De ce imită copiii

Una dintre cele mai importante și eficiente metode prin care copiii învață este metoda imitației. Părinții trebuie să aibă întotdeauna în vedere puterea exemplului personal atunci când își educă copiii, deoarece, mai mult decât ceea ce transmit prin explicații și învățături, este important ceea ce fac, efectiv, indiferent că vizează învățarea sau nu.

Comportamentul uman, în genere, este determinat de factori precum: contextul, cunoștințele procedurale, expectanțele și autosuficienţa. Cunoștințele procedurale – a ști ce înseamnă un anumit comportament – se dobândesc prin observarea acelui comportament la un moment dat, urmată de punerea lui în practică. Odată cu dobândirea cunoștințelor procedurale, apare autosuficiența – persoana știe că este în stare să facă respectivul lucru și că acel lucru răspunde anumitor așteptări ale sale sau ale celorlalți.

Indiferent că există sau nu o intenție la cei de la care vin exemplele, acestea au puterea de a pătrunde în mintea și inima copiilor, influențându-i, învățându-i și trezindu-le anumite stări sufletești.

În tabloul metodelor educative, statutul exemplului diferă în funcție de vârstă. Copiii imită cel mai mult la vârstele mici, ocazie cu care asimilează cele mai multe comportamente. Este cel mai ușor, la o vârstă fragedă, când nu pot avea o înțelegere deplină a ceea ce li se explică, să aleagă calea mai ușoară de a învăța, prin intermediul simțurilor. În fiecare perioadă de vârstă se schimbă natura intereselor copiilor, iar în funcție de aceste interese, este dinamizată imitația. La vârsta de 3-4 ani, apar la copii primele aprecieri de ordin moral ale comportamentelor, care se răsfrâng asupra lumii celei mai apropiate a copiilor: universul familial. Tabloul dezvoltării morale nu începe prin formarea noțiunilor de ordin moral, ci, în primul rând, prin achiziția unor deprinderi care imită felul de conduită a membrilor familiei.

Astfel, copilul va ști din comportamentele celorlalți ce este bine, corect, rău, greșit etc. La vârsta preșcolară, tendința de a imita este deosebit de accentuată, iar dacă părinții sunt suficient de atenți la comportamentele copiilor, vor avea ocazia să se autoperceapă și să observe ce tipuri de comportamente manifestă ei înșiși, urmărind comportamentul copilului, care are rolul de a oglindi persoanele semnificative. Dacă observăm jocul copiilor, constatăm că avem în față o sursă inestimabilă de analiză a modelelor comportamentale pe care le-am transmis acestora.

Există mai multe motive pentru care copiii imită, printre care putem enumera:

Nevoia de modele

Odată cu primii pași făcuți în viață, copilul are nevoie de exemple pe care să le imite. Începând de la însușirea limbajului și a comportamentelor până la acțiuni complexe, toate lucrurile ar rămâne necunoscute copilului dacă nu ar avea modele de conduită. Este un instinct care condiționează însăși supraviețuirea. În formarea propriei personalități, copilul este un permanent explorator, din nevoia de a se individualiza, de a se defini pe sine. El experimentează stări de a fi, sentimente, posturi care îl aduc mai aproape ce îi place, îl ajută să identifice ceea ce îi este nepotrivit sau dificil. De aceea, modelele pe care le alege depășesc de cele mai multe ori aria familială și se extind la persoanele cu care vine în contact, care îl impresionează sau îi trezesc interesul.

În copilărie, părinții sunt figurile centrale ale autorității, iar modul în care copiii se raportează la aceștia va prescrie mai târziu, în linii generale, atitudinea adultului față de figurile autorității cu care va intra în contact – la școală, la locul de muncă și în variate situații sociale. Prin prisma statutului conferit de autoritate, copilul privește părintele ca fiind expert în tot ceea ce face, de aceea, conduitele părintelui vor fi însușite, indiferent de natura lor, ca venind de la persoana cea mai în măsură a fi imitată.

Identificarea

În copilărie, copilul se identifică cu părintele de același sex și preia, în mod conștient, dar și inconștient, pe drumul formării propriei identități, modelele de comportament ale acestuia. Cunoaștem cu toții obiceiul fetițelor de a folosi fardurile și obiectele de vestimentație ale mamei, și al băieților de a folosi obiectele tatălui. De asemenea, există cazuri în care copiii imită și comportamente mai puțin dezirabile, cum ar fi fumatul, consumul de alcool sau actele agresive. În cadrul jocului cu ceilalți copii, ei își asumă rolurile în funcție de ceea ce au văzut în familie. Modelele comportamentale stocate timpuriu rămân fixate chiar și în condițiile în care nu se manifestă la momentul la care au fost preluate. Modelul relațional al părinților, cu aspectele sale pozitive și negative, poate fi repus în funcțiune după ce copilul crește și își întemeiază o familie. Dacă un copil a avut un tată autoritar, agresiv și rigid, putem reîntâlni acest tip de comportament atunci când, la rândul său, are propriii copii, în modul în care îi educa.

Vreau să fiu mare!

Ne amintim, probabil, cu toții, faptul că atunci când eram copii ne doream de multe ori să fim adulți, deoarece consideram că adulții au mai multă libertate, au capacitatea de a face ce doresc, nimic nu le este interzis sau imposibil, ei sunt cei care iau hotărârile. Această dorință naște de asemenea comportamentul de imitare, de experimentare a comportamentelor care adulților le sunt familiare.

Mami, tati, vă iubesc!

Prin imitarea persoanelor de atașament din viața sa, copilul își exprimă într-un mod simbolic iubirea față de acestea, arătându-le, prin comportamentul său, ca îi acceptă, că îi apreciază, că este ca ei sau că le aparține. În aceeași măsură, este și un mod de a cere iubirea și acceptarea, conduita lor exprimând de fapt: „Cum să nu mă iubești? Doar sunt ca tine!“

Competiția

De multe ori, copiii aflați într-un colectiv observă atitudinea adulților față de comportamentele altor copii. Ei remarcă astfel că anumite comportamente sunt recompensate, altele pedepsite sau ignorate. Când un copil are nevoie de atenție, va încerca toate comportamentele menite să atragă atenția, nu neapărat pe cele de natură pozitivă. Dacă el observă că un alt copil, care deranjează activitatea grupului, primește atenția educatoarei, care îl mustră, îi explică, îl roagă sau amenință, ajunge la concluzia că acesta este un mod de a câștiga atenție, pe care îl poate pune în aplicare.

Capacitatea de a imita a copiilor poate fi valorificată pentru a transmite acestora, în mod eficient, modele de comportament dezirabile, pentru a-i ajuta să se cunoască, să se descopere și să învețe. Însă poate fi și în dezavantajul copilului, dacă modelele pe care le imită sunt negative sau disfuncționale, deoarece odată fixat, un tipar comportamental este dificil de schimbat și necesită eforturi susținute.

Gabriela Dumitriu este Psiholog clinician/Psihoterapeut integrativ la Centrul de Evaluare, Expertiză, Intervenție Psihologică „Expert Psy”. Website: www.expertpsy.ro;
E-mail: gabrielacdumitriu@yahoo.com

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.