Cea mai citită voce cu privire la politica externă a SUA, Noam Chomski, a urmărit cu atenție „pattern”-ul de acțiune din documentele declasificate ale Departamentului de Stat. Nimic mai clar decât faptul că SUA permit acasă ceea ce interzic în zonele de influență: naționalismul economic în esență.
În Războiul Rece, toate intervențiile violente ale SUA au fost justificate prin teama de URSS. Intervențiile de acest fel au continuat însă și după prăbușirea comunismului. Devenea limpede că teama de comunism a fost doar o acoperire convenabilă pentru obiectivele reale ale sistemului global de putere a SUA: demantelarea surselor de naționalism economic ce ar fi putut dezvolta concurență față de corporațiile americane.
Ne interesează România. Naționalismul economic românesc a fost pus la pământ după 1990 – asta e clar. Prin ce ar fi putut el dezvolta concurență marilor corporații globale protejate de SUA? Oțel de calitate. Agricultură de calitate. O dezvoltare economică sprijinită de stat, sub care ar fi putut continua producția de armament de calitate.
Ne interesează, acum, rolul SUA (dovedit deja prin telegramele Wikileaks) în mantelarea uni sistem de control care să împiedice dezvoltarea economică independentă? La ce bun? Acest sistem de control este cvasiglobal. Când eșuează, au loc evenimente violente, ca în statele Americii Latine.
Resemnare – acesta să fie cuvântul de ordine? Când un partid (cazul PSD, azi) urmărește obiective prea îndrăznețe de naționalism economic, liderul său este demonizat după cele mai profesioniste rețete.
Negociere – acesta să fie cuvântul de ordine? O.K. Dar cu cine? În problema gazului din Marea Neagră, PSD-ul a intrat în negocieri dure. La mijloc sunt miliarde de dolari. Nu avem încă un tablou final al acestor negocieri.
Nostalgii ceaușiste de independență – acesta să fie „pattern”-ul nostru mental? Dragnea zice că el și-a asumat chiar și sacrificiul suprem. Ceva de gen Allende? Ce vrea să zică? Încă e departe orice orizont de independență economică a țării. Suntem consumatori de produse străine în mult mai mare măsură decât producători de mărfuri made in România. Vom mai fi vreodată în proporțiile în care am fost sub dictatura lui Ceaușescu?
Între resemnare, negociere și nostalgie, ne-am decis, se pare, să fim mai vigilenți în materie de respectare a drepturilor omului. Nu e naționalism economic. E doar un fel de naționalism al demnității. Și nu e puțin lucru. Dar, iată, e al naibii de greu de promovat.
Nici un imperiu nu-și va slăbi standardele de acțiune de dragul unui „partener strategic” lipsit de putere. Visăm mari investiții americane în România? Aceea ar fi „descălecarea” securizantă, în zonă, e un interes major al acestui „partener”.
Interesul său economic aici e mai mic. Dar nu atât de mic încât să mai putem visa, cu realism, propriul nostru naționalism economic. Mai ales că – din acest punct de vedere – suntem un „județ” al UE.
Bătălia în contra dublelor standarde din UE? Da.
Aceasta e bătălia cu un alt imperiu? Nu. Aici stăm la masa deciziilor imperiale. Suntem mai bine plasați: a șaptea putere demografică.
Din păcate, nu avem, deocamdată, politicieni de talie europeană. Nu mai are, iată, nici Franța. Macron are probleme interne care diminuează impactul său în UE. Noi, la fel. Nici un prezidențiabil român, nici în acest an prezidențial, nu are anvergura unui european care ar putea impune printr-o competență mai largă decât „județul” în care va fi ales președinte.
Te inseli! Romania are un prezidentiabil de anvergura, dar nu limitat europeana, ci universala. Eu tot spun pe acest site ca presedinte va iesi un Anonim care este si roman si bataios si curajos si inteligent si patriot si cinstit si care joaca pe mize mari. N-o fi el un mare intelectual, cu diplome la Harvard si Cambridge, dar este un om care gandeste in stil mare si care va da nastere unei noi viziuni aspra destinului nostru national.
Să vă fie gura de aur!