Cu cât administrația Trump va pune mai multă presiune pe regimul iranian în dosarul nuclear, pe cancelara Angela Merkel în dosarul bugetului apărării și al deficitului comercial cu Germania, pe președintele Emmanuel Macron în dosarul disputei comerciale UE-SUA, cu atât statele central și est-europene se vor afla într-o poziție mai ingrată în raport cu cei doi mari parteneri – Europa de Vest și SUA. Această situație se va limita la mandatul sau mandatele actualei administrații doar dacă Donald Trump este o întâmplare în istoria Statelor Unite, și nu expresia unui fenomen social și a unui context geopolitic care vor persista.
Cele mai dure consecințe ale schimbării de ton și de abordare a Washingtonului se manifestă în capitalele celor mai puternici aliați europeni, care doresc să coopereze economic cu Rusia și China însă sunt împiedicați de administrația Trump. În contextul disputelor cu SUA în era Trump, Europa ar trebui să se întrebe în ce măsura alianța cu Statele Unite mai funcționează și dacă Donald Trump este un accident al istoriei sau un produs al evolutiilor din Statelor Unite.
”Balastul” țărilor estice
Însă UE nu-și poate permite să aibă asemenea dileme câtă vreme este trasa în jos de țările estice, pro-americane, scrie publicația italiană Linkiesta. UE nu dispune de o diplomatie veritabilă și este ”împovărată de balastul unor țări care primesc bani de la Bruxelles și ordine de la Washington”. ”Pe de altă parte, Europa găzduiește sistemul de rachete anti-Rusia (în România și Polonia), plecând de la argumentul că rolul său este de a proteja Europa de rachetele iraniene?”, scrie Linkiesta, reluând teza rusă privind scutul antirachetă. Iar la ”balastul” est-european se adaugă investițiile de zeci de miliarde de euro făcute de aceste state în armament de proveniență americană, în ciuda apartenenței la ultima inițiativă de creare a unui embrion militar al UE – Cooperarea Structurată Permanentă. ”Balast” pentru puterile vest-europene ar putea fi și Inițiativa celor Trei Mări, platformă ce a primit binecuvântarea SUA, pentru cooperarea țărilor din Centrul și Estul UE fără participarea Germaniei. ”Balast” pentru Franța sau Germania poate fi și inițiativa României, Ungariei, Cehiei de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului, spărgând astfel frontul vest-european din dorința de a obține bile albe la Washington. ”Balast” pentru vest-europeni sunt și tendințele naționaliste și populiste din Estul Europei, alimentate atent de regimul Trump și care reprezintă o provocare la adresa sistemului opac de guvernare de la Bruxelles.
Europa trimisă în corzi
Chiar și în condițiile în care cancelara Angela Merkel declara în urmă cu un an că vremea in care Europa putea conta pe sprijinul american a trecut și că europenii trebuie să-și ia soarta în propriile mâini, decizia președintelui Trump de a impune sanctiuni companiilor străine, inclusiv din UE, care fac afaceri în Iran a provocat uluială în cancelariile vest-europene. Lovitura președintelui SUA a venit dupa impunerea de tarife suplimentare pentru importurile de oțel și aluminiu din Europa, după amenințări privind taxarea importurilor de automobile germane, astfel încât liderii europeni par niște boxeri trimiși în corzi de forța pumnilor încasați de la aliații americani.
În urmă cu aproape o lună, miniștrii de Externe și de Finanțe din Franța, Germania și Marea Britanie au trimis o scrisoare guvernului american prin care cereau exceptarea companiilor europene de la sancțiunile împotriva Iranului. Răspunsul a sec avenit de la secretarul american de Stat, Mike Pompeo și de la sedul Departamentului Trezoreriei, Steve Mnuchin: ”Președintele s-a retras din acordul nuclear cu Iranul dintr-un motiv simplu – nu garanta siguranța poporului american De aceea, nu suntem în poziția de a face excepții de la această politică decât în circumstanțe specifice, de pe urma cărora poate beneficia securitatea noastră națională”. Pentru Linkiesta, răspunsul american poate fi tradus astfel: ”Noi suntem Imperiul, noi decidem, iar voi trebuie să va adaptați”.
Politici vechi cu oameni noi
Această viziune privind Iranul nu îi poate fi atribuită doar președintelui Donald Trump. El este doar liderul american care o exprimă cel mai vocal și mai puțin diplomatic. Pornind în 1979, toate administrațiile americane au dorit înlăturarea teocrației instalate în urma Revoluției Islamice și îngrădirea islamului politic, pentru liniștea liatilor SUA din Orientul Mijlociu – Arabia Saudită și Israel. La fel, problema bugetelor europene ale apărării reduse și a sumelor alocate achizițiilor de tehnică militară americana a fost mereu pe agenda administrațiilor americane, precum și marea problema a deficitului comercial cu Uniunea Europeană.
Nici disputa diplomatică dintre SUA și UE iscată de mutarea ambasadei americane la Ierusalim nu este una legată doar de administrația Trump. Cu un vot covârșitor, Congresul SUA a adoptat, în 1995, Legea Ambasadei de la Ierusalim. Președinții Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama au semnat ordine prezidențiale pentru amânarea aplicării acestei legi. Donald Trump nu a făcut decât să decidă respectarea votului aleșilor americani.
Nici disputa comercială cu UE nu este legată strict de administrația Trump. Ideea unui tratat de liber schimb transatlantic a aparținut președintelui George W. Bush și cancelarei Angela Merkel, iar acordul a fost negociat în timpul administrației Obama, sub numele de Parteneriat Transatlantic pentru Comerț și Investiții. Negocierile și disputele au fost ascunse pentru cetățenii europeni și au ”transpirat” în presă abia când a fost atinsă coarda sensibilă a raporturilor dintre state și companiile multinaționale, capitol la care fosta administrație Obama dorea ca aceste corporații să obțină un statut privilegiat. Ce face acum administrația Trump prin anularea negocierilor și prin impunerea de tarife suplimentare pentru produsele europene nu este decât o schimbare a modului de abordare, o forțare a mâinii europenilor în vederea atingerii aceluiași obiectiv – impunerea pe malul estic al Atlanticului a logicii economice americane ca singura capabilă să creeze un bloc care să contracareze expansiunea economică a Chinei.
Trump după Trump
Statele Unite și-au modificat doar modul de relaționare cu partenerii, aliații și inamicii tradiționali. Din acest punct de vedere, președintele Trump și stilul său de a face politică nu sunt un accident al istoriei, ci un produs al istoriei, al fenomenului globalizării, cel care a scos din sărăcie sute de milioane de oameni din țările lumii a treia, însă a aruncat în sărăcie relativă zeci de milioane de oameni din țări care decid soarta lumii. Acestor victime ale globalizării li s-a adresat Donald Trump pentru a câștiga alegerile, iar tonul administrației va fi menținut până în 2020, in vederea obținerii unui nou mandat.
Obiectivele americane au rămas aceleași ca și în cazul precedentelor administrații și sunt urmărite în continuare. SUA sunt în continuare țara care cheltuiește pentru Apărare mai mult decât următoarele zece puteri mondiale la un loc, țara care deține recordul la numărul de invenții, de miliardari, de Premii Nobel, de creiere atrase din alte state și de militari staționați în alte state. Din punct de vedere al obiectivelor urmărite de SUA, Donald Trump nu este un accident al istoriei, iar cei care l-au acoperit cu ironii în momentul alegerii încep acum să-i trimită scrisori pentru a-l îndupleca (cazul liderilor UE) sau să-l considere drept ”noul Ronald Reagan”, să arate că ”distrugătorul comerțului internațional poate fi, de fapt, salvatorul comerțului”, după cum a scris in The New York Times fondatorul revistei Forbes. Va anula un nou Congres dominat de democrați (după alegerile din luna noiembrie) ori un viitor președinte democrat toate avantajele pe care Donald Trump le-a obținut prin acțiunile sale brutale în relația cu NATO, cu marile economii europene, în proiectul de subminare a regimului iranian și de îngrădire a expansiunii chineze? Sau muzica politicii externe americane va continua după tonul dat de Trump, cu pumnul de fier revenind în mănușa de catifea?
Dar cei care primesc bani şi ordine de la Moscova ce dileme au?
Trump nu e accidentul, ci rodul istoriei SUA. Democratii au fost si ramas accidentele. Spre distrugerea Europei si-a lumii, în general vorbind. Spre distrugere globala. Fara nici o ironie ori îndoiala, globala. Felicitari, Marchievici!
Nu ne-ai lamurit cum ramane cu noi, est-europenii. Doctrina Trump e pur mercantilista si ne spune cam asa: descurcati-va singuri cu Berlinul si Bruxelles(Parisul) care va talharesc pe fata,dar aveti si obligatia sa ajutati noul NATO(Israel)cumparand la greu si tehnica militara americana si sa ne cedati si hidrocarburile din Marea Neagra(stiti care, alea la care ravnea si Biden ).Halal tovarasie !