Vreme de doi ani, cetățenii europeni au știut că Marea Britanie va părăsi UE pe 29 martie. A urmat o amânare de două săptămâni, până pe 12 aprilie. A urmat apoi Consiliul European dedicat Brexitului care a decis o nouă amânare până pe 31 octombrie, cu o reanalizare a situației ”divorțului” până pe 1 iulie 2019. Blocajul și haosul politic de la Londra fac foarte posibilă o cădere a guvernului Theresei May, dar mai cu seama un al doilea referendum pentru Brexit.
Cel mai mare paradox de până acum al Brexitului ține de alegerile europarlamentare de la finalul lunii mai. ”Datorită situației actuale, vom participa la alegerile europene de pe 23 mai, iar termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 24 aprilie”. Așa stă scris într-un email trimis pe 11 aprilie de conducerea Partidului Conservator, potrivit The Scotsman. Tratatele europene sunt limpezi – dacă Marea Britanie va fi în continuare membră UE la data alegerilor, trebuie să trimită europarlamentari la Bruxelles.
Un referendum mascat pentru anularea Brexitului
Conservatorii britanici, majoritatea favorabili Brexitului, sunt nevoiți acum să stabilească în pripă o listă cu candidați și să se angajeze în cheltuieli considerabile de campanie. Nigel Farage, vârful de lange al campaniei pentru părăsirea UE din 2016, și-a constituit deja un nou partid, Partidul Brexit, cu care dorește să canduideze la neașteptatele alegeri. Farage a părăsit Partidul Independenței după referendumul din 2016, însă a rămas deputat în Parlamentul European, cu stipendiile europene aferente, după ce luptase împotriva UE. E drept, haosul Brexitului a dus la dezertări din Partidul Conservator și Partidul Laburist, deputați britanici care au constituit așa-numitul Grup Independent, al susținătorilor rămânerii in UE. Însă tabăra pro-UE din Marea Britanei are de ce să se teamă, căci la ultimele alegeri europene, în 2014, partidul anti-UE al lui Farage a măturat pe jos cu partidele tradiționale și s-a clasat pe prima poziție.
Cele două mari partide britanice se fac vinovate de haosul Brexitului. Ca și în 2014, par să aibă șanse mici să se impună la alegerile europarlamentare, iar asta va fi în beneficiul noului partid al lui Naigel Farage și, de această dată, și al noului partid al adepților rămânerii in UE.
Indiferent de orientarea lor, candidații britanici sunt în fața unei dileme. Pe de o parte, au perspectiva alegerii, a unor salrii generoase în parlamentul de la Bruxelles, posibilitatea de a participa la redactarea viitoarelor legi europene. Pe de altă parte, după doar câteva săptămâni de mandat se pot trezi fără nimic, înapoi în Marea Britanie, în cazul în care se concretizează Brexitul.
Care este miza paradoxalelor alegeri europene din Marea Britanie? Aceste alegeri nu vor fi altceva decât un al doilea referendum mascat pentru Brexit. În plus, va fi dublat de alegerile locale la termen, de pe 2 mai, care vor fi un alt barometru al opiniei publice britanice. Ultimele sondaje realizate de YouGov arată că adepții ieșirii Marii Britanii din UE îi depășesc cu doar câteva procente pe cei care doresc rămânerea în UE.
Strategia haosului a lui Macron
Există un lider european important care pare să nu dorească acordarea unui răgaz pentru britanici. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a susținut că Londra trebuie să părăsească UE până la alegerile europene. Oficial, argumentul său ține de principiile democratice: poporul britanic s-a exprimat pentru ieșirea din UE în 2016, iar această decizie trebuie respectată.
Urmează un al doilea paradox: Brexitul ales de britanici a fost o formă de protest împotriva unei Europe conduse la de la Berlin, însă acum tot Germania este cea care își dorește ca Marea Britanie să rămână în UE. Cancelara Angela Merkel își dorește ținerea referendumului mascat în Marea Britanie (alegerile europarlamentare) și, apoi, un curs care să ducă către un al doilea referendum oficial pentru Brexit și răstrurnarea deciziei din 2016. Cancelara Angela Merkel este pentru rămânerea Marii Britanii in UE. Aceasta poziție a Germaniei l-a făcut pe președintele Macron să accepte amânarea Brexitului până pe 31 octombrie.
În fapt, în ciuda reînnoitului Tratat de la Aachen pentru o Europă franco-germană, Europa se întoarce la disputele dintre Paris și Berlin, la echilibrul puterii, iar Germania re nevoie de susținerea Olandei, a ststelor scandinave și de cea a Londrei pentru temperarea ambițiilor franceze. Presa liberală de pe continent a pus tunurile pe cel pe care îl lăuda până de curând. Emmanuel Macron este acuzat de Atlantico.fr că promovează pe plan european aceeași ”strategie a haosului” aplicată și în Franța. Ce înseamnă ”strategia haosului” a lui Macron? În Franța a însemnat distrugerea Partidului Socialist și a Republicanilor, pentru a-și asigura ascnesiunea la președinție, fără a ține cont de consecințe. Iar consecința a fost umplerea vidului politic din Franța de mișcarea constetatară a ”vestelor galbene”. Acum, Macron își dorește Brexitul chiar mai mult decât premierul Theresa May, pentru a-i învăța pe britanici o lecție și, în primul rând, pentru a impune Franța ca lider politic al UE și a încerca preluarea unei părți din rolul financiar și militar al Marii Britanii în UE, pentru a se descotorosi de Londra ca ochi și urechi ale SUA în Europa.
Financial Times: Fie-vă milă de Theresa May!
Financial Times, o altă publicație neoliberală, este mai blândă cu Macron. ”De ce lui Emmanuel Macron ar trebuie să-i fie milă de Theresa May”, scrie FT. Publicația financiară înțelege nerăbdarea lui Macron, care are planuri pentru reformarea UE care sunt întârziate de afacerea Brexit. Însă mesajul cotidianului londonez este limpede: Franța trebuie să le ofere britanicilor șansa de a rămâne in UE. Motivul este simplu: SUA lui Trump, Rusia lui Putin și China lui Xi vor să scindeze Europa, iar Brexitul este una dintre căile distrugerii UE. ”Orice sugestie ca Brexitul nu se va întâmpla ar fi o dezamăgire pentru președinții Rusiei și Americii”, scrie FT. În plus, un Brexit dezordonat, fără un acord clar de ”divorț”, ar duce la alegeri și la venirea la puere a liderului laburist Jeremy Corbyn. FT scrie: ”Această perspectivă îi îngrijorează deja pe oficialii francezi, care se tem că o Mare Brtianie condusă de Corbyn se va retrage din cooperarea occidentală pentru securitate și își va încălzi relațiile cu Rusia, cu care va face front comun pentru susținerea extremei stângi în Franța”. Cu alte cuvinte, FT vorbește despre aceeași ”strategie a haosului” a lui Macron – totul pentru gloria de moment, fără a se gândi la consecințele pe termen lung.
Din amânare în amânare, cu referendumurile mascate de pe 2 mai și de pe 23 mai, Brexitul se va îndrepta, cel mai probabil, către un al doilea referendum, în 2020. Presa europeană, împreună cu cea britanica pro-UE, a început deja să susțină ca primul referendum, din 2016, a fost de fapt ”un sabotaj împotriva democrației”, că alternativele au fos distorsionate, că cetățenii nu au avut timp de gândire, că nu au existat dezbateri publice suficiente, că nu s-au exprimat suficient de multe voci avizate. ”Un referendum care nu respectă aceste condiții este doar o farsă suprarealistă”, scrie Suddeutsche Zeitung. Este doar un început pentru campania referendumului ce trebuie să readucă Marea Britanie în UE.
O lecție pentru Europa
Brexitul, hasoul creat de acest proces la Londra și la Bruxelles, paradoxurile pe care le-a produs trebuie să fie o lecție si pentru UE, nu doar pentru Marea Britanie.
În primul rând, UE nu este un stat, ci un club economic. Are drapel, imn, parlament, consiliu, însă nu este un stat și cu atat mai puțin unul care să poată impune o uniformitate popoarelor care-l compun.
Dincolo de conflicte, modelele de dezvoltare sunt diferite. Marea Britanie a trăit două secole de colonialism, Germania și Austria au un model auster de ”democrație socială de piață”, țările Beneluxului au un model al ”capitalismului social”, țările scandinave sunt state ale bunăstării, social-democrate, de circa 70 de ani. Italia este o țară în care economia gri este la fel de mare ca și cea oficială. O situație asemănătoare este în Grecia, Spania, Portugalia. Statele central și est-europene au în spate experiența dicaturilor comuniste și a dominației sovietice, sunt state care au luptat pentru suveranitate până de curând și prețuiesc mai mult suveranitatea decât partenerii din Vest. Sunt suficiente argumente pentru campanii ”Exit” în toate fiecare stat UE. Însă UE se poate menține și poate prospera, câtă vreme nu are ambiția impunerii uniformității.
Cât privește paradoxul alegerilor europene din Marea Britanie și potențialul referendum pentru anularea Brexitului, se poate spune doar că democrația este acceptabilă doar atât timp cât validează viziunile și planurile elitelor de la putere. Când elitele (premierul David Cameron, care a organizat referendumul Brexit pentru a-și întări puterea) comit o eroare și democrația devine o piedică, se consideră ca democrația a fost sabotată.
Ca întodeauna contează geografia, alianțele și echilibrul puterii, în timp ce democrația trebuie doar să valideze formal aceste echilibre. Printr-un referendum mascat în mai 2019 și printr-un referendsum final pentru revenirea Marii Britanii în UE.
In articol vorbiti mai mult de M.B. cu iesirea sau nu,cand de fapt,se vede un haos puternic instalat cu voie si cu buna stiinta peste tot vestul si occidentul,deja tarile arabe sunt aproape destabilizate! Putine tari(prea multe degete numarate la o mana)in care seriozitatea,securitatea personala si aerul curat mai există! 99% din tarile de pe glob sunt destabilizate,securitatea din toate punctele de vedere e la pamant,democratie este cat vrea celalalt dar sclavie si ura de rasa…cat cuprinde!
Minciunile asa-zis comuniste erau povesti pentru bebelusi in comparatie cu marile minciuni ale fals-numitei democratii capitaliste. In intreaga ei istorie, omenirea nu a inghitit atatea minciuni cate deverseaza asa-zisa democratie capitalista.