Crește îngrijorarea cu privire la centralele nucleare din Ucraina

Ţările membre ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au cerut din nou Rusiei să se retragă de la centrala nucleară Zaporojie şi să pună capăt acţiunilor sale împotriva siturilor nucleare, relatează vineri DPA şi AFP, citând surse diplomatice.

Moscova trebuie să-şi retragă imediat personalul şi să ‘renunţe la revendicarea nefondată de proprietate’ asupra acestei centrale nucleare din sud-estul Ucrainei, potrivit unei rezoluţii adoptate joi de consiliul guvernatorilor AIEA reunit la Viena.

Consiliul guvernatorilor şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea în legătură cu faptul că angajaţii ucraineni de la uzină sunt supuşi presiunilor de către partea rusă, care a operat mai multe arestări în rândul acestora.

Textul, prezentat de Canada şi Finlanda, a fost aprobat de 24 din cele 35 de state membre ale Consiliului guvernatorilor, au precizat doi diplomaţi contactaţi de AFP. Rusia şi China au votat împotrivă, iar şapte ţări s-au abţinut (Pakistan, India, Africa de Sud, Namibia, Kenya, Vietnam, Arabia Saudită). Reprezentanţii a două state au fost absenţi.

Aceasta este a treia rezoluţie a AIEA împotriva Rusiei de la începutul războiului declanşat de Moscova împotriva Ucrainei la 24 februarie.

Două rezoluţii pe această temă au fost adoptate, în martie, şi, apoi, în septembrie, când bombardamentele fără încetare pe teritoriul Ucrainei au stârnit temeri cu privire la riscul unui accident nuclear.

În acest text, Consiliul guvernatorilor al AIEA îşi ‘exprimă profunda preocupare’ faţă de refuzul Rusiei de a-şi înceta atacurile împotriva centralelor din Ucraina.

Situaţia creată la centrala nucleară Zaporojie – cea mai mare din Europa – aflată din luna martie sub controlul Rusiei, îngrijorează cel mai mult, având în vedere că se află în teritoriul anexat de Moscova.

Nu departe de linia de demarcaţie între teritoriile controlate de Kiev şi cele ocupate de Rusia, uzina este cu regularitate vizată de bombardamente, de care cele două tabere se acuză reciproc. Apelurile internaţionale la demilitarizarea centralei s-au înmulţit în ultima vreme, dar fără rezultat, notează AFP.

Inspectori AIEA sunt prezenţi la centrala Zaporojie de la începutul lunii septembrie, iar directorul Agenţiei, subordonată ONU, Rafael Grossi, este antrenat de mai multe săptămâni în negocieri pentru crearea unei zone de protecţie în jurul uzinei.

Discuţiile, despre care el spune că sunt ‘extrem de complicate’, urmăresc să atingă un obiectiv ‘foarte simplu’: ‘Nu trageţi în centrală, nu trageţi din centrală!’, a rezumat Grossi miercuri, în prima zi a reuniunii trimestriale a Consiliului guvernatorilor AIEA, cerând să se acţioneze ‘cât mai repede posibil’.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. Desigur SUA sau retras din Irak si au renuntat la petrolul irakian.
    https://www.cotidianul.ro/imagini-putin-obisnuite-pe-coastele-texasului-un-semnal-pentru-economia-mondiala/

    vine iarna, n-au curent ucranii. Si atunci apar tot felul de cereri aberante. sa fie clar, rusii au ocupat centrala UCRANA, dar asa-i in razboi. Cum am scris nici americanii nu renunta la ce au luat odata.
    P.S. AIEA este organizatie ptr supraveghere tehnica sau actor politic de le pasa de cine-i proprietar?

  2. Cind rusii se vor retrage de la centrala nucleara Zaporojie, vor pierde razboiul din est si chiar Crimeea!! Jocul capital acolo se da!!

  3. Astia, inclusiv Coti, mint, nicio centrala nu este bombardata si avariata. Doar infrastructura de evacuare a curentului produs a fost avariata. Asta a afectat conectartea centralelor din Ukraina la reteaua globala a UE. Deci, ukranii nu mai pot importa sau exporta energie electrica, adica „la razboi, ca la razboi”. Sanctiunile conducatoarelor UE s-au intors impotriva lor. Sistemul este ca la nevestele care-si sanctioneaza sotii ca nu duc gunoiul, de parca n-ar fi mai multe. Basarabia nu este in stare sa aiba banii sa-si plateasca energia primita. „Viitorul este feminin” !

  4. 5 din cele 6 reactoare ale centralei au fost construite între 1985 și 1989 de către Uniunea Sovietică. Ce ar fi ca Dobrogea sa-si proclame independența și sa pretindă ca dobrogenii sunt proprietarii centralei de la Cernavodă??

  5. Europenii ar trebui sa fie ingrijorati ca AIEA a devenit un instrument politic care nu este in stare sa declare adevarul despre centralele atomice din Ucraina (au fost bombardate de NATO si ucrainieni !!!)
    Armata ucraineana este compusa din 90% mercenari europeni si 10% ucrainieni !
    Slava Z !

  6. Ce manipulare ordinara! Marii caposi politici global au proiectat planul in puncte pe ani si acum schelalaie fara sa recunoasca adevarul.

  7. Adică rușii să se retragă dintr-un obiectiv strategic, aflat pe teritoriul Federației Ruse? Da’ ca ce chestie să facă asta?
    Îi ține cineva legați de centrală pe angajații ucraineni de nu pot să-și dea demisia și să plece? iar pentru arestări – dacă și unde au fost făcute – există indicii temeinice că au fost făcute cu încălcarea legii (rusești) și a drepturilor omului?
    A fost o comisie de anchetă din partea AIEA la centrală; ce-a zis comisia, cine bombardează? N-oi fi eu expert, însă mă uit la traiectorie: dacă bombele vin din dreapta sunt din vina rușilor, dacă vin din stânga, a ucrainenilor – ce-a zis comisia, or a scăldat-o, pentru că n-are voie să spună un adevăr care contrazice politica vestului?
    Bombele rușilor au fost de precizie deci, dacă ținteau centralele, măcar una bubuia niște material radioactiv, or nu există rapoarte cu privire la așa ceva.
    Eu unul m-am cam săturat de manipularea asta grosolană și deșănțată; n-are decât să ia Rusia jumătate din Ucraina sau să ia Ucraina jumătate din Rusie că mie nu-mi mai pasă.

  8. Atita timp cit aceasta centrala a fost construita de rusi in perioada cind nu exista asa zisa Ukraina ,este tot dreptul lor sa ramana si sa nu o cedeze nazistilor ukrainieni.Centrala este in maini mai sigure daca ramane in grijea rusilor,mai ales ca este facuta de ei si nu de ukrainieni.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.