Cocktail electoral: interceptări, afaceri siciliene și cabala lui Steve Bannon

”Când contabilizăm dezastrele țării noastre, poate că ar trebui să ținem cont și de săptămâni ca aceasta, în care, pentru a satisface niste nonsensuri iacobine ipocrite care ies pe gura unei țări ce practică o ilegalitate difuza cum puține alte state o fac, întreaga activitate a guvernului este paralizată pentru a decide soarta unui subsecretar de stat investigat. În alte părți se vorbește despre schimbările climatice și viitorul Europei. Însă, dacă nouă ne place așa, nu avem decât să-l executăm pe subsectar. Și să închidem lumina când am terminat”.

Nu este vorba despre România, ci despre situația din Italia, descrisă astfel de publicația Linkiesta. Este vorba despre Armando Siri, subsecretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Transporturilor. Este acuzat de corupție, în urma unor înregistrări în care vorbea despre o mită de 30.000 de euro pentru a facilita afacerile lui Paolo Arata, un fost politician sicilian.

Subsecretarul cu pricina este membru al Ligii, partidul vicepremierului Matteo Salvini, care se vrea nucleul viitorului grup al euroscepticilor din Parlamentul European. Miza întregului scandal nu pare a fi anticorupția, ci alegerile europarlamentare. Liga este creditată cu peste 30% in sondaje, departe de partenerii populiști de la guvernare, Mișcarea de 5 Stele, cu 20%, de Partidul Democrat (circa 20%) și Forza Italia, a lui Silvio Berlusconi (circa 10%). Liderului Mișcării de 5 Stele a câștigtat ultimele alegeri din Italia pe o platformă populistă cu puternice accente anticorupție. Acum, pentru a-și spori șansele la europarlamentare, Luigi di Maio le cere partenerilor de la guvernare să-l elimine pe subsecretarul corupt. Liderul Ligii, Salvini, își apără colegul de partid și sfidează ultimatumul Mișcării de 5 Stele de a-l elimina până la următoarea ședință de guvern, miercuri. ”Sunt foarte liniștit înaintea ședinței. Îmi urmăresc agenda împotriva migrației și a mafiei. Cu asta mă ocup. Într-o țară civilizată procesele au loc la tribunal și cei vinovați sunt condamnați de un judecător, nu de un ziar”, a spus Salvini.

Contextul electoral din Italia este cel care a inflamat acest caz de corupție cu care țara este, de altfel, obișnuită. Sicilianul Paolo Arata, ”Profesorul” cum i se spune, a avut o scurtă carieră politică la finalul anilor 1980, de partea lui Silvio Berlusconi. Acum are o afacere cu o fermă eoliană, penru care a fost gata să-l corupă pe omul din guvern. Lucrurile se complică când intră în scenă fiul său, Federico Arata.

Federico Arata, care conduce un fond de investiții din Elveția, are o relație foarte apropiată cu Steve Bannon, fosta eminență cenușie a campaniei lui Donald Trump, care lucrează acum, în Italia, pentru crearea unui partid eurosceptic paneuropean. Federico Arata îl cunoaște pe Bannon din 2016 și a participat la celebrele întâlniri ale fostului consilier de la Casa Alba cu euroscepticii europeni ce au loc la o mănăstire de lângă Roma. Arata l-a introdus și pe subsecretarul Siri în acest cerc. Influența lui Bannon asupra Ligii lui Salvini este mare – până și sloganul pentru europarlamentare este copiat după cel al lui Trump – ”Prima l’Italia”.

Salvini, în colaborare cu Steve Bannon, a pus bazele grupului politic european Alianța Europeană a Popoarelor și Națiunilor, eurosceptică, suveranistă, în care încearcă să atragă eurosceptici din trei grupuri existente acum din Parlamentul European: Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), Europa Libertății și Democrației Directe (EFDD) și Grupul Națiunilor și Libertăților (ENF). Noua alianta, condusa de Salvini, condusă de Salvini, include acum Alternativa pentru Germania, condusă de Joerg Meuthen, Partidul Libertăţii din Austria, Partidul Poporului din Danemarca, Partidul Finlandezilor şi Partidul Conservator al Poporului din Estonia. Salvini este în discuții pentru atragerea Fidesz, formatiunea lui Viktor Orban, suspendată din PPE. La fel, se încearcă atragerea Frontului Național din Franța și a Partidului Libertății din Olanda. Cele mai multe publicații europene consideră că Salvini este politicianul de care va depinde succesul euroscepticilor la alegerile europarlamentare și formarea ulterioară a unui grup important in PE.

Privind din această perspectivă, interceptarea subsecretarului de stat Siri în timp ce discuta cu sicilainul Arata poate să facă parte la fel de bine dintr-o strategie anticorupție, ca și dintr-o strategie politică. Asocierea Siciliei, corupției, a lui Steve Bannon și a cabalei sale eurosceptice dintr-o mănăstire misterioasă pot fi un cocktail perfect care să explodeze in preajma europarlamentarelor. Mai mult, având în vedere că partenerii de coaliție ai lui Salvini cer vehement demiterea oficialului corupt, partidele tradiționale din Italia pot împușca doi iepuri – reducerea voturilor eurosceptice pentru europarlamentare și șubrezirea guvernului populist.

Așadar, niște interceptări și o investigație cu celeritate a procurorilor nu înseamnă întotdeauna doar luptă anticoruptie, ci și o luptă electorală sau, nu-i așa,  o luptă pentru pentru valorile europene, cel puțin în cazul de față. Iar procesul în cazul Siri a și început, nu la tribunal, ca într-o tara civilizată, după cum spunea Matteo Salvini, ci în ziarele care se grăbesc să dea și verdictul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

7 Comentarii

  1. Adica papusarii care au ingenuncheat Romania cu altfel de procese in care presa securista invinuia si judeca este prezenta si in Italia ! Dar de unde or fi? cine sint papusarii aștia..? Amerigani? democratii? Germania?

  2. Sunt globalistii care controleaza trusturile de presa.Acum politica e facuta,nu comentata de presari

  3. Ce omite sa mentioneze distinsul Marchevici este ca Armando Siri a crescut la scoala celui mai corupt italian din secolul trecut,socialistul Bettino Craxi care a fugit in 1994 in Tunisia sa scape de justitia italiana si a murit la Hammamet in anul 2000!Averea lui Craxi din Italia a fost „fructificata „de amicul favorit Berlusconi,care a ajuns miliardar si om politic european dintr-un canaret pe navele de croaziera!Armando Siri e un ordinar condamnat deja in 2014 la 1 an si 8 luni pentru frauda bancara; dar e sluga credincioasa a lui Salvini,de aici si protectia acestuia !Probabil din banii luati de Siri pe aceasta ultima afacere cu eoliene ,o parte au ajuns in buzunarul lui Salvini,alta explicatie nu e !

  4. Cine sunt papusarii? Bildenberg, Clubul de la Roma, Rothshitt, Fuckefeller si slugile lor : FMI, WB , CIA, Soros, PPE, Merkelitza,Germania si Olanda in integrum.

  5. Epicul(en Francais!),sans cullote, deci dupa mintea ta raul suprem sunt socialistii lui Craxi! V-ati prins?Ce Globalism, ce Bildenberg, ce Clubu’ lu’ Peste de la Roma, care Propaganda Due care duduie, care Rothshitt,care Fuckefeller ? Care IMF ,care CIA,care Gladio? Care Soros, PPE, Merkelitza, Germania ori Droog Olanda? Craxi e problema! Trebuie sa fii idiot congenital, pauvre con! Ai copii? Speram pentru binele nenascutilor ca samantza ta a fost aruncata in vant, mai labix !

  6. @Epicur:
    1.consulta dictionarul,fraiere!Epicul e Editat!
    2″Socialistul”Craxi a crescut o buna parte din actuala generatie de borfasi politici italieni, care s-au raspandit in toate partidele!
    3.Unde nu e cap vai de picere , cand Terente cand Epicur,dupa cum iti canta cucul jalnic!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.