Doar Cîțu vede România peste Ungaria

bani-moneda-romania-inflatie

România se află sub Ungaria la indicatorul PIB pe cap de locuitor dar și la PIB pe cap de locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare (care armonizează indicii de inflaţie în ţările UE, făcând posibilă comparaţia între ele), conform informațiilor furnizate de Banca Mondială și de Trading Economics. Am analizat aceste cifre după ce premierul Florin Cîțu a declarat în urmă cu câteva zile că ”în premieră, România a depășit Ungaria la PIB pe cap de locuitor”. ”Vestea bună este că va depăși și Polonia, așa cum anunță Banca Mondială. Desigur, pentru asta trebuie să menținem ritmul actual. Este un nou semnal că măsurile luate au fost cele potrivite, chiar și în perioadă de criză sanitară. Avem cea mai bună redresare economică din Europa, iar asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Important este să nu facem pași în spate!” a spus Cîțu.

Conform presei, Cîțu l-ar fi citat pe Marcel Heroiu, senior expert dezvoltare urbană la Banca Mondială doar că acesta din urmă a folosit expresia că anul acesta ”am putea depăși Ungaria”, neexistând în acest moment o certitudine în acest sens.

Cum arată datele Băncii Mondiale? În 2020, PIB pe cap de locuitor a fost în Ungaria de 15.899 dolari iar în România de 12.896 dolari. După cum se observă, diferența e în jur de 3000 de dolari. Dacă ne raportăm la indicatorul PIB/cap de locuitor în funcția de calculat la paritatea puterii de cumpărare, care e mai elocvent în comparația nostră, vedem că vecinii noștri au avut în 20020 31.007 dolari iar noi 28.8832 dolari, conform Trading Economics.

Ce șanse existe ca anul acesta să depășim Ungaria la PIB pe cap de locuitor? Aproape zero pentru că rata de creștere econimică a Ungariei a fost de aproape 18% la jumătatea anului, iar cea a României de 13%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4595 Articole
Author

16 Comentarii

  1. In ce-l priveste pe premierul demis CITU – psihiatrul Gabr DIACONU este rugat sa intervina de urgenta .
    Nu maine , azi .

  2. Despre astfel de elucubrații nici nu merita un comentariu…
    Vai de el…
    Vai de noi…de el puțin îmi pasă…

  3. Iși cunoaște neamul bre,. Deci poate să zică orice,. E la fel și unul striblea de la eufm,. care și el a luat-o pe ulei,, simpatizant de AUR,.Zice prostu că maghiarii sunt disciplinați pentru că sunt puțini. Optică de funcțional.. Nu știe ceea ce știe o lume intreagă,.. iar romanie e acuzată internațional..E presă romanească bre, ce mai, e patriotu naționale acoperit in acțiune..

  4. Romania deasupra Ungariei ?!? … E si normal … daca-i cazut in cap (cred ca toata lumea s-a lamurit !), e si normal sa vada totul pe dos !

  5. Pai ar trebui sa-ti pese , ca nu a ajuns acolo pus de NANA Mouskuri , asa cum au ajuns sa distruga Bucurestiul si Timisoara Lepadaturile alea USR-iste, Clitorilda si Fritz…votati de…Tinerii frumosi si IDIOTI.
    Tocmai indolenta , nepasarea si prostia tuturor „revolutionarilor” fara creier ne-a adus in situatia de fata…faptul ca esti prost..nu te duce mintea si votezi ca OAIA…nu poate sa aiba drept rezultat decat ceea ce se vede…aparitia in functii de conducere a unor personaje gen CACATZU..Mutancamon , Tzurcane, Alinutza cea Buna la suflet si la Pat, Udrea Flautista , Rares Gornistul Pensat..etc

  6. Pai daca guwerneaua mareste artificial preturile la energie si are de gand sa mareasca si mai mult,pana la cer,in cardasie cu toti intermediarii din energie,si cu mult peste preturile internationale ale combustibililor,din care smecherie rezulta marirea non-stop a tuturor preturilor din care si guwerneaua iohanista isi ia patrea grasa inca de mai multa vreme,normal ca apare ca,in bani,a crescut consumul,consum pe care este calculat pib-ul pe cap de locuitor,dar pe capul romanului nu creste nimic in afara de pretzuri.Adica asa se arata a fi o crestere liberala „sanatoasa” si nu ca la cresterea pib-ului „nesanatoasa” a lui PSDragnea.Iar toate astea sunt pe banii economisiti de populatie in anii anteriori,atunci cand iohanistii mancau rahat in opozitie.Insa economiile populatiei,jefuite de facaturile de guwerne iohanisto-catziste si asazis liberale,se vor termina cat de curand,iar cand tot mai multi romani se vor uita disperati dupa bani ca milogul in traista,atunci,daca mai apuca Iohannis si Catzovoiul lui sa fie pe la butoane si nu la reeducare,au sa se laude ca au depasit pib-ul alora din Burkina Faso,sau nici atat.Ca economia duduie doar in mintea lor subreda,iar asta o arata si balantza de plati a tzarii care este inclinata rau catre exterior de i s-a rupt acul.

  7. Mai trebuie sute de ani ca rumania sa treaca de ungaria la nivel de trai!!..asta cu condiția ca nivelul de trai al ungariei să rămână la nivelul 2021!!..
    În primul rând miile de km de autostradă!!!..
    Agricultura pusă la punct…!!..
    Dar cel mai important e sistemul medical și cel educațional!!..E cu sute de ani înainte noastră…
    Poate drogatul face o călătorie cu mașina de la Arad până la Gyor !!..

  8. Poate reuseste Citu impreuna cu cei de la Banca Mondiala sa ne explice acest dublu paradox : primul cum se face ca PIB-ul Romaniei (ca stat) din 2020 este aproape egal cu cel din 1989 adica aproximativ 3900 tone aur (deci crestere economica reala in 31 de ani = zero ) si cel de-al doilea paradox cum se face ca in prezent poporul roman a devenit de peste patru ori mai sarac decat in urma cu 31 de ani ( daca in 1989 Romania nu avea datorii, toata economia si resursele apartineau poporului si deci acel PIB revenea in mod egal si total poporului la acea vreme, in prezent la acelasi nivel al PIB-ului ca in urma cu trei decenii avem o datorie de peste 50% si in plus cea mai mare parte a resurselor, economiei si serviciilor apartin strainilor, deci e total eronata aceasta impartire). Deci in final ce a are Romania (poporul roman) de castigat prin aceasta afiliere la UE, NATO ?

  9. Va puteti inchipui cat de prospera este creionata in minciuni Romania cu cetatenii din tara? Si pnrr-ul tot pe baza de minciuni a fost creat, atata timp cat au agatat ca gaj salariile si pensiile majoritarilor mentinuti in saracie, si aburitii mincinosi precum clanurile adunate in guvern in perioada facerii pnrr-ului, nici nu se pune problema sa fie cresteri reale in Romania! Doar vorbe goale de continut le iese pe gaura gurii! Sper ca cetatenii care aud acele vorbe, promisiuni mincinoase, sa nu creada! A fost lege aprobata de plavan, publicata in monitorul oficial si au beneficiat tot caposii care au peste 5.000-6.000 lei lunar, restul, nu a primit niciun ban, dar intra la calculare salarii si pensii!

  10. ca sa ne lamurim cum stam luam pe tv, de ce se duc astia la Budapesta:
    – de 4x pe an la automobilism;
    – campionat mondial la inot;
    – campionat mondial la sarituri in apa;
    – campionat mondial la sarituri in apa de la inaltime mare.
    Le place gulas cu fasole !

  11. …..MĂ IOANE,PÂNĂ NE LEGĂM NOI OPINCILE–CHIAR ÎN JURUL ,,GÂȚILOR MUTANKHAMONICO-CÂȚO-CIUCALĂI”— UNGURII CU CIZMELE LOR AU AJUN DINCOLO DE VIENA!!!( DUPĂ ANTIPOSA.. 1330 SEARA)

  12. Si totusi suntem peste Ungaria la numarul de prostituate, cersetori, hoti, criminali, violatori, escroci (primul este la Cotroceni), mortalitate, gunoaie, poluare, frig in case, nevaccinati, moaste, intreprinderi vandute, distruse si instrainate siiiiiiiiiiiiiiiii………..
    in aceste domenii le-am luat cu succesuri fatza ungurilor.

  13. Eu cred ca nu mai era necesara nici o demonstratie: Pentru ca daca spune Catzu ceva,e clar ca minte ,ca spusele sale nu reprezinta realitatea,ci sunt rodul unei minti ratacite.

  14. Pentru un transilvan, Budapest este mult mai aproape, mai accesibil și mai de frecventat, decât un bucurești dâmbovițean, balcanic.. Apropooo,. De ai fi fost atent la politica maghiară vizavi de schimbarea climatică,. Ungaria toamna aceasta a trecut la impăduriri masive.. Ce crezi din care motive ??.Categoric nu doar pentru că știe valoarea masei lemnoase de peste câteva decenii, echivalente cu aurul,..Dar face și o microclimă benefică agriculturii.. Românu o să aibe deșertul și lipsa de apă,.de nu face la fel și nu stopează defrișările puținelor păduri rămase,. Despre plantat.. ehe,. n-are românu atâtea facultăți să poată..să știe.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.