Emmanuel Macron: Ce viitor vă doriți pentru România?

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat speranţa, în cursul conferinţei de presă comune cu președintele Klaus Iohannis, că un acord privind muncitorii detaşaţi în UE va fi încheiat până la sfârşitul anului.

„Aţi vorbit, de asemenea, despre un subiect care ştiu că este foarte important pentru ţara dumneavoastră, şi anume revizuirea directivei privind muncitorii detaşaţi. Și mă bucur să constat această voinţă de a lucra împreună şi sunt sigur că vom ajunge la un acord până la sfârşitul anului – să poată fi aprobat în timpul Preşedinţiei estone – pentru a putea clarifica cadrul acestui proces şi să mergem în miezul proiectului european, care este un proiect de convergenţă între economiile noastre, din punct de vedere fiscal şi din punct de vedere social”, a spus Macron

Macron a susținut că Franţa nu scoate transportul rutier din acord.

„Aş vrea să nu fie nicio ambiguitate în ceea ce priveşte trasportul rutier, vorbim de două lucruri diferite. Franţa nu scoate transportul rutier din acord şi vom continua să vorbim despre acest lucru, dar sunt două subiecte diferite. Când vorbesc despre transportatorii rutieri francezi care recrutează români, aceştia intră în acordul pe care sper să îl obţinem, este vorba despre o formă de muncă detaşată, lucrători detaşaţi. Dacă un transportator rutier francez angajează la costuri salariale româneşti şoferi români în Franţa, acest lucru intră în cadrul Directivei privind transporturile şi va fi acoperit de acordul la care sper să ajungem până în luna octombrie, deci acest lucru nu a fost scos din acord. Este vorba despre problematica detaşării lucrătorilor, deci toate sectoarele vor fi incluse, în măsura în care există lucrători detaşaţi”, a spus preşedintele Franţei.

Macron a ţinut să precizeze că nu acceptă ca transportatorii francezi să facă dumping social.

„Foarte concret, nu accept ca transportatori francezi să facă dumping social angajând salariaţi care vin din ţări cu costuri reduse ale forţei de muncă, pentru că asta înseamnă o încălcare a regulilor europene şi aici va intra şi sectorul transportului rutier prin reforma acestei Directive şi vom merge până la capăt. În acelaşi timp, este absolut legitim ca ţări în care sectorul transportului rutier este important, să se poată dezvolta peste tot în Europa”, a subliniat Emmanuel Macron.

Întrebat de presă dacă cere înăsprirea conditiilor de acces a muncitorilor detașati și dacă ia un calcul un Frexit în cazul în care nu reușește modificarea Macron a spus: „Ei bine, unii au încercat aceasta metodă și se pare că au avut probleme. Niciodată nu am abordat subiectele europene în acest mod.

Ce viitor vă doriți pentru România? Doriți ca în mod durabil salariile din România să rămână la o treime față de cele din Franța? Vă doriți ca munca calificată să se dezvolte insuficient? Sau vă doriți ca țara dumneavoastră să intre pe deplin în Europa, să aveți calificări mai bune, să atrageți talente, să va păstrați talentele, să aveți oameni mai bine plătiți care să aibă avantaje sociale și tranziția să se facă pe deplin.

Înțeleg de la președintele dumneavostră că ați ales a doua opțiune, că doriți ca România să intre într-o Europă mai bine integrată. Pentru România, situația din prezent nu este integrală, este o situație în care țările profită de diferențele salariale. Țările care susțin staus quo-ul susțin de fapt de această situație care nu este benefică pentru România. Europa a fost extinsă, dar cu situații foarte diferite în interiorul său.

Însă, totuși, cu un proces de convergență și aceasta este scopul fondurilor structurale, țările care au costuri salariale mai slabe o fiscalitate diferită sunt ajutate pentru a se dezvolta și a veni cătrecentrul Europei. Dar ce se întâmplă de câțiva ani?

Anumiți oameni politici, si nu este cazul președintelui dumneavostră, anumite medii de afaceri fac invers: profită de fondurile structurale dar dezvotă un dumping social și fiscal, continuă să scadă taxele pentru companii să mențină taxele foarte scăzute pentru a atrage companii, profită de acest sistem. Un astfel de sistem va exploda. Nu va avea loc un Frexit, ci o explozie a Uniunii Europene. O parte din Brexit se datorează tocmai acestei situatii. Trebuie să privim lucrurile în față. Ceea ce facem este să oprim un abuz care nu este bun pentru nimeni. Această luptă pentru reforma detașării lucrătorilor sunt pentru mine o prima etapă a reformei Europei, pentru convergență”.

Iohannis: Trebuie să îmbunătățim

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la rândul său, în conferinţa de presă comună cu omologul său francez, că nu poate spune că este de acord sau nu cu modul în care să fie reformulată Directiva Uniunii Europene privind lucrătorii detaşaţi, dar este „inadmisibil” să existe atâtea critici cu privire la acest document, ceea ce înseamnă că acesta ar trebui îmbunătăţit.

„Este foarte important să evităm simplificările inutile în această speţă. Putem observa foarte uşor că, în special în Europa de Vest, nu numai în Franţa, apare tot mai des această discuţie legată de ceea ce se numeşte social dumping, adică evitarea unor cheltuieli sociale care nu se motivează. În acest sens, nu pot să vă spun că sunt pentru sau sunt contra. Sunt foarte multe aspecte unele dintre ele foarte tehnice, care trebuie discutate de către specialişti. Nu cred că v-aţi imaginat că domnul preşedinte Macron şi cu mine stăm să redactăm un draft al acestei Directive”, a afirmat Klaus Iohannis.

Şeful statului a susţinut că Directiva ar trebui îmbunătăţită, având în vedere că există atâtea critici la adresa ei.

„Trebui să vedem lucrurile aşa cum sunt. Există pe de-o parte o mare nemulţumire în Franţa că sunt lucrători care aparent încearcă mai degrabă să eludeze sistemul decât să se încadreze în sistem, pe de altă parte putem să observam că există foarte mulţi oameni în Europa de Est, de exemplu în România, care vor să lucreze în Spania, Germania, Franţa. Dacă situaţia este aşa, este foarte clar că trebuie să îmbunătăţim această Directivă. E inamdisibil să vedem aceste nemulţumiri, pe de o parte în Europa de Vest, pe de altă parte, dorinţa oamenilor din Est de a trăi mai bine. Şi una şi alta este legitimă şi dacă această directivă a produs astfel de disensiuni şi a produs astfel de divergenţe de abordare, nu înseamnă că oamenii din Franţa nu au dreptate sau oamenii din România nu au dreptate, înseamnă că Directiva nu este suficient de clară şi suficient de bună”, a completat Iohannis.

Președintele României a ţinut să precizeze că „nimeni nu doreşte să înlăture competiţia sau piaţa liberă”, nefiind suficient să se rescrie directiva. „Este nevoie de o colaborare mult mai intensă”, a adăugat Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.