„Diamantul păcii”, vândut cu 6,5 milioane de dolari

Unul dintre cele mai mari diamante brute din lume a fost vândut pentru 6,5 milioane de dolari la o licitație organizată luni, la New York, relatează Reuters.

Piatra prețioasă de 709 carate, numită „Peace Diamond” („Diamantul păcii”), a fost scoasă la vânzare de guvernul din Sierra Leone, țară în care a fost descoperită, și cumpărată de bijutierul britanic Laurence Graff, a declarat Martin Rapaport, președintele Rapaport Group, o rețea de companii de diamante care a coordonat licitația.

„Sută la sută din valoarea acestui diamant, din valoarea de licitație a acestui diamant, va reveni guvernului și poporului statului Sierra Leone. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva”, a spus Rapaport.

Diamantul a fost descoperit în luna martie, în Kono, o regiune din estul statului Sierra Leone, de un preot creștin, care l-a oferit guvernului pentru a se ocupa de licitație.

Aceasta a fost a doua oară când guvernul a încercat să vândă diamantul, după ce inițial a respins o ofertă mai mare, de 7,8 milioane de dolari, în luna mai.

Organizația Națiunilor Unite a ridicat un embargo privind exporturile de diamante din Sierra Leone în 2003, dar sectorul de activitate, care se ridică la o valoare de 113 milioane de dolari, este afectat de contrabandă.

Diamantele au alimentat în Sierra Leone un război civil care a durat zece ani și s-a încheiat în 2002, în timpul căruia rebelii au forțat civili să lucreze în mine, iar din câștiguri au cumpărat arme. Astfel a apărut expresia „diamante însângerate”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.