Lavinia se pregătește pentru a-și da la anu` definitivatul în învățământ și rămânerea ei în oraș este acum o certitudine. Doru s-a mai potolit și el, aproape că poți să-i vorbești omenește – dar cine să-și piardă vremea cu un asemenea individ? („Unul ca ăsta nu poate sfârși decât ori la C.C. al U.T.C. ori la psihiatrie: sau alcoolismul sau schizofrenia îl va da până la urmă gata“, spunea Niky și o tot repeta, deși Doru nu pune strop de băutură în gură, iar despre o boală mintală nu e – încă! – vorba. „Încă, încă…” îngână Niky.) Da, deci deocamdată nici în punctul acesta nu există probleme deosebite, iar părinții ginerelui se apropie de pensie, încă puține luni și se vor putea muta la copii… Atunci s-ar cuveni să devină și ei bunici, tinerii n-o să mai aibă nici o scuză să mai amâne…
Da, totul se aranjează în viață. Doru izbutise să organizeze nu numai un festival de jaz, ci chiar mai multe, iar la ultimul apăruse și el cu numele pe afiș. Izbutise aceste performanțe și atunci când jazul fusese cvasi-interzis în România. Și ce-i dacă pe afiș scria „Festival de muzică tânără“? Și așa cine trebuie, băieții cu ochi albaștri, tot știu despre ce este vorba…
Când perseverezi, totul se rezolvă, totul devine posibil, mai ales când și calitățile necesare sunt prezente. Cine să se mai îndoiască de succesul în viață, în carieră și în știință, atunci când este vorba despre Doctorul Diamant?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.