ENERVANT (17)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –ENERVANT(…) adică Vocalize în si bemol minor. Apărută la Editura Junimea în 2020

39.

Joi

– o zi foarte încărcată –

A doua dimineață, așa cum a prevăzut, Leonora a putut fi trezită doar cu multă greutate de către mama ei, așa că micul dejun a întârziat cu aproape douăzeci de minute, ceea ce, într-o viață atât de riguros planificată de către Pater Familias, se poate transforma într-o adevărată problemă: dacă se amână un moment, în mod precis se va amâna și următorul, și următoarele, asemenea prăbușirii într-o succesiune tot mai rapidă a unui șir de piese de domino. Enervant (de rutină, adică doar enervant de gradul I)! Deși, ca întotdeauna, plecatul de acasă mai adaugă puțină tensiune…

Ca să nu întârzie nimeni din casă, cel mai bine ar fi ca soția să-i ducă pe copii la școală, iar pe el să-l lase la tribunal. Doar că Doamna nu este pregătită să iasă în oraș și dacă ar sta să aștepte până se va pregăti ar mai trece o jumătate de oră. Cel puțin o jumătate de oră… Așa că Maestrul înghite în viteză, dar se îneacă pe când se grăbește cu cafeaua. Tușește și până se liniștește mai trec alte câteva minute. Enervant! „Stai să-ți revii” îl sfătuiește soția, dar el își ia servieta și dă să iasă în stradă. Unde îl așteaptă cel puțin zece jurnaliști. De ăștia pur și simplu a uitat. Cu jurnaliștii e ca și cu fanii unei pasiuni: unde se adună doi, apar în cea mai mare viteză și alții. Sau la fel cum, dacă se oprește cineva în mijlocul drumului și stă să se uite în sus, toți trecătorii se vor opri să scruteze cerul. De data asta, Maestrul nu mai este însoțit de Miky, așa că jurnaliștii tăbărăsc nestingheriți pe el.

– Ați obținut amânarea procesului până după vacanța tribunalului, de ce credeți că acest lucru este în favoarea domnului Schubkegel?

– Faptul că oponenții dumneavoastră n-au încercat să oprească amânarea, ba dând impresia că le-ar conveni strategia dumneavoastră, nu vă îngrijorează?

– Ieri seara, pe mai multe canale de televiziune, dar și la radio, s-a invederat că amânarea aceasta a putut avea loc doar după o înțelegere între părți. Ați purtat discuții preliminare cu avocații domnilor Boca, Sala și Lăbău?

– Așa cum arată acum lucrurile, impresia generală este că ați încerca o strategie care urmărește o înțelegere amiabilă. Prima mea întrebare este: nu cumva această înțelegere are ca scop ascunderea adevărului? Iar, în consecință, a doua întrebare este dacă nu cumva o stingere a disputei va duce la mari suferințe pentru miile de angajați de la SABOLA și pentru numeroasele intreprinderi aflate la orizontală?

– Tot aseară, cunoscutul comentator Jasper Rolland a spus că gestul dumneavoastră seamănă flagrant cu o trădare a clientului pe care doar de formă îl reprezentați. O faceți din proprie voință, poate perntru că sunteți convins că dreptatea se află de partea cealaltă sau ați fost cumpărat de acele dintre marile companii care se află în spatele SABOLEI?

– Este adevărat că, așa cum afirmă domnul Procopius de la Agenția de Știri RCL, că organele abilitate au pornit o anchetă preliminară în legătură cu provenința unor sume uriașe intrate recent în conturile dumneavoastră?

– În ultimele zile, ați fost căutat insistent de domnul Eduard Portal. Pe surse, am aflat că v-a sunat de optsprezece ori. Ce ne puteți spune despre domnul Portal, cu care nu numai că vă cunoașteți din timpul școlii, dar l-ați și apărat cu mult succes într-o cauză anterioară?

– În ce fel este amestecat domnul Portal în afacerea ADAM?

Cercul viu din jurul Maestrului Doctor Gustav R. Propp se strânge tot mai mult. Microfoanele îi sunt vârâte în fața gurii, însă din pricina învălmășelii, îl mai și ating direct. Și aparatele de filmat îl asediază tot mai mult. Gustav constată că microfoanele au afișate numele unor instituții de presă celebre, nici pe departe doar ale unor posturi locale! Sunt și de la marile agenții de presă. Dar când se poate mișca liber, când nu este constrâns de regulile obscure ale unui coșmar, Gustav știe că în viața reală întotdeauna totul poate fi pus sub control.

Nu s-a îndepărtat încă nici zece pași de vila Avocat Doctor Gustav R. Propp, dacă l-ar striga, Miky, oprit în spatele grilajului porții, ar da năvală și i-ar îndepărta pe agresori. Dar, desigur, ar fi o mare greșeală! Atunci să vezi REPORTAJE BREKING NEWS!

– Hooo! strigă Maestrul, dacă vorbiți toți odată, n-am cum să vă răspund. Nici măcar nu pot pricepe ce doriți să aflați. Se face liniște și Maestrul continuă: V-am promis o conferință de presă incendiară în cabinetul meu la ora unsprezece. Aveți puțină răbdare (se uită la ceas), în nici trei ore o să aflați lucruri într-adevăr interesante. Dar dați-mi răgazul să mă interesez până atunci și eu despre niște amănunte care ar putea fi deosebit de.. de tari. Până atunci mai am niște dezbateri la tribunal. Jurnaliștii nu sunt foarte convinși să-l lase să plece. Dacă voi mai zăbovi cu dumneavoastră, n-o să am cum să mă interesez despre amănuntele despre care v-am pomenit. Și pe care tocmai vi le-am promis! (Își consultă din nou ceasul) Și așa mă aflu în întârziere.

Încet se deschide o pârtie și Maestrul o urmează. O domnișoară îi oferă să-l ducă la tribunal cu mașina redacției.

– Mulțumesc! Mulțumesc mult, dar dacă aș accepta, s-ar supăra colegii dumneavoastră.

Se mai aud câteva întrebări („Nu vreți să ne povestiți cum ați tratat în taină cu oponenții dumneavoastră?”, „Ce rol joacă domnul Eduard Portal în această afacere?”, „Este adevărat că soția dumneavoastră este din aceeași localitate cu domnul Lăbău, suspectul din cazul ADAM?”), dar prin faptul că a refuzat jurnalista care i-a propus să-l ducă la tribunal „dacă tot sunteți în întârziere” i-a făcut pe ceilalți oameni de presă să aprecieze că a refuzat. Maestrul Doctor Gustav R. Propp le-a oferit o mostră de imparțialitate. Maestrul Doctor Gustav R. Propp are prestanță. Așa că se formează un șir dens de jurnaliști care-l urmează de la o distanță respectuoasă.

Gustav se mai uită încă o dată spre Vila Avocat Doctor Gustav R. Propp, o vede pe Doamna urmărind cu mândrie spectacolul din stradă și pe Miky, ridicat cu labele din față pe o stinghie a porții și dând și el mândru din coadă.

Da, se poate spune că Maestrul Doctor Gustav R. Propp oferă un spectacol chiar și pe stradă: în costum de culoare închisă și cu atât de cunoscuta-i servietă samsonite în mână, înaintează nonșalant pe mijlocul drumului, de parcă nu este deloc presat de alaiul ce-l urmează. Pe trotuare, lumea se oprește și privește cortegiul. În urma cortegiului, mașinile vin în liniște. Niciuna nu claxonează. Maestrul Doctor Gustav R. Propp oferă un spectacol chiar și pe stradă. Ce minunate sunt oazele acestea dintre două enervări!

40.

În fața tribunalului așteaptă alți jurnaliști, observându-l pe Maestru venind, i se reped în întâmpinare cu microfoanele ațintite spre el, dar se opresc și aceștia văzând modul cum și colegii lor îl urmează în liniște. Așa că Gustav poate intra nestingherit în clădire. Dintr-o nișă apare și Edi, însă se retrage și el. În drum spre cabinetul său, Gustav este salutat de mai multă lume. Acum simte că a atins apogeul carierei sale. Apogeul? Adică punctul culminant? Asta înseamnă că din vârf urmează coborâșul. Un nor îi întunescă fața, dar el încearcă să-și mascheze sentimentele: ajunge să arăți și cea mai mică slăbiciune și lupii sar în haită asupra ta. „Homo homini lupus”! Așa că nu lasă să i se vadă supărarea și încearcă să se bucure de prezent, răspunde la saluturi și intră în biroul său. (Și biroul său poate fi socotit drept un simbol al piscului la care a ajuns: după ce a refuzat și funcția de președinte al tribunalului și cea de decan al baroului, i s-a oferit o încăpere singur, fiind unicul avocat din tribunal care are o asemenea onoare. Și nici nu este o singură încăpere, într-un mic antreu, a putut aduce aici și o secretară și doi stagiari. Asta cu toate că are Cabinetul de Avocatură Doctor Gustav R. Propp chiar vizavi de clădirea tribunalului. Cei ce-l caută, la fel ca toate cunoștințele, văd din prima clipă că Maestrul se găsește la un standard înalt, un standard care pretinde maximum de respect. Respect pe care-l și primește. Plus că să ai două cabinete cu secretare și tot tacâmul atât de aproape unele de altele dovedește cât de solicitat este Maestrul, așa că nu e de mirare că poate fi atât de greu abordat. Cum să nu te înclini în fața unei asemenea personalități?)

Unul dintre stagiari, Relu, este ambițios, celălalt este femeie, Iudith, o fată convinsă că are un trup cu suficiente avantaje pentru o carieră de succes. Relu este ambițios și consideră că simpla apartenență la echipa Doctorului Gustav R. Propp este o etichetă uriașă pentru un proaspăt licențiat. Amândoi – și Iudith și Relu – nu greșesc în speranțele lor: Relu se postează drept cerberul care selectează cine poate să fie apărat de Maestru, iar Iudith poate înmuia doar și cu trupul inima celui mai ciufut judecător. Acum, cei doi sunt trimiși să vadă când va trebui Maestrul să se prezinte în fața instanței. Un proces are loc în Sala 24, două în Sala 13. În Sala 24, Președintele a aflat că Maestrul are programată o conferință de presă la ora unsprezece și ține cont de acest lucru. În Sala 13, Președintele nici nu vrea să audă de o altă programare decât cea afișată la avizier.

Maestrul trece de secretară și de stagiari și intră în încăperea numai a lui. După ce închide ușa în urma sa, masca demnă îi cade. Chiar dacă oamenii n-au sesizat momentul său de slăbiciune, el se simte sleit de puteri, numai bun de sfâșiat de fiarele din jur, și – colac peste pupăză – i-a simțit momentul slab scorbura din coșmar: fără nicio legătură cu clipa de față, limba i s-a întors prompt la dintele cariat. Ceea ce i se întâmplă este îngrijorător: a dormit toată noaptea, este abia dimineața și totuși resimte oboseala aceasta crâncenă! Și asta când îl așteaptă o zi atât de complicată, o zi ce încă nici n-a început cu adevărat.

Fiecare problemă apărută în starea de veghe se rezolvă, nu spune și vechea zicală că timpul vindecă orice? Dar în somn nu există timp. Gustav se simte sleit de puteri, numai bun de sfâșiat de fiarele din jur, dar „fiarele” rămân în cabinetul avocatului, pe când în vis apar cu totul alte făpturi. Mult mai malefice! Gustav stă în jilțul comod din spatele biroului, dar, de fapt, este paralizat acolo: nu mai e în stare de nici o mișcare. E în jilțul comod din cabinetul său, dar vede cu groază că este și în scorbura din coșmar. Cine naiba l-a pus să intre în copac? Cine? Păi, chiar naiba! Și, parcă n-ar fi destul, în loc să încerce să se întoarcă, chiar dacă ar putea s-o facă mergând cu spatele, înaintează în spațiul tot mai îngust. Iar când încearcă totuși să facă un pas înapoi, îl simte pe dracul în spatele său, împiedicându-i orice mișcare spre intrarea/ieșirea din copacul găunos. Simte diavolul fără să-l poată și vedea, fiindcă strâmtoarea este atât de mare încât nu-și poate întoarce capul. Plus că dracul a obturat și lumina cu corpul său și în scorbură e întuneric. Gustav scoate un strigăt, strigătul prin care micul Gusti și-a căutat bunicii din mijlocul tufișului, cu patruzeci și opt de ani în urmă. De fapt nu strigă, nici acum, la fel cum nici atunci, țipătul nu-i iese din gură. Și chiar dacă i-ar ieși, niște lovituri puternice în coaja copacului i-ar acoperi vocea.

De data asta nici nu se supără și nici nu se enervează că i-a fost întrerupt somnul, chiar dimpotrivă! De fapt, cei doi stagiari – Iudith și Relu – i-au bătut la ușă ca să-l anunțe că trebuie să meargă în Sala 24 pentru o cauză, apoi în Sala 13 pentru alta. Pentru a treia, dacă aceea va ajunge la rând chiar în timpul conferinței de presă, îl va înlocui Relu sau Iudith, după cum va decide. Fire-ar să fie! Spețele care urmează imediat sunt cele la care nu vor avea loc decât amânări, îi spune lui Relu ce trebuie să invoce pentru ca și acel al doilea caz să fie amânat. Pentru speța de la 13, pe care Președintele nu vrea s-o aducă înainte de ora unsprezece, Maestrul o trimite pe Iudith în arhivă pentru a verifica dacă Maestrul își amintește exact formularea care s-ar putea exploata. O roagă să vină cât de repede pentru ca, în funcție de ce va găsi acolo, să-i spună cum va trebui să pledeze în sală. Totul se întâmplă întotdeauna într-un ritm nebun, Gustav e obișnuit cu acest lucru, nu-l enervează fiindcă știe că doar avocații foarte solicitați au parte de așa ceva. Avocații foarte solicitați, deci cei mai celebri, cum să te enerveze că ești socotit celebru? Iar Maestrul Doctor Gurstav R. Propp chiar e celebru, iar după ziua de ieri… Iși îmbracă roba și iese pe coridor: parcă e mai multă lume ca oricând în ziua aceea la tribunal. Chiar și „cunoscutul comentator Jasper Rolland” îi vine în întâmpinare și-i întinde mâna. „Păi, nu a spus aseară, în fața camerelor, cunoscutul comentator Jasper Rolland că gestul meu seamănă flagrant cu o trădare a clientului pe care doar de formă îl reprezint. Dar, mai ales, n-a întrebat <cunoscutul comentator Jasper Rolland> dacă o fac din proprie voință ori perntru că sunt convins că dreptatea se află de partea cealaltă? Ba, a mai cutezat să declare cu subiect și predicat că aș fi fost cumpărat de o anuită mare companie care se află în spatele SABOLEI”. Unul dintre secretele marilor succese ale Maestrului Doctor Gustav R, Propp este acela că are o memorie ieșită din comun. De pildă, în pledoariile sale, nu are nevoie să aibă hârtii în față: este capabil să reproducă pe de rost – și chiar la momentul potrivit – citate întregi din cărți, din tratate, din depozițiile martorilor, din pledoariile oponenților. Așa că-și amintește perfect și mizeriile debitate de „cunoscutul comentator Jasper Rolland” la o emisiune pe care au urmărit-o mii și mii de telespectatori, emisiune reluată parțial și în totalitate încă de două ori! Iar acum individul vine cu mâna întinsă spre el. Desigur, imediat apar lângă ei și câțiva fotografi și doi-trei operatori. Îi va accepta o strângere de mână Maestrul celui care l-a atacat atât de puternic?

Maestrul știe că gestul pe care-l va face – fie că va accepta strângerea de mână, fie că o va refuza – va sta la baza altor numeroase comentarii. „Cunoscutul comentator Jasper Rolland” este o vulpe bătrână și a provocat acest moment, știind și el că gestul ar putea deveni viral și că va avea prioritate pe toate canalele. Totul n-a durat decât o clipă, doar că Maestrul nici n-a avut nevoie de mai mult timp pentru a găsi mișcarea cea mai favorabilă, chiar dacă și cea mai neașteptată: în loc să strângă mâna ce i s-a întins, dreapta lui Gustav s-a îndreptat spre dreapta lui Jasper Roland, dar în loc să se împreuneze cu aceasta, a urcat spre fața „cunoscutului comentator” și l-a mângâiat protector pe obraji. Era de parcă i-ar fi spus: „Copilașule, ești prea mic să te pui cu mine, oricât ai fi de obraznic!”. Și, într-adevăr, peste doar câteva minute, pe mai multe canale de televiziune scena a fost preluată drept BREAKING NEWS și a devenit virală și pe internet.

Maestrul Doctor Gustav R. Propp este într-adevăr un Maestru. Tocmai a câștigat în mod absolut strălucit o repriză.

Reporterii au preluat momentul, au rămas pe loc și au încercat să mai obțină și alte trufandale. Maestrul le-a făcut un semn cu mâna și le-a spus „La unsprezece!”. După care i-a lăsat pe coridor și a intrat în Sala 24. Consilierul municipal Robert Stock, mâna dreaptă a domnului Primar, a început să aplaude.

Primul care a părăsit câmpul de luptă a fost „cunoscutul comentator Jasper Rolland”. Ceilalți jurnaliști au rămas pe loc. Maestrul Doctor Gustav R. Propp poate oricând să ofere un subiect de presă fierbinte.

Din tribunal, de la fereastră, se putea vedea că vizavi, în fața cabinetului unde va avea loc conferința de presă s-a adunat deja foarte multă lume. Doi polițiști se ocupă cu păstrarea ordinii. Nu e încă nici ora zece.

41.

În Sala 24 se desfășoară o speță ce se tot prelungește. Președintele – președintele de treabă, cel care este în stare să-și dea seama de importanța conferinței de presă programată de Doctorul Propp pentru ora unsprezece, spre deosebire de Președintele de la Sala 13 care, mereu plin de el, nu acceptă gloria altcuiva – Președintele de treabă îl vede pe Maestru intrând și îi face un semn discret că-l va chema imediat ce se termină înfățișarea în curs. Doar că aceasta se tot prelungește. Gustav este în criză de timp față de înfățișarea de la 13, bine, acesta-i un lucru obișnuit, o să-l trimită acolo pe Relu, dar „vorbăria fără rost” continuă. Enervant. Enervant de gradul I. El ar fi terminat această înfățișare în cinci minute. Foarte enervant. Stă și nu face nimic. De fapt, gândește la nimic. De exemplu la „singura ordine”, singurele momente pentru care merită să trăiești. Or, „Plăcerea este moneda pentru care dăm tot ce ni se cere.” (Pascal) Pentru „singura ordine”, Gustav și-ar da și renumele, împreună cu fiecare nuanță exterioară pentru care este invidiat de cei din jur. Gustav stă în Sala 24 și îi vine în gând că animalele își savurează plăcerile fără să se teamă de viitor. Când ciulesc urechile și intră în alertă, nu mai trăiesc nici ele plăceri. Dar, în rest… Gustav invidiază animalele: se mișcă mereu în căutarea hranei și a securității, în rest n-au nicio problemă. Și nici nu se plictisesc în hoinăreala lor veselă și fără nici un rost. Dacă o maimuță ar izbuti să se plictisească, ar deveni om, a scris atât de potrivit Goethe. Iată, el, Gustav, dacă nu face ceva, se plictisește și nici nu intră în „singura ordine”! Atât de rar poate să-și permită iubitele-i tabieturi… Cum a izbutit un om atât de cult ca Seneca să spună că doar din plăceri se ivesc cauzele durerii? Filozofie de doi bani! Cei doi avocați ai speței la care este obligat să asiste se ceartă fără nici un rost. De parcă ar fi animalele din pădure. Doctorul Propp îi face un semn abia perceptibil Președintelui și acesta îi întoarce semnul. „Imediat se termină!” Dar nu se termină imediat! Foarte enervant! (Enervant de gradul II.) Nu, Gustav nu poate fi animal, oricât și-ar dori-o! Gustav se plictisește. Și, în loc măcar să se gândească la ce să îndruge jurnaliștilor la conferința de presă – iată, e deja ora zece și optsprezece minute! – și el tot după „adevărata ordine” tânjește. Păi, dacă Seneca, și atâția ca el, spun că plăcerea aduce după sine inevitabil durere, toți ăștia n-au decât să fugă de satisfacție! Dar fac ei așa ceva? Nici vorbă! Vor primi plăcerea în viața de apoi, dacă n-au decontat-o în viața asta? Să fim serioși! Ei susțin că plăcerea e malefică (!), doar pentru a se arăta virtuoși în ochii celor din jur. Iar, când nu-i vede și nu-i simte nimeni… Nu, să fie clar: plăcerea e satisfacție, iar căutarea satisfacției este mobilul tuturor activităților, nevoia de securitate și satisfacția.

Gustav încearcă să facă abstracție de locul unde este și se gândește la ale lui: „Dacă satisfacția…” Gata, cauza aceasta s-a terminat. În sfârșit e solicitat la bară. E ora zece și douăzeci și cinci. La zece și douăzeci și nouă, fuge deja spre Sala 13. Relu abia se poate ține după el. Nu-i vede pe cei ce încearcă să-l abordeze pe drum. Nu-i dă nici o importanță nimănui, nici măcar profesorului Șorban – asta-ar mai lipisi acum! – ajunge la țanc. Relu nu știe dacă să fie bucuros sau trist că vorbește Maestrul și nu apucă el să se afirme cu lecția atât de bine învățată. Totul se petrece atât de repede! Este ora zece și patruzeci și unu de minute. Gustav revine în încăperile sale. Să-și scoată roba pentru conferința de presă? Își întreabă secretara, apoi pe Iudith. Femeile au mai mult fler la așa ceva. Dar femeile nu apucă să-i răspundă pentru că hotărăște singur că e mai bine să meargă în robă dincolo, în Cabinetul de Avocatură Doctor Gustav R. Propp. Așa va fi mai oficial. Lucru stabilit, întreabă secretara ce solicitări au mai sosit, ce telefoane. „Nu, asta nu mă înteresază acum!… Nici asta!… Nu înțelegi că am acum alte priorități?” Nu, secretara nu înțelege și nici n-are cum să înțeleagă că Maestrul în clipele acelea nu este preocupat decât de ce gândesc, ce vor și ce inițiază marii oameni din culise în legătură cu Cazul Adam. Nu, din păcate, secretara, deși lucrează cu Doctorul Gustav R. Propp de peste zece ani, nu simte ce-l interesează pe șeful ei în clipa aceea atât de importantă. Așa că mai enumără câteva apeluri și câteva adrese, până ce Maestrul o oprește. „Destul! Continuăm când mă întorc.” În felul acesta, secretara n-apucă să-i spună că s-a primit un apel de la un oarecare necunoscut, un anume „locotenent-colonel Rodriguez” și nici un alt apel de la un la fel de necunoscut… ăăă… unde l-am notat… ăăă… un „doctor Waiss”. „Necunoscuți”? Pe dracu, amândoi sunt foarte cunoscuți, doar că nu față de martori. Amândoi au insistat că ceea ce au de transmis este foarte important. Păi, toată lumea care sună la Cabinetul de Avocatură Doctor Gustav R. Propp pretinde că lumea atârnă de acele spuse… Dacă ar fi apucat să-i spună șefului, acesta bineînțeles că ar fi știut că „locotenent- colonelul Rodriguez” nu este nici vorbă „locotenent-colonelul Rodriguez”, la fel cum nici „doctorul Waiss” nu este „doctorul Waiss”. Seara, în „bârlogul lui căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”, șezând în spatele elegantului birou, se întreabă dacă a fost bine sau a fost rău că secretara n-a apucat încă de dimineață să-i raporteze mesajele „locotenent-colonelului Rodriguez” și ale „doctorului Waiss”. Dar până seara mai e mult timp… E zece și cinzeci și șase de minute. Privind pe geam, vede că în fața Cabinetului de Avocatură Doctor Gustav R. Propp e îmbulzeală mare. Și cei câțiva polițiști își mai pierd vremea acolo, pasămite să asigure ordinea. Maestrul nu trebuie să se grăbească, fără el spectacolul oricum nu poate avea loc.

O întreabă pe Iudith ce a găsit în arhivă despre cazul programat pentru ora doisprezece în Sala 13. N-o să aibă loc la ora doisprezece, îl asigură Iudith, „Cazul nostru este al unsprezecelea pe avizier, iar ei nu sunt decât la al patrulea. Or, dacă Președintele a decretat că nu e dispus să schimbe ordinea nici pentru <Dumnezeul din Ceruri>, e de așteptat ca noi să intrăm abia pe la trei sau patru.” „Da, Gudfrend – care numai good frend nu este – e cel mai căpos frustrat pe care-l cunosc” spune Maestrul. (Se spunea că Gudfrend ar fi fost numit Președintele Adjunct al Tribunalului, dacă Propp ar fi acceptat să fie Președinte. Cum acesta a refuzat, noua conducere nu l-a mai agreat pe Gudfrend, iar acesta nu l-a mai suferit de atunci pe Gustav. Totuși, în procesele unde se nimerea să judece pe un client al Maestrului Doctor R. Propp, era cât se poate de precaut să nu greșească, de frică să nu fie acuzat de rea intenție. Așa că nu uita să amintească „Uite, deși inculpatul a fost apărat de Propp, mie nu mi-a păsat și i-am făcut dreptate”!)

E unsprezece fix, dar Maestrul o învață pe stagiară cum trebuie să pledeze, folosindu-se de „aberația” găsită în arhivă (citatul fiind corect memorat de Gustav). „E unsprezece și douăsprezece minute!” îi atrage atenția secretara. „Îți merge prost ceasul!” răspunde Gustav. La unsprezece și cincipsrezece decretează că toate ceasurile de pe glob, din cine știe ce cauză, au luat-o razna. În sfârșit, iese, coboară scările și traversează strada. Iudith și Relu nu-l însoțesc, ei vor urmări conferința de pe transmisiile în direct ale televiziunilor. Acolo, în sala aceea, va fi mult mai greu de răsuflat, darămite de ascultat. Iar Șeful va fi gardat de doi avocați din echipa sa. E unsprezece și optsprezece minute. Înainte de a apuca să intre în spațiosul Cabinet de Avocatură Doctor Gustav R. Propp, mai mulți jurnaliști îl interceptează cu microfoanele îndreptate spre el.

„Pofitiți înăuntru! le spune. M-ar împușca doamnele și domnii din cabinet dacă v-aș spune ceva aici!” Apoi le face semn polițiștilor și aceștia îi asigură un culoar să poată intra.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.