ENERVANT (18) – Editura Junimea în 2020

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –ENERVANT(…) adică Vocalize în si bemol minor. Apărută la Editura Junimea în 2020

42.

Și înăuntru e nevoie să i se facă o pârtie pentru a putea să-și ocupe locul. Au fost deschise toate ușile, dar și așa, îmbulzeala este uriașă. Spațiosul Cabinet de Avocatură Doctor Gustav R. Propp nu mai e spațios! Locul a devenit chiar strâmt. Extrem de strâmt!

„Ar fi trebuit selectați cine să intre!” strigă o doamnă strivită între doi zdrahoni și perete. Și alții se asociază acestei păreri.

„Dacă aș fi făcut-o, răspunde impunător în roba sa Maestrul, dacă aș fi făcut așa, aș fi fost acuzat că pun călușul în gură unei anumite părți a presei. Nu, ceea ce voi declara acum, trebuie să afle toată lumea!”

De fapt, ce va declara? În general, pentru dezbatrile de la tribunal, Gustav se pregătește, dar sunt și situații în care-i spune instinctul că e mai bine să lase totul pe seama inspirației. Mai ales când știe că va trebui să se plieze pe așteptările de moment ale auditoriului, așteptări ce se pot modifica din clipă în clipă. Când cei aflați de față vor… Brusc, atenția i se fixează pe Eduard Portal. Chiar s-a mirat că nu l-a zărit pândind pe coridoare, dar să vină aici!? Cu ce scop? Cu ce așteptări? Rotițele din creierul lui Gustav se mișcă repede, însă, de data asta, nu găsesc niciun răspuns. Mai grav este că prezența lui Edi îi deturnează gândurile de la ce să le spună jurnaliștilor.

Pauza de aproape un minut și-a făcut efectul. Hărmălaia s-a oprit cu totul și o liniște deplină acoperă oamenii strâns înghesuiți unii în alții. Iudith, Relu și Secretara urmăresc pe canalul național evenimentul. Maestrul a cerut ca în timpul conferinței, cele două televizoare, cel din cabinetul lui și cel din sala de așteptare să rămână stinse: pe de o parte, din cauza îmbulzelii, tot nu s-ar putea urmări cele de pe ecran, pe de altă parte, transmisiunea având loc pe mai multe canale, ar naște comentarii ce post să fie ales.

Maestrul se uită la ceas, după care sparge tăcerea:

„Vă rog să mă scuzați că am întârziat douăzeci și trei de minute. Cine mă cunoaște știe că nu-mi stă în obicei să nu fiu punctual. Punctualitatea este condiția obligatorie a eficienței, după cum a spus John Stenway. (Doctorul Propp folosește des citate: acestea dau greutate afirmațiilor. Atunci când nu-i vine în minte un citat, inventează pe loc unul și-l lipește de un nume celebru sau de un nume și el inventat pe loc. Cine să se considere atât de cult încât să se îndoiască de veridicitatea <citatului>? Plus că un citat dă nu numai autoritate discursului, dar și distrage atenția măcar pentru câteva secunde, perioadă cât este acceptat tot ce spui.) Așadar, să încercăm să fim eficienți, chiar dacă n-am fost aici fix la ora anunțată. Dar, în primul rând, trebuie totuși să-mi justific întârzierea! (Faptul că Maestrul este atât de migălos trebuie să facă auditoriul să fie încredințat că vorbitorul nu intenționează să ascundă nimic. Și chiar și cei ce au venit cu convingerea că Doctorul Propp va încerca să le vândă povești, încep să fie mai puțin sceptici.) Am întârziat pentru că, așa cum v-am promis încă de ieri, în dimineața asta a trebuit să aflu anumite informații absolut necesare pentru înțelegerea acestui caz atât de mediatizat. Atât de mediatizat pe bună dreptate: prea multă lume este implicată în consecințele afacerii SABOLA. Iar oamenii așteaptă de la dumneavoastră știrile care să-i lămurească pentru a-și putea face planuri pentru cum… pentru mai departe. După cum știți, atunci când lucrurile nu depind numai de tine, nu poți să te ții întotdeauna în limitele timpului planificat și așa s-a întâmplat și astăzi. Una dintre sursele mele…, unul dintre partenerii mei de discuție n-a putut fi contactat decât abia după ora unsprezece, mai exact la ora unsprezece și un sfert”.

O nouă pauză. După care Maestrul trântește citatul din Freud cu care a impresionat de atâtea ori instanțele: „În această speță sunt implicate mai multe persoane, mai multe interese și apar mereu alte persoane și alte interese. Or, după cum știm, fiecare caz se prezintă altfel, acest lucru depinzând dacă <retragerea libidoului> are loc într-un complex accesibil conștiinței sau într-unul inconștient, după cum a spus încă Freud. Este doar unul dintre răspunsurile pe care trebuie să le găsim pentru a putea încadra corect rolul fiecăruia dintre mulții competitori”.

Maestrul mai face o pauză, dar una mai scurtă. Liniștea este încă fără fisuri. Dar lucrul acesta nu poate dura: în spațiul atât de limitat este prea multă lume, căldura de vară își produce și ea efectele, interpelările atent pregătite vor izbucni cât de curând și ele.

„Ceea ce vă pot spune este că situația mi se pare cu atât mai complicată, pe măsură ce aflu mai multe amănunte despre ea. Și, vă rog să mă credeți, amănuntele la care mă refer nu sunt nici puține, nici ușor de încadrat, ne aflăm, dacă-mi permiteți o comparație nu foarte originală, ne aflăm în fața unui puzzle extrem de întins, la care marginile nu ne sunt încă nici pe departe cunoscute… nici pe departe. Iar amănuntele trebuie plasate fiecare la locul potrivit. Așa că vă întreb cum doriți să procedăm: să vă înfățișez eu ceea ce știu, ceea ce văd eu din acest puzzle conținând încă multe pete albe și fragmente neașezate la locul potrivit lor și… să vă spun ceea ce îmi permite deontologia profesională să divulg… sau să-mi puneți dumneavoastră întrebări.”

Brusc, liniștea se sparge în nenumărate cioburi. Unii își strigă întrebările, alții îi cer să spună mai întâi el ceea ce știe. Este exact ceea ce și-a dorit: dacă ar începe el să vorbească de unul singur, în mod sigur ar fi întrerupt de nenumărate ori și fiecare cuvânt i-ar fi răstălmăcit atât pe loc, cât și în comentariile ce vor veni. De aceea, după întroducerea în care n-a spus nimic, întrebările vor veni pe un teren pe care se află doar preconcepțiile cu care a venit fiecare de acasă, convingeri proprii sau convingerile celor cărora anumiți jurnaliști le devin portavoce. Ceea ce ar trebui să urmeze ar fi o dispută între cele două tabere, dispută la care Maestrului să-i rămână doar rolul de arbitru și nu cel de combatant.

Gustav face semn pentru a se lăsa iarăși liniștea, dar vacarmul odată pornit nu mai poate fi oprit.

„Așadar, ieri mi-ați pus o serie de întrebări – unele chiar foarte pertinente. Acum e momentul să vă răspund la fiecare, dacă veți avea bunăvoința să le repetați. (Vacarmul crește.) Vă rog să procedăm disciplinat. Dacă vom vorbi toți deodată, nu ne vom putea înțelege! (O clipă se face liniște și folosind răgazul, Maestrul continuă): Singura rugăminte pe care o am este să fiți conștienți că afacerea SABOLA, sau „afacerea ADAM”, cum mai este numit tot mai celebrul dosar PE20219372 per 007239, are conotații atât de largi – așa cum v-am precizat anterior, acest puzzle are limitele încă neclare – încât conține și aspecte ce deocamdată sunt clasificate. Ținând cont de acest lucru, vă asigur că nici măcar eu nu cunosc unele aspecte.” (Aici a vrut să ajungă: din clipa aceasta, orice i s-ar imputa, a etalat pe masă cartea care-l exonereaxă până și de prezumția de partizanat: „în context sunt aspecte deocamdată clasificate, de care nici el nu știe, așa că dacă greșește cu vreo afirmație, aceasta se datorează doar faptului că atât cât știe la acea afirmație duce. Și, mai mult, în calitate de avocat al unei părți, are acces la probele care pot fi consultate, dar nu poate răspunde la întrebări care privesc strategia apărării sau care ating asperitățile sensibile clasificate. La asemenea întrebări nu poate răspunde!”)

Acestea fiind zise, Maestrul își desface larg brațele: „Vă stau la dispoziție!”

Vacarmul revine cu și mai mare intensitate, cel cu vocea mai puternică îl acoperă pe cel cu glasul mai firav.

43.

Într-adevăr, prima întrebare o câștigă un bărbat solid, cu barbă și cu o voce tunătoare, aptă de a acoperi vacarmul.

„Ați obținut amânarea procesului până după vacanța tribunalului, de ce credeți că acest lucru este în favoarea domnului Schubkegel? Nu cumva această amânare a fost dorită mai ales de cealaltă parte? Așa că vă întreb pe șleau: v-ați înțeles cu cealaltă parte?”

Maestrul ia o mină gravă înainte de a răspunde. Scurta pauză îi permite unei domnișoare să intervină și să-l contrazică pe jurnalistul solid, cu barbă și cu vocea atât de puternică.

„Vă rog pe rând!” strigă domnul Perce, unul dintre avocații din cabinetul lui Propp, dar acesta îi face semn să tacă. „N-au decât să se bată între ei. Noi nu ne băgăm decât atunci când ni se va cere. Dar da, tu fă-te că vrei disciplină!” Fără să înțeleagă ce dorește șeful, bătrânul Perce intervine inutil ori de câte ori glasurile din sală se acoperă unele pe celelalte. Adică mai tot timpul.

Gustav și-a atins scopul: „conferința de presă” a devenit, treptat, o dispută acerbă între jurnaliștii vizibil împărțiți în două tabere, în funcție de cine se află în spatele instituției de presă a fiecăruia dintre ei. Ceea ce dovedește pentru un ochi cât de cât avizat că în spatele „Dosarului ADAM” se află interese mari. Și bani pe măsură.

De la masa improvizatului „prezidiu”, rolul Maestrului este preluat de bătrânul Perce care, din când în când, continuă să ceară în mod inutil disciplină în sală. Cu o figură gravă, impunător în roba sa de avocat, Gustav afișează o mină impenetrabilă, postura de sfinx – păi, n-a spus profesorul Șorban că fostul său elev, Propp, riscă să se solidifice într-o statuie? Postura de sfinx ajunge, nici nu prea mai trebuie să fie atent la hărmălaia din sală. În loc de aceasta, privindu-l țintă pe Edi, se frământă să găsească o explicație logică a prezenței lui Portal în ultimul loc unde ar trebui să se arate. Păi, până și revenirea în țară a infractorului este împotriva oricărei logici! Doar cu o zi mai înainte, nu unul, ci chiar doi jurnaliști au pus întrebări în legătură cu Eduard Portal, dovedind că s-au informat despre el, că știu că a fost coleg de școală cu Gustav R. Propp, cel ce l-a scos basma curată dintr-o situație cât se poate de tulbure. Și a fost întrebat Maestrul ce relație există între Edi și „Cazul ADAM”. Numai că nici Maestrul nu știe ce legătură există între Edi și „Cazul ADAM”. Gustav începe iar să se enerveze, deși e conștient că nimeni dintre cei din jur nu trebuie să observe enervarea sa: aceasta ar putea fi interpretată în fel și chip! Gustav începe să se enerveze fiindcă, deși revenirea din neant a lui Edi în seara când și-a făcut apariția la NOUL LONDON și a început să insiste să-i vorbească i-a fost suspectă de la început, n-a tratat cum se cuvine acest lucru. Pe de altă parte, nici „locotenent-colonelul Rodriguez” și nici „doctorul Waiss” nu l-au amintit vreodată pe Portal, fiind foarte puțin probabil ca marii păpușari să-i fi oferit vreun rol unei persoane atât de compromise. Și, totuși, de ce s-a întors Edi în groapa cu lei și ce dorește să arate? El, care căutându-l atât de insistent pe Marele Avocat, în mod limpede nu se află în cea mai bună poziție. Gustav se enervează tot mai tare: cum a putut fi atât de superficial să nu se intereseze despre Edi cel revenit din America de Sud?

Dar totodată Gustav se amăgește că veșnicele sale enervări îi scot din adâncuri adrenalina: cu cât e mai iritat, cu atât ia deciziile cele mai neașteptate. Ca în clipa aceasta. În sală, doi jurnaliști au ajuns într-un punct al dezacordului în care jignirile amenință să se transforme în bătaie. Strigătele celor doi acoperă toate celelalte voci, inclusiv pe cea a bătrânului Perce, care continuă inutil să ceară oridine. Da, acesta este momentul când trebuie să intervină Maestrul:

– Domnule Portal, puteți să ne spuneți ce căutați aici? În numele cui ați venit de unde ați venit? Brusc se face liniște. Purtați un costum impecabil, domnule Portal, bănuiesc – și pun pariu că nu mă înșel – aveți și dumneavoastră un microfon ascuns după cravata atât de impecabil asortată. E vreun secret pentru cine înregistrați această conferință de presă?

Imediat, toate camerele de luat vederi se focalizează pe Eduard Portal. „Faptul că l-au identificat imediat înseamnă că personajul este cunoscut de către media, își spune Gustav. Poate mai cunoscut chiar decât de mine! Cum, naiba, am putut să neglijez să mă interesez și eu?”

Gustav se enervează tot mai tare: pe de o parte, trebuie să-și păstreze pentru publicul din sală și pentru publicul din fața micilor ecrane mina impasibilă, nici prea gravă, nici prea indiferentă, pe de altă parte, se autoîncurajează că enervarea îi va aduce ideile cele mai bune. (Dacă n-ar trăi cu această convingere, veșnicele sale enervări l-ar distruge.) Așa că-l privește țintă pe Edi: „Nu i-am aflat până acum rolul, poate-l voi afla de data asta. Și o voi afla în fața tuturor, ceea ce va dovedi că n-am avut nici o legătură cu Portal în privința <Cazului ADAM!>”.

Gustav se enervează tot mai tare – și nu face nici un efort să nu se enerveze, spunându-și că poate că tocmai enervarea este cea ce-l ajută mereu, enervarea îl excită, îi dă putere – însă Edi… Edi, luat prin surprindere, se uită în stânga, se uită în dreapta, își revine și, zâmbind, declară că nu poate să spună de ce se află acolo. De ce nu poate să spună? Eduard Portal devine personajul principal al conferinței de presă. De ce nu poate să spună Eduard Portal motivul pentru care se află unde se află? De peste tot sunt îndreptate microfoane spre Eduard Portal. Microfoanele sunt ținute de oameni. Eduard Portal este aproape strivit de jurnaliști. Cei se s-au nimerit lângă el sunt împinși de cei aflați puțin mai departe, în al doilea cerc, iar aceștia de cei aflați într-un cerc și mai exterior. „Vă rog, strigă Perce, vă rog păstrați ordinea!”. Bineînțeles, acum bătrânul avocat nu mai este ascultat nici cât înainte. Din locul său, chit că se află pe un mic podium, Maestrul nu-l mai vede pe Edi, ci doar o învălmășeală de trupuri înghesuindu-se unele în altele. Nu mai aude nici măcar vocea bătrânului Perce aflat chiar lângă el, ci doar țipetele celor ce riscă să fie striviți. Poliția, pe fază, intră în Cabinetul de Avocatură Doctor Gustav R. Propp și se luptă să desfacă ghemul compact de corpuri omenești. Se aud și sirenele – nu sunt numai mașini ale poliției, ci și salvări. Brancardieri solizi se strecoară și ei în interiorul ghemului, care cu greu se lasă deșirat. Brancardierii sunt oameni de meserie și reușesc să extragă trupurile căzute, oamenii leșinați, nu numai femei aflate în suferință.

Maestrul iese în strada blocată de oameni și de mașini. Se strecoară cu abilitate prin mulțime, simpla traversare până la tribunal este o adevărată performanță. Maestrul nu mai simte nici o enervare, chiar dimpotrivă, abia-și ascunde satisfacția. Ajungând pe treptele tribunalului, se oprește și privește spectacolul. Doctorul Propp pare un general apreciind cu satisfacție cele ce se întâmplă pe câmpul de luptă. Da, acum parcă se simte într-adevăr ca statuia de care i-a vorbit profesorul Șorban: „Deci am devenit o statuie! O statuie fără suflet sau… sau pe cale de a-și pierde sufletul”. Gustav înțelege acum și altfel vorbele bătrânului dascăl: „Fără suflet înseamnă și fără veșnicele neliniști”, de aceea nici o enervare nu-i acoperă acum satisfacția!

Un reporter vede cum răsare soarele și pentru el: după ce n-a reușit să pătrundă în clădirea unde a avut loc conferința de presă și n-a putut filma decât oamenii rămași și ei pe dinafară, iată, este singurul reprezentant al presei care izbutește să-i ia un interviu în exclusivitate Maestrului. Și, pe deasupra, Maestrul nici nu-l refuză. (Gustav știe că are nevoie de acest interviu, astfel delimitându-se de incidentul din interior: el a avut toată bunăvoința să răspundă la orice întrebare, „publicul are dreptul să știe!”, dar, iată, în loc să-l asculte și să participe la un dialog, jurnaliștii s-au anulat între ei…)

– Doar două minute! îl previne pe fericitul care l-a interceptat atât de nesperat. (Se uită la ceas.) Din păcate, am o înfățișare importantă în Sala 13. Sper să nu fi întârziat. Ceea ce pot să vă declar este că sunt foarte nemulțumit, chiar siderat, de cele întâmplate. Eu sunt dispus să răspund la orice întrebare, publicul are dreptul să știe, dar nu pot accepta decât un dialog civilizat. Acum nu e important că mi-a fost vandalizat cabinetul, locul meu de muncă, important este că nu voi mai accepta o conferință de presă decât dacă jurnaliștii vor fi pregătiți pentru ea. Da, dumneavoastră pot să vă spun că speța ADAM, cum este numit în public acest dosar, este abia la început. După opinia mea, ea nici n-ar fi trebuit încă să ajungă în sala de judecată până ce organele abilitate nu și-au terminat ancheta. Și pot să vă mai spun că ancheta nu este încă nici pe departe încheiată, fiind încă foarte multe aspecte neclare. Dar care vor trebui lămurite înainte de a începe dezbaterile. Deocamdată bâjbâim… nu chiar în întuneric, ci, să zicem, în penumbră. În felul acesta, reprezentanții niciuneia dintre părți nu pot să-și țină pledoaria și cu atât mai puțin să pună concluziile.

– Niciuna dintre părți? Știți, publicului nu-i este clar nici măcar dumneavoastră pe care parte o reprezentați.

– Există înscrisuri, delegațiile oficiale care dovedesc negru pe alb pe cine…

– Da, dar de fapt?

– Este ora doisprezece, trebuia de mult să fi ajuns în Sala 13.

Fericita echipă care doar ea a izbutit să-i ia acest interviu Maestrului Doctor Gustav R. Propp nu mai poate filma importantul personaj decât din spate, cum intră pe ușa masivă a tribunalului, cu roba fâlfâind. O ieșire grandioasă a eroului! Dar fericita echipă știe că a dat lovitura, că pe nenumărate canale se va analiza pe larg fiecare cuvințel, fiecare gest de pe această înregistrare. (Și în luptele din interiorul mass-mediei, ca în orice luptă, bătăliile își pot schimba pe neașteptate învingătorii. Iată, o echipă a unei televiziuni importante a tremurat până mai deunăzi că va fi concediată fiindcă a ratat total evenimentul momentului și, brusc, s-a pomenit având exclusivitatea unui interviu! Zarurile cad neîncetat și în luptele din interiorul mass-mediei.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.