Grigore Capșa s-a născut la București, în 1841, într-o familie numeroasă. Încă din copilărie, datorită fraților mai mari, Anton și Vasile, administratori ai propriei cofetării, începe să se inițieze în acest domeniu. Apoi, la doar 23 de ani, părăsește Bucureștiul pentru a se specializa la Paris. Aici îl va avea ca profesor timp de patru ani pe cunoscutul maestru cofetar și patiser Bélisaire Boissier. Reîntors în țară, deschide în Capitală, împreună cu un alt frate al său, Constantin, cofetăria Capșa, al cărui singur proprietar va rămâne în mai puțin de un deceniu. Încă de la inaugurare, Capșa a devenit unul dintre cele mai cunoscute localuri bucureștene. În timpul războiului de Independență, Grigore Capșa îi scria unui prieten la Paris: „Aici pe la noi se întâmplă lucruri extraordinare, să vezi pe marele împărat al Rusiei plimbându-se pe străzile noastre, prințul Milan al Serbiei, toți marii duci ai Rusiei și alte o sumă de personaje mari din Europa. Săptămâna asta am avut mai multe recepțiuni; prăvălia mea este întotdeauna înaintea tuturor celorlalte”. Spuse în totalitate adevărate, căci munca și priceperea lui Grigore Capșa au adus afacerii sale numeroase premii naționale și internaționale (de exemplu, la Expozițiile Universale din 1867, 1873, 1875 și 1889). De asemenea, Capșa a devenit furnizor al Casei Regale Române și al Casei Princiare Sârbe și Bulgare.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, evenimentele bucureștene, precum nunțile, botezurile sau balurilor, nu cunoșteau decât „dulcețuri, rahat, șerbeturi și cofeturi numite cilindre”. Aceste cofeturi de făină erau colorate în galben, roșu, albastru, violet și verde, având un gust pronunțat de scorțișoară, cuișoare și mastică. „Nimeni nu se gândea la vreo perfecționare în arta cofetăriei, fiindcă nimeni nu cerea ceva mai bun. În 1850, pictorul Theodor Aman reprezintă într-un tablou al său un dansator în frac, cu mănuși și cravată albă, oferind unei doamne o cutie de smochine. În tot Bucureștiul tânărul nu găsise altceva mai bun cu care să trateze pe adorata lui. De prăjituri, bomboane fondate, ciocolată, fructe zaharate, nu putea fi vorba. Se cunoșteau numai baclavalele, sarailiile; iar din Orient se aduceau stafide și smochine”.
Grigore Capșa, portret, Sursă: Fototeca MNIR
Casei Capșa îi revine meritul de a oferi bucureștenilor, de-a lungul vremii, dulciuri cum nu mai gustaseră niciodată. Și nu numai bucureștenilor, ci și importanților oameni politici ai vremii, căci a rămas cunoscută până astăzi prăjitura „Joffre”, creată în onoarea mareșalului francez Joseph Joffre, cu ocazia venirii sale la București, la invitația Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.
Grigore Capșa a moștenit pasiunea negoțului din familie. Tatăl său, Constantin, era fiul negustorului Dumitru Capșa, cunoscut bucureștenilor datorită prăvăliei sale de cojocărie, aflată pe locul Pieței „Sf. Anton” de astăzi. Pe lângă Grigore, Constantin, Anton și Vasile Capșa, care s-au remarcat în negoțul dulciurilor, ceilalți fii ai lui Dumitru Capșa au excelat la rândul lor în domenii precum medicină, matematică, inginerie și teologie. Ștefan Capșa, în urma invățăturilor primite la Viena ajunge medic la București, Nicolae Capșa este primul român cu doctorat în matematică la Paris, Dumitru Capșa va deveni călugăr la mănăstirea Căldărușani, iar Ion Capșa a fost un priceput inginer.
Grigore Capșa moare în 1902, firma fiind preluată de cele trei fiice ale sale, Ana, Sofia și Margareta, căci unicul său fiu, Anton, se stinsese din cauza tetanosului.
Bibliografie:
„Gazeta Municipală”, 14 iulie 1940;
Radu d. Rosetti, Gala Galaction, Ștefan Capșa, Dr. Nicolae I. Angelescu, Paul Morand, Victor Eftimiu, A. Kiriacescu, Gh. Cruțescu, T. Pisani, Marian Bucur, „Pagini din istoria orașului București: Casa Capșa – 150 de ani de existență”, Ars Docendi, București, 2002.
Articol scris de Andreea Mâniceanu, muzeograf , Casa Filipescu-Cesianu/Muzeul Municipiului Bucuresti
Mulțumesc pentru articol, sa scrieți mai des și mai mult despre acești “deschizători” de “drumuri”, vrem sa citim și despre oameni harnici, inteligenți și “frumoși”.
Ahaaa, asadar cand toata pleiada aceea de scriitori si poeti romani interbelici se intalneau la ,,Capsa”, acolo nu beau bere, nu mancau fripturi si mici, ci se delectau cu cate o prajitura.
@ Rumburak De ce de trebuie gindta treaba numai cu berea si spritzul ? Pai nu stii matale ca in cele „cofeterii „se consumau si : beri , spritzuri ,pelinuri ( pentru care Capsa era renumita cindva ) ? Ori tu ( dumneata ) credeai ca repectivii traiau numa din cofeturi ? Deh alte vremuri care le intimpini si azi, mai ales azi … Copiii ,doamnele savureaza o prajitura sau inghetata iar barbatii berica.
Foarte frumos articol ! Felicitari ! Am aflat multe amanunte nestiute inainte !
Ma indoiesc ca doamnele si copiii intrau ,,La Capsa”, unde duhnea a bomba si era un fum de tigara de sa-l tai cu cutitul. Inainte de 1989 am fost si eu acolo la o bere, dar era cam goala. Mult mai frumos era la Carul cu Bere. Imi placea sa stau sus, desi era mai mult fum.