Descoperire şoc despre virusul care ameninţă lumea

Noul coronavirus, depistat inițial în orașul Wuhan, este contagios și în perioada de incubație – înainte de apariția simptomelor, lucru ce îngreunează eforturile de stopare a răspândirii bolii.

Perioada de incubație a noului coronavirus – în timpul căreia o persoană este infectată, dar nu prezintă încă simptome – este de la una până la 14 zile, cred oficialii chinezi. Neavând simptome, persoana ar putea să nu știe că este infectată și ar putea transmite boala și la alți oameni.

Pe de altă parte, China a reușit să izoleze o tulpină a noului coronavirus și a început să dezvolte un vaccin, a declarat Xu Wenbo de la Centrul pentru Prevenția și Controlul Bolilor de la Beijing.

Între timp, cercetătorii selectează o gamă de medicamente eficiente pentru a combate virusul.

Până în acest moment au fost confirmate peste 2.000 de cazuri de infecție cu noul coronavirus la nivel mondial, cele mai multe fiind în China, iar bilanțul deceselor a ajuns la 56, potrivit datelor făcute publice duminică de autoritățile de la Beijing.

Canada a anunţat că a înregistrat primul caz de infectare, iar în SUA s-a descoperit un al treilea caz.

Coronavirusul a ajuns şi în Europa. Franţa a raportat două cazuri de îmbolnăvire.

Universitatea Johns Hopkins a publicat o hartă ce prezintă răspândirea coronavirusului. Harta, realizată de o echipă de la Centrul pentru Știința și Ingineria Sistemelor (CSSE) din cadrul Universității Johns Hopkins, este actualizată în mod regulat cu date de la Organizația Mondială a Sănătății, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA și din alte surse.

Lauren Gardner, profesor de inginerie civilă și co-director CSSE, a coordonat realizarea hărții, care afișează statistici despre decese și cazurile confirmate de infecții cu noul coronavirus (2019-nCoV), la nivel mondial.

„Am creat acest tablou de bord pentru că suntem de părere că este important pentru public să înțeleagă situația focarului pe măsură ce se desfășoară”, a declarat Gardner.
„Pentru comunitatea de cercetare, aceste date vor deveni mai valoroase pe măsură ce continuăm să le colectăm în timp”, a completat Gardner.

credit foto scmp.com

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. Cica la Wuhan ar fi fost infiintat in urma cu mai multi ani un mare centru de cercetare in virusologie, iar acest virus ar fi scapat din aceste laboratoare.
    Asa-i cand te joci cu focul.
    Cert este ca e cam prea nimerita aceasta nimereala, ca exact in Wuhan sa fi inceput acesta contaminare…..[Markus Roman]

  2. dureaza mult mai mult incubatia, iar dupa poate imbolnavi ani de zile alte persoane, asa ca n-ati descoperit nimic, doar ati constatat ca-i un virus activ…parca si pt HIV erau suspiciuni pana la 6 sau 9 luni…

  3. ” Universitatea Johns Hopkins a publicat o hartă ce prezintă răspândirea coronavirusului. ” Inseamna ca tot ei l-au creat. Sunt in stare sa distruga planeta, numai sa castige SUA.

  4. „Wuhan National Bio-Safety Level 4 Lab“, este numele laboratorului „de maxima siguranta” destinat cercetarilor virusologice. A fost construit cu niste specialisti din Lyon si dat in folosinta in 2017. Legatura deci cu actuala epidemine … Deci … auzim basme!

  5. Stiti ca o varianta de coronavirus VIU a fost patentata de Institutul Pilbright UK pe 20 nov 2018 avand in fondurile de cercetare aproape 200.000 USD primiti de la Bill Gates ????
    Seifurile laboratoarelor guvernamentale sunt pline cu tot felul de nenorociri – Stiti ca acest virus a aparut in mod ciudat in Centrul Chinei si chiar inaintea unei mari sarbatori insotita de o migratie masiva a locuitorilor la locurile de bastina ?…
    Si mai straniu – Pe pe 18 octombrie 2019, înaintea izbucnirii pandemiei, Fundația Bill și Melinda Gates, Johns Hopkins Bloomberg School for Public Health și Forumul Economic Mondial au organizat în colaborare un eveniment la New York, unde „politicieni, oameni importanți de afaceri și oficiali din domeniul sănătății” au realizat o simulare a unei pandemii cu coronavirus. Intitulată Event 201, simularea i-a pus pe participanți „în situația de a se afla în mijlocul unei pandemii necontrolate de coronavirus care se împrăștie asemenea unui incendiu din America de Sud pentru a face ravagii în lumea întreagă”.

    Potrivit Universității Johns Hopkins, „în simulare, CAPS (coronavirusul) a provocat 65 de milioane de morți în 18 luni”.

    https://www.thesun.co.uk/news/10814760/bill-gates-predicted-coronavirus-simulation-33-million-die/
    https://evz.ro/ce-coicidenta-bill-gates-are-patentul-virusului-mortal-de-la-wuhan-se-asteapta-60-de-milioane-de-morti.html
    https://patents.justia.com/patent/10130701

  6. am auzit ca a patruns in Parlamentul Romaniei si a plecat disperat. Virusul se transmite numai la oameni!

  7. Stiati ca Bil Gates recunoaste finantarea organizatiilor care au ca obiect strategii de reducere a populatiei globului? Eu cred ca in razboiul USA – CHINA americanii si-au bagat coada infecta pentru a stopa comertul chinezilor si a izola China. Colonia Romania fluiera a paguba!!!

  8. Adevarul este ca chinezii sunt niste bestii , maninca pisici si caini , sunt un soi de monstri si daca virusul asta i-ar diminua la jumatate ar trebui sa-i dam premiul Nobel .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.