Dreptul la proprietate privată: Decizie aşteptată la CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, joi, sesizarea privind modificările aduse Codului civil referitoare la regimul arendei.

Parlamentari din Forţa Dreptei şi din USR au sesizat la CCR modificările aduse Codului civil referitoare la regimul arendei, susţinând că aceste reglementări afectează dreptul de proprietate privată.

Potrivit unui comunicat al partidului Forţa Dreptei, propunerea legislativă care face obiectul sesizării CCR instituie o perioadă minimă obligatorie a contractelor de arendă, de şapte ani, condiţie fără de care eventualele contracte urmează să fie declarate ilegale.

„Acest lucru reprezintă o restrângere a exerciţiului dreptului de proprietate, în sensul în care cei care deţin proprietăţi pe care doresc să le dea în arendă nu vor mai putea decide în legătură cu respectiva proprietate, de la an la an, în funcţie de beneficiile obţinute”, se arată în comunicat.

De asemenea, parlamentarii Forţa Dreptei şi ai USR susţin că este inadmisibilă impunerea ca efect al termenului de şapte ani a unui drept de preempţiune pentru achiziţia terenului pe aceeaşi perioadă, precum şi permiterea schimbului de terenuri dintre arendaşi, fără a exista condiţia acordului proprietarului.

„Mai mult decât atât, prin efectul acestei legi, piaţa agricolă va fi blocată în privinţa noilor fermieri care vor dori să ia în arendă terenuri, consecinţa fiind o şi mai mare concentrare a terenurilor agricole în mâinile latifundiarilor roşii”, adaugă aceştia.

Parlamentarii Forţa Dreptei şi ai USR constată cu „dezamăgire faptul că o astfel de reglementare, profund anti-liberală, a putut fi adoptată doar cu votul majoritar al parlamentarilor PNL, atât din Senat, cât şi din Camera Deputaţilor”.

Sesizarea Curţii Constituţionale are în vedere încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la proprietatea privată şi regimul acesteia, a principiului egalităţii în drepturi şi a egalităţii în faţa legii, a principiul libertăţii economice şi a libertăţii contractuale a părţilor, precum şi a principiului referitor la proporţionalitatea reglementărilor care restrâng drepturi fundamentale şi a rigorilor impuse de prevederile Constituţiei referitoare la statul de drept.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

5 Comentarii

  1. Sincer, la cate se intampla in Romania si la cate legi impotriva cetatenilor romani din Romania, ma astept ca doar proprietarii de terenuri straini sa fie in legalitate, cetatenii romani…ciuciu. Te poti astepta la orice de la gloata de lux numita politic. Apropo, exista legea ciorilor, zburatoarele cu aripi, ele pot fi proprietare pe terenuri in Romania?

  2. o perioadă minimă obligatorie a contractelor de arendă de şapte ani?????
    -CRIMA,
    lezeaza dreptul de libera asociere!

  3. Forta Dreptei cu care duce sticla la gura … fiul betiv facut la betie de un securist fara scoala trasferat imediat la militie.

  4. „concentrare a terenurilor agricole în mâinile latifundiarilor roşii”. Ăștia sunt buni de balamuc.

  5. nu am teren, dar cel care are poate fi pacalit, preturile/inflatia creste atunci daca iti da tot n lei si in 2030 este deja o hotie, pt ca sigur vor fi alte vremuri, apoi daca esti mostenitorul unei rude nu poti face nimic esti ”legat” 7 ani de un strain, poate vrei sa-ti face propria ferma sau sa-l vinzi este o ”m…” in care se incearca acaparare ultimelor parcele de…unii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.